Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Spiru Haret si armata de apostoli ai scolii

Data publicarii: 25.02.2020 11:56:00

Articol apărut în numărul 8 al revistei „CERTITUDINEA”

 

Nu putem începe o prezentare a lui Spiru Haret fără a aminti celebra lui aserțiune: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”. În timpul său s-au pus bazele unui sistem public de școală, la care, din păcate, s-a renunțat astăzi.

 

Spiru Haret a fost om de știință, matematician de succes și, în același timp, organizator al sistemului de învățământ românesc.

 

Acest om providențial a înțeles ca nimeni altul faptul că viitorul unui popor se conturează prin educație, prin instrucție calificată. A înțeles, ca nimeni altul, faptul că un rol deosebit în realizarea acestui deziderat îl au învățătorii, mai din ales din mediul rural, pe care i-a încurajat prin diverse avantaje să rămână stabili în satele lor.

 

Voi aminti câteva dintre rezultatele științifice obținute de Spirul Haret. A beneficiat prin concurs de o bursă pentru a continua studiile matematice la Paris și a abținut o nouă licență în matematică (1875) și în fizică (iulie 1876). În ianuarie 1878 a susținut o strălucită teză de doctorat, care va fi publicată în Memoriile Observatorului din Paris și citată în diverse articole de celebrul matematician francez Poincaré.

 

Cercetările sale în domeniul astronomiei (în primul rând pentru lucrarea sa de doctorat de la Sorbona, „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”) au fost recunoscute prin atribuirea, de către Uniunea Internaţională Astronomică, a numelui său unui crater de pe Lună, descoperit în 1959.

 

„Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative”

 

În afară de activitatea didactică, „Omul școlii”, cum a fost supranumit, Spiru Haret a desfășurat o bogată activitate în interesul învățământului românesc unde a ocupat următoarele funcții: inspector general al învățământului, membru în consiliul permanent al instruc¡iunii, secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice, și în trei rânduri ministru al acestui departament.

 

Raportul său din 1884 asupra învățământului cuprinde informații despre starea învățământului din acea vreme din care cităm:

Este admis, și e un adevăr, că țara noastră a realizat în 60 de ani progrese de neînchipuit. Izolată până deunăzi prin situațiunea sa geografică, și mai mult încă prin forța împrejurărilor, ea s’a găsit deodată într’o situațiune de inferioritate  necompatibilă cu vigoarea și cu inteligența poporului său, atunci când a încetat izolarea sa de mai înainte. Energia și succesul cu care ea luptă de atunci pentru a recâștiga timpul pierdut îi vor da, fără îndoială, locul ce merită în lume. Dar trebue să lucrăm prin toate mijloacele pentru ca momentul acela să sosească cât mai curând. Păturile de jos ale poporului sunt acelea cari au cu deosebire trebuință de solicitudinea noastră. Ele sunt acelea care au beneficiat mai puțin de lucrarea de transformare din ultimele decenii, și aceasta este natural, deoarece  mișcarea, venită de sus în jos, are trebuință de timp mai lung până să se comunice masei.
 

Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative, nici în genere acele restrânse între limitele unui formalism riguros. Trebue ca toți care au o putință cât de mică de a contribui la ridicarea nivelului poporului, să-și dea concursul muncii sale, fără tocmeală și fără ezitare. Corpul didactic, prin numărul cel mare al membrilor săi, prin cultura lor, prin faptul că sunt răspândiți pe toată suprafața țării și până în colțurile cele mai îndepărtate, este chemat în prima linie la această mare operă. Ceea ce lucrează el în școală este, fără îndoială, meritoriu; dar atâta nu ajunge. Dacă învățătorul ar considera rolul său ca terminat, îndată ce a dat strict cantitatea și felul de muncă pentru care este plătit, el ar fi un bun funcționar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifică, și nu ar fi un bun patriot.

 

 Învățătorul trebue să învețe și să facă mai buni, nu numai pe copii, dar pe toți cei care au trebuință să fie instruiți și luminați. Conduși de aceste vederi, și convinși că aducem țării un serviciu de primă ordine, noi ne-am silit să utilizăm activitatea corpului didactic și înafară de școală, punând-o în serviciul luminării poporului și al deșteptării lui la o vieață intelectuală, morală și economică mai bună. La prima vedere, întreprinderea se părea foarte grea. 

Se părea puțin probabil ca corpul didactic să-și impună de bună voie un adaus de muncă și răspundere. Modul plin de vrednicie cum el a răspuns la așteptarea noastră ne dispensează de a mai dovedi cât de netemeinice erau temerile acelea“.

 

„Am vrut să fac din învățători o forță națională, pe care s-o îndrept contra mizeriei și întunericului de la sate”

 

În cei zece ani cât a fost ministru al învățământului, în perioada 1897-1910, a creat o școală, o epocă haretiană – și post haretiană – după cum o numește G. Țepelea.

 

Spiru Haret a înțeles mai bine decât nimeni altul că învățământul românesc trebuie să constituie o prioritate națională și că, fără un țăran luminat, România nu poate aspira la dezvoltare economică.

 

Pentru a lumina locuitorii satelor, el a dat o importanță deosebită „armatei de cazaci (așa erau supranumiți învățătorii și preoții lui Spiru Haret) în lupta sa contra „mizeriei și întunericului de la sate”. În acest sens spunea: „Am vrut să fac din învățători o forță națională, pe care s-o îndrept contra mizeriei și întunericului de la sate”.

 

Prin întreaga sa activitate a înțeles să transforme școala într-un focar de iradiere, cerându-le învățătorilor să creeze bănci populare, obști țărănești, cooperative, să nu se rezume numai la activitatea de la catedră, instituindu-se în adevărați „Apostoli ai satelor” (după G. Țepelea). Prin eforturile sale a lăsat o operă științifică deosebită, a creat acea armată de „Apostoli” ai școlii care au contribuit la o înflorire fără precedent a patriei sale.

 

Activitatea parlamentară

 

Spiru Haret a avut o bogată activitate parlamentară. A fost timp de 10 ani ministrul învățământului, caliate în care a elaborat 35 legi, 168 regulamente și 157 circulare și decizii. Dintre acestea fac parte: „Legea asupra învățământului secundar și superior” elaborată la data de  23.03.1898, cu modificările aduse prin decretul regal nr 2727/9.07.1901, care a pus învățământul pe baze moderne. Această lege a dus la creșterea importantă a numărului de intelectuali în perioada următoare.

 

În 1909 Spiru Haret a fost preocupat de creșterea numărului de învățători prin calificarea „ajutorilor de învățători”. Au fost introduse cursuri pentru aceștia, care au avut ca scop „înaintarea pe loc”, cel mai eficient mijloc de emulație.

 

A insistat pentru modificarea articolului 7 din legea pentru regularea proprietății rurale, astfel încât preoții și învățătorii să fie considerați „cultivatori săteni” pentru a putea dobândi „locuri de casă sau cultură” pentru a-și întemeia gospodării model pentru săteni.

 

Prin legea „Școalelor elementare de agricultură și de gospodărie rurală”, venitul provenit din exploatarea terenului și a vitelor școalei se va împărți conform articolului 12, conform căruia învățătorii primesc 10 % din venit.

 

În 1911 un institutor scria: „Cel mai valoros omagiu pe care corpul învățătorilor îl poate aduce domnului Spiru Haret este ca întreg acest corp să se facă și în viitor demn de situația ce i s-a dat de dl S. Haret”.

 

Trebuie amintite, de asemenea, contribuțiile lui Spiru Haret la organizarea învățământului horticol din țară, așa cum frumos este descris de către profesorul Nicolae Pomohaci.

Spiru Haret a fost acuzat de adversarii politici, că ar fi fost instigator al răscoalei țărănești din 1907. Că n-a fost așa, ci dimpotrivă, stă mărturie circulara sa, ca ministru al „școalelor”, emisă în 14.03.1907 către „toți cucernicii preoți și către toți învățătorii din comunele rurale ca să ajute la potolirea spiritelor” care au condus la la acea răscoală, unul dintre cele mai dureroase evenimente din istoria modernă a țării.

 



Afisari: 1103
Autor: Prof. Univ. Dr. FLORIN CRISTIAN GHEORGHE
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter