Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

"VREM ARDEALUL". Poemul fanion al Marii Uniri, ajuns la Blaj în cizma unui mecanic de locomotivă. Sacrificiul unei tinere de 30 de ani

Data publicarii: 07.06.2020 21:37:00

 Articol apărut în numărul 9 al revistei „CERTITUDINEA”

 

„VREM ARDEALUL“

Poemul fanion al Marii Uniri, ajuns

la Blaj în cizma unui mecanic

de locomotivă.

Sacrificiul unei tinere de 30 de ani

 

 

 

Poezia adusă conspirativ la Blaj în 1915 trebuia reprodusă şi difuzată în rândurile elevilor și profesorilor din oraș, dar și din împrejurimi. Cea mai spinoasă problemă o ridica tocmai multiplicarea versurilor, întrucât maşini de scris aveau doar câteva instituții, lucru care putea deconspira întreaga operațiune în fața autorităților austro-ungare.

 

Poemul „Vrem Ardealul“ a fost scris în 1914 de Radu Cosmin, în contextul începerii Primului Război Mondial. În scurt timp, poezia a ajuns un adevărat material incendiar, atât pentru românii de dincolo de Carpați, cât mai ales pentru cei ardeleni.

 

Radu Cosmin care a fost corespondent de război în primul război mondial, iar în continuare a însoţit armata română în campania din anul 1919, soldată cu ocuparea Budapestei. În urma acestei epopei trăite direct, a scris cartea „Românii la Budapesta”, apărută în 1920. Ea a fost revizuită şi reeditată în anul 2007, la Editura Fundaţiei „Moise Nicoară” de la Arad, sub îngrijirea istoricului Mircea Dogaru.

 

Cunoaştem din istorie că în vara anul 1914 a izbucnit primul război mondial, în care taberele ce se înfruntau erau, de o parte, puterile centrale, formate din imperiul austro-ungar şi imperiul german, iar în tabăra adversă, numită ANTANTA, erau puterile aliate, formate din Franţa, Anglia, Italia, Rusia, Iugoslavia şi Grecia.


Regatul României, deşi avea tot interesul să participe la acest război, având de eliberat pe românii aflaţi sub stăpâniri străine, a adoptat, în prima parte, starea de neutralitate, deoarece regele Carol I, împreună cu Brătianu, au încheiat, în anul 1883, la Viena, un pact militar secret mai puţin cunoscut, cu Austro-Ungaria şi Germania.


Conducătorii ţării au purtat aprige discuţii referitoare la partea căreia să i se alăture, în scopul de a se putea obţine maximum de folos pentru ţară şi neamul românesc.


Regele Carol I, fiind de origine germană, ar fi dorit să se alăture puterilor centrale, dar majoritatea fruntaşilor români susţineau participarea României în tabăra puterilor aliate, cu scopul eliberării Ardealului, Banatului şi Bucovinei.

 

Regele Carol I scoate armata în stradă, împotriva românilor

 

În această stare de puternică tensiune politică, masele populare, nerăbdătoare să sară în ajutorul fraţilor subjugaţi de puterile centrale, au manifestat furtunos pe străzile Bucureştiului şi ale altor oraşe mari din ţară, cerând intrarea imediată în acţiune a României alături de puteriule aliate.


Mulţimea manifestanţilor, cuprinsă de un adevărat delir patriotic, a cerut trecerea imediată a Carpaţilor şi dezrobirea Ardealului.
Carol I a ordonat ieșirea armatei în stradă pentru împrăştierea nesfârşitelor manifestații. Atitudinea ostilă simţămintelor româneşti a revoltat profund sentimentul patriotic al populaţiei, mai ales când forţele armate au fost scoase în stradă. Poetul Radu Cosmin a scris atunci poezia “VREM ARDEALUL”, în care îi „instigă” pe români la unire, dar face și un nemilos rechizitoriu regelui Carol I.

