Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

DAN PURIC - NAŞUL "CERTITUDINII"

Data publicarii: 02.03.2010 01:12:00

Fac acum o mărturisire pe care n-am apucat s-o fac de la început, iar după aceea m-am luat cu altele. Precizez că nu e vorba nici de ingratitudine şi nici de intenţia meschină de a-mi însuşi meritul unei inspiraţii care nu-mi aparţine. Pur şi simplu am amânat. Ceea ce vreau să spun e că “naşul” platformei culturale CERTITUDINEA a fost Dan Puric. Împrejurarea în care s-a produs “năşirea” a fost următoarea. Era pe la începutul lui septembrie anul trecut, când m-am întâlnit cu Dan Puric la TNB, pentru a-i “smulge” un interviu pentru Săptămâna Financiară. Am mers împreună la o bere la Cafeneaua actorilor, unde, după ce i-am luat interviul cu pricina, ne-am întins puţin şi la alte divagaţii. Printre altele i-am vorbit de intenţia mea de a deschide o publicaţie online cu un colegiu de redacţie avându-l pe Mihai Eminescu “redactor şef”. L-am întrebat dacă nu ar fi de acord să subscrie la acest proiect. Ideea i-a stârnit interesul şi mi-a cerut amănunte, printre care şi cel legat de titlu. “Salonul Refuzaţilor” – i-am spus eu, considerând, până la acel moment, că e tot ce poate fi mai inspirat şi mai explicit ca demers cultural. “Nu e bun – zice. E prea european. Trebuie unul mai românesc, mai puternic şi mai consistent. Uite, dacă dai o bere, îţi propun eu unul: CERTITUDINEA”… Am rămas câteva secunde descumpănit şi fără glas, după care mi-a picat fisa.
- Certitudinea… adică apropo de “Dilema”, nu?
- Da. Dacă te ţin curelele.
- Pe mine mă ţin, dar nu ştiu dacă pot singur. Adică aş avea cu ce, dar am cu cine?
- Păi ai. Sunt ăia din caseta tehnică, dacă nu vrei să-i foloseşti doar ca decor. Şi-l ai în primul rând pe Eminescu. Toţi ceilalţi vor veni de la sine, pe parcurs…
Dan Puric m-a făcut să modific tot conceptul platformei. Şi m-a încărcat şi cu o responsabilitate de alt tip, pe care nu o luasem în calcul. Adică să mă angajez într-o luptă de promovare a unei alte paradigme decât cea a dilemei: paradigma certitudinii…
Am făcut-o. Rezultatul e ceea ce se vede. Îmi place să cred că e doar începutul şi că viaţa nu-mi va servi argumente atât de puternice încât să recad în dileme.
P.S. CERTITUDINEA a demarat pe 30 septembrie 2009. Chestia cu berea contra titlu era doar aşa, un stereotip al discuţiei. Şi oricum n-am onorat trocul. A dat în schimb Dan Puric un vin bun, la Rapsodia, la premiera unei piese a elevilor lui.
 

Afisari: 2247
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: plAwXM4Mt (Jul, Sun 12, 2015 / 19:08)
Senatorul PNL Cristian c5a2opescu le-a spus parlamentarilor reunic5a3i, mreicuri, c3aen plenul comun al Senatului c59fi Camerei, un banc privind virtuc5a3ile pe care Dumnezeu le-a dat fiecc483rei nac5a3iuni la facerea lumii, el spunc3a2nd cc483 romc3a2nilor li s-a rezervat sc483 fie inteligenc5a3i, cinstic5a3i c59fi buni politicieni. La facerea lumii, Dumnezeu, ca sc483-i ajute pe oameni sc483 prospere, a hotc483rc3a2t sc483 dea cc3a2te douc483 virturc5a3i fiecc483rei nac5a3ii. Astfel, elvec5a3ienii sunt ordonac5a3i c59fi respectuoc59fi, nemc5a3ii disciplinac5a3i c59fi rac5a3ionali, englezii perseverenc5a3i c59fi studioc59fi, japonezii muncitori c59fi rc483bdc483tori, ungurii hotc483rc3a2c5a3i c59fi buni meseriac59fi, francezii culc5a3i c59fi rafinac5a3i, spaniolii veseli c59fi ospitalieri. La romc3a2ni, i-a spus c3aengerului consilier cc483 romc3a2nii vor fi inteligenc5a3i, cinstic5a3i c59fi buni politicieni , a spus c5a2opescu, c3aen plen.El a adc483ugat cc483, dupc483 ce a publicat hotc483rc3a2rea c3aen Monitorul celest , c3aengerul a remarcat faptul cc483 romc3a2nii au trei virtuc5a3i, spre deosebire de toc5a3i ceilalc5a3i, care au numai douc483 c59fi l-a c3aentrebat pe Dumnezeu dacc483 astfel nu ar depc483c59fi celelalte nac5a3ii. Ac59fa e, a spus Dumnezeu. Sc483 revenim cu o Ordonanc5a3c483 de Urgenc5a3c483, pentru cc483 virtuc5a3ile nu se mai pot lua c3aenapoi, c3aen care spunem cc483 nimeni nu va putea folosi mai mult de douc483 c3aen acelac59fi timp. Se explicc483 astfel de ce romc3a2nii care sunt inteligenc5a3i c59fi cinstic5a3i nu fac politicc483, cei cinstic5a3i c59fi care fac politicc483 nu sunt inteligenc5a3i, iar cei care fac politicc483 c59fi sunt inteligenc5a3i nu sunt cinstic5a3i
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter