Articol apărut în numărul 8 al revistei „CERTITUDINEA”

„Cum arată astăzi şcoala, așa va fi mâine ţara” (SPIRU HARET)

Data de 15 februarie a marcat împlinirea a 168 de ani de la nașterea celei mai mari personalități a învățământului românesc din toate timpurile: SPIRU HARET. S-a născut la Iași, la 15 februarie 1851, în familia unui judecător, părinţii săi fiind Costache şi Smaranda Haret. A fost  matematician, astronom, fizician, profesor, om politic, ministru al cultelor şi instrucţiunilor publice, membru titular al Academiei Române. Supranumit „omul şcolii” pentru opera sa reformatoare, Spiru Haret este considerat organizatorul şcolii moderne româneşti.

Originea. Studiile

În septembrie 1862 este admis la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde devine bursier, apoi urmează studii superioare la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Pe 30 ianuarie 1878, obţine la Paris titlul de doctor în ştiinţe matematice. A fost primul român care a obţinut doctoratul  în matematici la Sorbona. Teza de doctorat cu titlul „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare” a fost un eveniment ştiinţific, menţionat ca atare în presa vremii. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anunţat ca unul dintre pionierii ştiinţei cosmosului.

Activitatea didactică şi academică

Revenit în ţară în acelaşi an, devine profesor de mecanică raţională, algebră şi geometrie analitică la Facultatea de Ştiinţe, secţia fizică-matematică. Totodată, din 1881 este invitat să predea mecanica raţională la Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu, iar din 1885 devine profesor şi la Şcoala de poduri şi şosele, unde predă trigonometrie, geometrie analitică şi geometrie descriptivă. Pe 31 martie 1892, Spiru Haret devine membru al Academiei Române, fiindu-i recunoscută imensa activitate culturală şi contribuţia sa la dezvoltarea învăţământului.

Ministru al Instrucţiunii publice. Reforma învăţământului 

În paralel cu activitatea didactică, Haret este implicat şi în viaţa politică, unde, ca membru al PNL, este preocupat de învăţământ şi educaţie, în domeniul cărora este numit în mai multe funcţii: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, apoi de trei ori ministru în guvernele PNL: 31 martie 1897 - 30 martie 1899; 14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904; 12 martie 1907 - 28 decembrie 1910. În această calitate, a condus reforma învăţământului secundar şi superior din 1898, înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală.

Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) şi a stimulat metodele noi în predarea tuturor disciplinelor, profesorii fiind numiţi în funcţie de valoare. Un an mai târziu, Haret a propus spre votare o lege a învăţământului profesional cu planuri de instrucţii şi statute speciale pentru şcolile de artă şi meşteşuguri, liceele militare, seminarele teologice. Pentru a da învăţătorilor o pregătire adecvată, a reorganizat şcolile normale. În programe au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se că „învăţătorul să fie sătean el însuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de a-l lucra”.

„M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă care să ridice ţărănimea“  

La toate congresele, Spiru Haret era nelipsit şi îşi nota în carnetul său orice idee bună care putea fi luată în seamă. Se declara colaboratorul învăţătorilor, nu şeful lor: „Eu privesc pe toţi cei care fac parte din acest corp ca pe nişte oameni meniţi a aduce la îndeplinire o mare operă. Într-adevăr, corpul didactic, care în trecut îşi limita toată activitatea în treburile pur şcolare, azi se manifestă în mod foarte larg, luând parte însemnată în evoluţia activităţii noastre sociale. Vă rămâne să menţineţi locul înalt pe care l-aţi câştigat singuri în faţa lumii“ – sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucureşti, din 1904. Li s-a oferit învăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi ai statului, ci să-şi înmulţească singuri ocupaţiile, să fie elementele cele mai active ale comunităţilor în mijlocul cărora trăiau, „să atace din toate părţile ignoranţa“, cum spunea Florin Cristescu, un învăţător de la Roşiorii de Vede, răspândind cât mai mult „lumina cea binefăcătoare a culturii“. La 24 ianuarie 1908, Haret declara în Parlament: „M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez întreagă contra stării de ignoranţă şi de decădere a ţărănimii sub toate formele ei“.

Ctitor de şcoală  

Tot pentru învăţători, a înfiinţat „Biblioteca pedagogică”, în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura pedagogică, prin Casa Şcoalelor. Prin circularele sale repetate, a determinat sporirea localurilor de şcoală: între 1897 - 1910 s-au ridicat în toată ţara 2.343 de şcoli, dintre care 1.980 cât timp Haret a fost ministru. Pentru că bugetul statului şi al comunelor nu îngăduia gratuitatea unor cărţi necesare şcolilor, a dispus ca editarea lor să fie făcută de minister, pentru a le ieftini. De asemenea, Spiru Haret este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii din România. El a încurajat concursurile de cărţi didactice, susţinând reviste ca „Şcoala română”, „Convorbiri didactice”, a creat şcoli de adulţi şi cantine pentru copiii săraci, fiind şi promotorul turismului şcolar. În 1904 a înfiinţat Şcoala Superioară de Arhitectură şi Comisia Monumentelor Istorice.

Iniţiatorul primelor grădiniţe de copii din România

Despre realizările lui Spiru Haret au vorbit chiar şi marile publicaţii ale vecinilor noştri: „România este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene şi şi-o însuşeşte cel mai curat“, scria ziarul „Maghiarorzág“. O mulţime de iniţiative care au prins contur în societatea românească au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii în România, cea dintâi deschizându-şi porţile la 1 decembrie 1897. Dar toate acestea nu erau de ajuns. Pentru ca ridicarea satelor şi a nivelului de cultură al populaţiei să fie reală, mai trebuia şi o viaţă culturală şi morală. Şi atunci activitatea extraşcolară s-a completat cu şcoli de adulţi, cu cercuri culturale, conferinţe populare şi şezători săteşti, acestea fiind ajutate de publicarea revistei populare „Albina“ şi de broşurile Societăţii „Steaua“, toate înfiinţate prin stăruinţa neobosită a lui Spiru Haret. De asemenea, de menţionat mai sunt cantinele şcolare, care au întreţinut pe elevii săraci, care locuiau la depărtare de şcoală, coloniile de vacanţă, Casa Bisericii şi Casa de Economie a Corpului didactic.

Ultimii ani de viață. Fântâna lui Haret

În 1910 Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât şi din cea politică. În acelaşi an publică la Bucureşti şi Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale.

Spiru Haret a încetat din viaţă pe 17 decembrie 1912, la vârsta de 61 de ani. Constantin Brâncuşi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, solicitat să facă o machetă pentru statuia acestuia, a prezentat o simplă fântână. Proiectul a fost însă respins de guvernul condus de V. G. Mortun şi Fântâna lui Haret nu a fost realizată niciodată. Brâncuşi o va păstra în atelier până la sfârşitul vieţii.

Surse: Enciclopediaromaniei.ro, Istorie-pe-scurt.ro