 

Maria Puia, dactilografa eroină de la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului

 

Poezia a ajuns la Blaj în 1915, în mod conspirativ, printr-un mecanic de locomotivă român, care făcea cursa cu trenul la punctul de frontieră Predeal (granița dintre România și Ardeal la acea vreme). Mai exact, bărbatul a ascuns hârtia în tureatca cizmei.

 

Poezia trebuia însă multiplicată şi difuzată în marea masă de elevi şi profesori din şcolile locale şi în împrejurimi, aşa cum s-a procedat şi în partea premergătoare revoluţiei române din Transilvania din anul 1848.
Multiplicarea a ridicat probleme grave şi esenţiale, deoarece nu se putea executa decât la maşina de scris, acestea găsindu-se doar la câteva instituţii, operaţiune care putea deconspira întreaga acţiune.


Pentru rezolvarea acestei probleme importante şi riscante s-a oferit tânăra dactilografă de la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului, Maria Puia în vârstă de 22 de ani, care, cu îndrăzneală şi mult curaj, şi-a asumat sarcina multiplicării şi difuzării materialului respectiv.

 

BLAJ. Fosta închisoare în care a murit Maria Puia

 

Acţiunea tinerei dactilografe a fost încununată de succes, iar poezia a ajuns la sute de persoane care o transmiteau de la om la om. Intelectualii şi elevii aproape o ştiau pe de rost, producându-se astfel o mare înflăcărare şi îmbărbătare a românilor ardeleni care aşteptau pe fraţii lor de peste Carpaţi, ca să-i dezrobească.


Trădată de un român la care a ajuns poezia 

 

Cum s-a întâmplat însă de atâtea ori în istorie, și de această dată s-a găsit un trădător de neam. Este vorba de Ioan Popa, unul dintre cei care a primit poezia de la tânăra dactilografă, poezie pe care a denunțat-o autorităților austro-ungare.
Tânăra Maria Puia a fost arestată şi supusă unor chinuri şi presiuni sălbatice. Cu toate acestea tânăra de la Blaj a refuzat cu îndârjire să divulge date sau persoane implicate în acţiunea respectivă, preferând să le ducă cu ea în mormânt, ca pe cel mai peţios secret socotit de ea, mai presus chiar de viaţa ei. În celula în care era închisă, tânăra Maria Puia, în vârstă de numai 30 de ani, s-a spânzurat cu fâșiile rupte din propria rochie.


În modul acesta, odiosul dosar al anchetatorilor s-a închis, fără ca aceștia să obţină rezultatul urmărit, adică suprimarea rezistenţei românilor din Blaj.


În scrisoarea de adio adresată mamei sale, fraţilor şi prietenilor săi, găsită asupra sa, tânăra eroină se roagă de iertare pentru supărarea pe care le-a făcut-o, spunându-le, ca o consolare: «Am socotit că e mai bine să mor eu singură decât alţii o sută».

 

Surse: Alba24.ro, Istorie-adevarata.blogspot.ro

________________________________

 

Scrisoarea Mariei Puia din închisoare, înainte să se spânzure

cu franjurii de la rocchie

 

„Iubită mamă, fraţi şi surori.!…

Un ultim adio vă zic, căci oricum mai târziu tot trebuia să mor. Nu fiţi trişti deloc, fiţi cu nădejdea la Dumnezeu. Grijiţi de ce aveţi. Mama să plătească, dacă poate, încă în anul acesta, maşina, ca Ştefan să o aive. Lui Pilu te rog să-i scri să-ţi trimită bani, că el are… Tot ce am e a Aureliei. 

Lanţul cel mic de aur e aici la Tribunal şi Brazleta, un inel şi cerceii. 

Te rog scrie la Lugoj, la Prepandie un adio tuturor. Pe Anaida încă so anunţi. La Aurelia Fodor şi Cornelia Gabriş le doresc fericire. Lui Vili, Vodă, Becriu să le trimită Aurelia câte un ultim salut. Pe toate prietenile şi cunoştinţele mele le sărut. 

