Articol apărut în numărul 68 al revistei „CERTITUDINEA”

 ________________________________

USR, cel mai neomarxist partid din Parlamentul României, s-a remarcat în ultimul timp prin opoziția manifestă față de tot ce înseamnă simbolistică identitară.  Cea mai recentă atitudine în acest sens a fost respingerea proiectului de lege (inițiat de scriitorul și ziaristul Laurian Stănchescu) privind declararea lui Mihai Viteazu, Horia, Cloșca și Crișan eroi și martiri ai Națiunii Române. Din fericire, dicursul antiromânesc al senatorului Allen Coliban și abținerea de la vot a senatorilor USR nu au putut influența rezultatul final. Că această atitudine n-a fost o întâmplare o demonstrează demisia recentă (6 iulie), din fruntea partidului, a vicepreședintelui Raluca Amariei.

Iată motivele acestei demisii, declarate chiar de Raluca Amariei pe pagina sa de Facebook: 

„De mai multă vreme asist la agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc.
Am intrat în politică în 2016 împreună cu alți oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în București și în cîteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată țara și din Diaspora am câștigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din țară.

Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu ştiu ce mecanisme, ce mişcări, ce jocuri, ce „agende” au făcut ca partidul construit pe democrație, transparență și meritocrație să devină un fel de partid, unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu „cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi unde vocile care denunță nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid.

În mandatul meu de doi ani ca vicepreședinte am văzut de aproape cum partidul altfel, în loc să impună un mod nou de a face politică, se contaminează el însuși, încet-încet, cu metehnele partidelor vechi: demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea și eliminarea vocilor disidente, fentarea democrației interne prin „autobuze” cu membri care apar doar la alegeri, boicotarea consultărilor interne sau a mecanismelor de decizie statutare, folosirea sesizărilor ca instrument de eliminare a opozanților în timp ce sesizările la adresa apropiaților conducerii sunt ținute fără termen la sertar, promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate, ba chiar a unui extremist iresponsabil plantat direct în urechea președintelui pe post de consilier.

Mai mult, am asistat la îndepărtarea de spiritul USR ca Uniune în care oameni cu convingeri doctrinare diferite puteau coexista și colabora în interesul comunității și al țării. Înlocuirea acestui spirit cu iacobinismul radical, copierea unor forme fără fond din zona stângii occidentale și promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorității românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează „de dreapta”. Nu poți „moderniza” România negându-i rădăcinile, identitatea națională și valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat și pretinzând arogant că-i educi”.

Uniunea Salvați România este exact opusul denumirii mincinoase din titulatură. Este un autocolant lipit peste „Secera și ciocanul” de tristă amintire, simbol revenit pandemic în actualitate sub diverse „acoperiri”. USR este una dintre ele. Mărturisirea fostului vicepreședinte Raluca Amariei radiografiază cu destulă precizie fondul imposturii politice care se numește Uniunea Salvați România. USR nu poate salva nimic, pentru că nu și-a propus asta. Singura contribuție la o posibilă salvare ar fi să se autodesființeze. Demisia vicepreședintelui Raluca Amariei ar putea fi un bun început.