Articol apărut în numărul 60 al revistei „CERTITUDINEA”

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, are un program simbolistic de exclusivitate culturală a secuimii. El zicea, în discursul de la dezvelirea statuii Turul (numele păsării totem a maghiarimii, un vultur, de fapt), că „noi, secuii, trebuie să reocupam spațiul nostru vital, prin simbolurile noastre naționale”! Asta îmi amintește de revoluția culturală a lui Mao!

Am știut de la început că această afirmăție are în spate un program, nu este doar ceva retoric. I-am semnalat faptul unei persoane care se declara preocupată de soarta românilor din zonă, dar nu m-a băgat în seama. Din nefericire aveam dreptate, statuile culturii maghiare se înmulțesc la Sfântu Gheorghe. Au apărut Mikó Imre și Dávid Ferenc, urmează Calvin și Luther. E o dovadă clară că aici e vorba de un program!

Ce înseamnă o statuie? Ce înseamnă piatra? Piatra este simbolul, locul eternitățîi, al perenității. Statuia înseamnă a păstra ceva pentru eternitate. Mesajul acestor statui care aparțîn culturii maghiare are un mesaj: „Vom rezerva în eternitate, pentru noi, acest loc!”.

Nu toți gândesc organic și ignoră fondul arhetipurilor inconștientului colectiv, care este rădăcina inconștientă a gândirii! Publicista liberal-progresistă Parászka Boróka consideră cazul Valea Uzului un război pe plan exclusiv simbolic. Ea consideră, că aceste lupte ce au caracter național, simbolic, sunt lupte fără rost! După ea, adevăratele probleme sunt cele sociale. Dar cine vorbește despre aceste lucruri ca fiind doar simbolice și tratează cu superficialitate rădăcinile inconștiente ale gândirii, ale culturii, cine nu are încredere în propriul inconștient și în imaginarul acestuia, acest om nu are încredere nici în propria cultură. De aceea laudă ei amestecul multiculturalist, așa cum vedem la Parászka Boróka! Cine nu are încredere în cele interioare va suferi tocmai de conflicte interioare pe care, ca o compensație, va încerca să le rezolve în plan social, proiectând astfel, în exterior, conflictele proprii nerezolvate . Sau devine el însuși sursă a conflictelor de la locul de muncă!

Parászka Boróka scria undeva că ea, ca un adevărat progresist muticulturalist, nu se simte bine într-un mediu omogen etnic, ci doar într-unul multicultural. În această atitudine există, după părerea mea, ceva isteric. Când te simți bine „doar în” ceva („doar” înseamnă exclusivism), asta arată unilateralitatea arogantă a personalitățîi. Pe care nu pot să nu o asociez cu disprețul față de simbolic.

Parászka Boróka, în articolele sale, condamnă vehement acțiunea primarului din Dărmănești, respectiv așezarea crucilor de la Valea Uzului, dar și acțiunea românilor în apărarea acestor cruci, afirmând că aici e vorba de o acțiunea a Internelor. Dar, deși Parászka afirmă că se simte bine numai într-un mediu multicultural, îi lipsește total înțelegerea, în plan simbolic, a multiculturalității adevărate, organice! Szilágyi N. Sándor, profesorul de la UBB Cluj, scria, în legătură cu Valea Uzului, că acoperirea crucilor cu saci de gunoi a fost o mare greșeală, căci s-a făcut atingere de un element sacru, foarte sensibil la români. Acest lucru nu trebuia să se întâmple - zic eu - fie și numai din respect pentru crucea în sine! De altfel, pe Szilágyi nu l-au deranjat de loc crucile românilor, scriind, cu referință la unguri, că „acolo e loc destul și pentru ei”. Dar, oare, de ce credeți că multiculturalista Parászka Boróka nu are această sensibilitate? Pentru că nu are încredere în acel inconștient arhetipal simbolic, care ar fi putut-o face sensibilă la sacrilegiul comis asupra crucilor.

Dar care dintre edilii secui din Harghita și Covasna are vreo sensibilitate față de durerea românilor din cauza excluderii lor din acest spațiu cultural simbolic? O dovadă a acestei excluderi culturale este și volumul apărut cu ocazia a 550 de ani de existența a orașului Sfântu Gheorghe. Nimic nu se amintește aici de români!

Te simți acasă în lume prin simbolurile tale naționale. Dacă ești lipsit, ca neam, de acest imaginar național, acolo unde trăiești, te doare, căci nu te poți simți acasă. Lipsa simbolurilor naționale românești în Harghita și Covasna îi doare, desigur, pe românii din aceste județe. Dar, oare, prin acest mediu neprietenos față de români, construit intenționat, nu cumva grofii secui vor să-i alunge pe români din „secuime”?

Un român din Carei, unde edilii maghiari fac același lucru, mi-a zis mie, odată: „Eu n-am nimic cu statuile maghiare, dar trebuie să le avem și noi pe ale noastre”. Acest român a exprimat nevoia românilor de a trăi și el, mai ales în propria țară, într-un spațiu național simbolic românesc. Și avea dreptate! Ce-l deranja, de fapt, pe el? Exclusivismul maghiar și modul dictatorial, tipic maoist,  prin care ungurii și secuii își impun simbolistica.

De ce nu există, de pildă, în Gheorghieni, o statuie a lui Andrei Scrima, marele teolog ortodox, monah, membru a grupului de reflecție de la mănăstirea Antim? Sau o stradă cu numele lui, pentru că s-a născut acolo?
Sau, pe mine nu m-ar deranja deloc - ba chiar m-ar bucura! - o statuie a lui Nae Ionescu la Miercurea Ciuc, în amintirea faptului că el a stat acolo în pușcărie!

Sunt convins  că și la Sfântu Gheorghe, sau în zonă, au existat români marcanți care ar merită o statuie.