Tiţă dragă pe tine te rog să grijeşti de mama şi Aurelia. De vei fi luat şi tu cătană, aranjază tot ce poţi ca maşina să fie plătită de tot, pe când tu merji, că mama nu ştie. Mă doare inima, dar ce să fac, am căpătat dela Gruiţa poezia Vrem Ardealul şi acum trebue să mor pentru aceasta, fiindcă am dat-o lui Pop Ioan şi el ne-a trădat.  

Eu sunt foarte liniştită şi împăcată cu această fericită moarte. Eu sunt împăcată cu toate, numai după voi cei ce rămâneţi trişti pentru mine mă doare, dar decât să moară o sută, mai bine eu. 

La Anicuţa dă-i mamă toate hainele mele. La Pipi dăi hainele mele cele albe. La Anicuţa, verigheta cea de aur. La Aurelia lanţul cel de aur dela Cadia şi braţelele. Un inel lui Titi şi lanţul cel dela mine. Iar la mama (törölt es olvesliatlan rèsz).
La revedere în lumea cealaltă, dacă aci nu ne-am putut bucura de o altă fericire. Pe mine să mă îmbrăcaţi în costumul meu de Pădureancă, că sunt română, cu opinci, cu cârpa şi straiţa mea roşie. Dacă mamei îi e dorinţa să mă îmbrace în haina albă, da, dar să nu facă cheltuieli. Îi sărut mâinile mamei pentru creşterea bună pe care mi-a dat-o. Am greşit şi eu odată fără să fiu ertată. Un ultim sărut vă depun tuturor, pe aceste mătănii, pe care eu m-am rugat mult aci în închisoare.
 

Nu pot să zic nimic în contra celor de aici, toţi m-au cinstit şi primit cu vorbe bune.

Aş dori mamă să mor în patul meu, dar aşa mi-a fost soartea. Cred că de aici voi fi aşezată, barami, în căruţa dumitale mică, cu care am lucrăt mult şi eu. Nu cred dacă va fi ertat să fiu înmormântată cu preot dar deşi nu, roagă-l pe domnul Coltor, ori Ghiaja sau alţii să le rostească un adio tuturor celor ce mi-au făcut calea presărată cu flori, iar mie merit pentru neam.

Scumpă mamă sărut mânile, nu te supăra, o Ştafane şi Pile cum mi de dor de voi, că sunteţi departe şi nu mă vedeţi, cu gândul la voi trebue să mor.

A voastră fică, soră care vă doreşte. Aş fi dorit să mă mărturisesc, dar aici nu se pote, nici la Biserică nu am fost”.

 

_______________________________

 

VREM ARDEALUL

                                    de Radu Cosmin

 

„Maiestăţii Sale Regelui”

 

Sire, am văzut în noapte regimentele pe stradă,

Baionete, săbii, goarne şi-am gândit că-i vreo paradă

Am crezut, că merg oştenii mândrei noastre artilerii,

Să salute-n glas de tunuri ceasul sfânt al învierii…

Am crezut la miezul nopţii, că oştenii înarmaţi

I-ai chemat la ceasul ăsta să-i repezi peste Carpaţi!

Dar la sunetul de goarnă, în loc munţii să se sfarme

Oştile Măriei Tale au scos sabia să sfarme

Şi să-năbuşe în pieptul tinerimei idealul

Celor ce strigau în noapte: „Vrem Ardealul! Vrem Ardealul!”

Nu ştiu cine-a dat porunca şi barbară şi nedreaptă,

Dar socot, că nu-i măsura cea mai bună şi-nţăleaptă

Să se-năbuşe cu spade tot ce-avem mai sfânt în noi,

Sufletul întregii naţii, care strigă: „Vrem război!”

Patru luni, de când se schimbă rostul lumii la hotare,

Patru luni, de când ai noştri, robii hoardelor barbare,

Fraţii umiliţi de veacuri pier sub pajure străine,

Aşteptând şi-n ceasul morţii clipa, care nu mai vine…

Mor sub steagul lui Attila, milioanele de fraţi

Şi-n zadar privesc în friguri coasta mândrilor Carpaţi…

Vulturii Măriei Tale nu le zboară-ntr-ajutor,

Deşi stau gătaţi de moarte şi cu arme la picior!

