Articol apărut în numărul 56 al revistei „CERTITUDINEA”

În acest an, România se află în fața unei situații pe care a evitat sistematic (sau programatic) să o preîntâmpine. Agresivitatea lui Viktor Orban privind contestarea Unirii de la 1918 și revendicarea Transilvaniei a fost tolerată și chiar susținută de mediul nostru politic, prin complicitatea tuturor partidelor aflate la putere, timp de 30 de ani, cu ONG-ul numit UDMR. Situația este extrem de gravă, România fiind, practic, înconjurată de o lume slavă, în care joncțiunea dintre slavii din nord și răsărit (rușii și ucrainenii) cu slavii din sud (sârbii și bulgarii) a fost făcută de Rusia lui Putin prin Ungaria lui Orban. În paralel, se exercită o presiune imensă asupra cancelariilor europene pentru discreditarea tratatului de la Trianon, cel puțin în privința României, și nu este exclus ca această presiune să ducă în final la autonomia Transilvaniei sau a așa-zisului Ținut Secuiesc.

Obrăznicia Ungariei și tăcerea României (interpretabilă, la nivel diplomatic, ca o formă de consimțământ) i-a încurajat și pe alții să să se alinieze la poziția lui Viktor Orban. De pildă, pe tânărul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski care, cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei (22 ianuarie), în discursul său oficial, a afirmat, printre altele, că, în 1918, „Bucovina de Nord  fost ocupată de români”. Ambasadorul Ucrainei la București și-a cerut ulterior scuze pentru gafa președintelui Ucrainei, motivând că, de fapt, a fost o greșeală de traducere.

Reacția MAE al României a fost atât de jenant de timidă încât, în comunicatul pe care l-a emis după „incident”, părea că-și cere scuze Ucrainei că e nevoit să dea acest comunicat.

Singura replică bărbătească venită din mediul politic a fost cea a deputatului liberal Daniel Gheorghe, care face notă discordantă chiar cu linia politica a partidului său (să nu uităm că, în prima ședință a noului guvern liberal, prima măsură luată a fost eliminarea „Identității Naționale” din denumirea Ministerului Culturii). Atitudinea lui Daniel Gheorghe a fost atât de fermă și de documentată (deputatul PNL este profesor de istorie) încât merită citată:

„Afirmația președintelui Ucrainei potrivit căruia România a ocupat Bucovina la 1918 este o mare ofensă gratuit adusă țării noastre de către un înalt demnitar al unei țări partenere. MAE este obligat să răspundă. Cel mai bun răspuns pe care îl poată da România este sistarea oricărei forme de susținere internațională acordată Ucrainei. Până una alta programul sistematic de deznaționalizare a Românilor din Ucraina îmbracă forme care amintesc de timpurile sovietice, timpuri a căror moștenire este vizibilă în discursul public exacerbat dar și în tipul de legislație abuzivă pe care statul vecin înțelege a o impune în politica sa privind drepturile minorităților naționale.

Ceea ce nu cunoaște fostul actor de comedie este exact faptul că etnicii ucrainieni au fost salvați de la teroarea bolșevică de actul Unirii Bucovinei cu Regatul României, votat democratic în Congresul de la Cernăuți, la 28 noiembrie 1918. La fel precum uită să spună cum, în 1940, nordul Bucovinei a fost rupt brutal din trupul României și atașat la Ucraina de către aceiași bolșevici. Comuniștii ucrainieni ar fi vrut chiar ca întreaga Basarabie să fie alipita la republica sovietică ucraineană însă au reușit să pună mâna abuziv pe sudul Basarabiei și pe o parte din nordul ei. În tot acest timp în care președintele Zelenski,  pe fondul unui dezastru economic al țării sale, flutură steagul naționalismului ucrainean, legile anti-europene care desființează învățământul în limba minorităților pe teritoriul merg înainte repede și agresiv.

Mai răbdăm mult bătaia de joc la care sunt supuși, de către statul vecin și așa zis "partener", frații noștri, Românii autohtoni din Bucovina, Basarabia, Herta și Maramureș? Tratamentul josnic și constant discriminatoriu la care este supusă minoritatea românească de pe teritoriul Ucrainei necesită un răspuns! Un răspuns modern, în baza legislației internaționale si compatibil cu statutul european al României, care să însemne sancțiuni politice și economice limpezi și oprirea oricărui tip de susținere a Ucrainei în parcursul său către aderarea la UE!”.

Salutăm riposta demnă a lui Daniel Gheorghe, cu atât mai mult cu cât „gafa” președintelui Zelenski nu este gafă, ci atitudine. Și nu e vorba de atitudinea singulară a unui stat, Ucraina, ci și de cea a Ungariei, Rusiei, Bulgariei și Serbiei, care nici măcar nu se mai obosesc să-și disimuleze intențiile, recompensându-și mercenarii pe față. Unul dintre ei este Lucian Boia, istoricul „oficial” al statului român (sau maghiar?), care a fost decorat recent de preşedintele Ungariei, János Áder, cu titlul „Crucea de cavaler al Ordinului de Merit al Ungariei”, pentru „activităţile deosebite desfăşurate ca istoric, precum şi pentru întreaga operă, prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi român”.

România este „asediată”, așadar, din toate părțile, de dușmani puternici și uniți. Cam mulți pentru o țară condusă de incompetenți și de alogeni, cum e România, încât te miri cum de mai existăm ca stat. Mai ales în condițiile în care asistăm la o „inflație” originală și fără precedent: numărul cozilor de topor a depășit cu mult numărul topoarelor.