Plâng pe văile Carpate, de pe lângă Tisa, de pe lângă Murăş,

Văduve atâtor vetre, că s-au dus flăcăii gureşi

Să-şi dea viaţa pentru alţii, în năpraznicul război,

Când puteau să şi-o păstreze, pentru ei şi pentru noi,

Gârbove în pragul vetrei plâng femeile şi torc,

Aşteptând în van pe cei ce poate nu se mai întorc,

Gem la sân pruncii palizi, pe când tatăl moare-n şanţuri,

Iar prin temniţi zebrelite, câţi de-ai noştri gem în lanţuri

Geme, Doamne, tot Ardealul, să vaietă Bucovina

Aruncând asupra noastră toată lacrima şi vina

Că în clipa ce-o ameninţă s-o răpească alt stăpân,

Noi, plecaţi Măriei Tale, stăm cu mâinile în sân!

Ori am vrea ca alte neamuri dezrobind-o să ne-o deie

Şi să scrim din mila altor marea noastră epopee?!

Dar la lespedea din Putna, umbra lui Ştefan cel Mare

Tremură să se mai vadă insultată de sub umedul pământ.

Voievozii toţi se scoală, de sub lespezi de mormânt.

Şi eroii-atâtor veacuri şi Costinii, cărturarii,

Ce treziră-n noi mândria sângelui străbun latin,

Aşteptând să sune goarna, ceasului măreţ, divin!

Freamătă de nerăbdare, ca alăturea de noi,

Regimente-ntregi de umbre să pornească la război!

Ţărâna lui Mihai din Turda, cere astăzi răzbunare,

Alba Iulia tresaltă, tremurând de nerăbdare

Să-şi deschidă largă poarta împărătescului alaiu

Să primească pe urmaşul voievodului Mihaiu!

A venit, Mărite Doamne, ceasul mântuirii noastre!

Freamătă pământul ţării, şi sub zările albastre,

Steaua noastră ne surâde dintre creste Carpatine

Şi ne cheamă spre triumful mândriei noastre ginţi latine

Sângele roman îşi cheamă strănepoţii toţi la arme!

Căci de-i scris în clipa asta rostul lumii să ne sfarme,

Noi avem menirea sfântă, din frânturi să ne-ntregim

Neamul risipit de veacuri, de mai vrem ca să trăim!

Vodă Doamne! Nu e vreme de pierdut: ne cheamă Fraţii!

Şi nici când mai primitoare porţi nu ne-au deschis Carpaţii

Un fior imens şi tragic îi străbate pân’ la cer

Şi de-alung de Vatra Dornii, pân’ la Porţile de Fier,

Culmile parcă se-nalţă aspre şi dojănitoare

Că de n-am porni acuma: ei Carpaţii ar fi-n stare

Să se prăbuşească singuri în al vremilor iad,

Peste noi şi peste rasa blestemata-a lui Arpad!

Sire, ştim că sub coroana de oţel, ce porţi pe frunte,

Alte-s gândurile care s-au pornit ca să ne-nfrunte:

Glasul sângelui ce strigă, în suflarea românească,

Nu-i acelaşi de sub haina şi sub purpura regească,

Şi mai ştim, că pentru ceasul şi avânturile vremii

Pentru fruntea ta albită e prea grea podoaba stemii,

Dar de-ţi este, Sire, spada ruginită şi bătrână,

Dă-o s-o călească în focul tinereţii, altă mână!

De-ai uitat-o, Vodă Doamne, pilda Marelui Ştefan,

Ce bătrân prindea în mână viforosu-i buzdugan,

Şi punea pe plete albe lauri verzi de bărbăţie,

Lasă altora mai tineri buzduganul tău să-l ţie.

Dar de nu Te lasă glasul sângelui ce porţi în vine

Să-ţi pui laurii de aur ai victoriei latine.

Spune altora să cheme, pe vitejii din munţi şi plai

Şi cu cinste să-mplinească visul sfânt al lui Mihai.

Afisari: 860
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter