Raskolnikov hotărăşte să-şi mărturisească
fapta, dar moartea lui Marmeladov îi deturnează
intenţiile. Oferă familiei îndoliate toţi banii pe care
îi are. Cînd se întoarce acasă, le găseşte
în cameră pe mama şi pe sora sa

Abia plecaseră Razumihin şi Zosimov, cînd Raskolnikov a luat brusc hotărîrea să iasă în oraş. Nu ştia prea bine de ce, dar simţea nevoia imperioasă să facă acest lucru. S-a îmbrăcat în grabă în noile haine cumpărate de Razumihin şi a ieşit în stradă. În mintea lui bîntuită de remuşcări se contura o decizie. După ce a rătăcit un timp, fără ţintă, a intrat în Palatul de Cristal, un restaurant destul de elegant, unde şi-a comandat un ceai şi ziarele din ultimele zile. În timp ce era cufundat în lectură (urmărea, de fapt, ştirile despre asasinarea Aleonei şi Lisavetei Ivanovna), la masa lui s-a aşezat Zametov, secretarul de la secţia de poliţie. Între cei doi a avut loc o discuţie tăioasă pe tema îngrozitoarei crime, care continua să facă vîlvă în Petersburg. Dîndu-şi seama că Zametov îl suspectează, Raskolnikov a avut o reacţie care l-a lăsat pe acesta cu gura căscată. I-a deconspirat secretarului propriul raţionament, propriul scenariu, l-a luat apoi peste picior, încurajîndu-i cu cinism teoria şi, fără să nege o clipă că ar avea dreptate, s-a ridicat de la masă şi l-a părăsit, rîzînd cu cinism, pe interlocutor. La ieşire s-a întîlnit nas în nas cu Razumihin, care nu mai înţelegea nimic din comportarea prietenului său. Îl lăsase în pat, bolnav. După ce şi-a revenit din uimire, l-a invitat pe Raskolnikov la inaugurarea noii locuinţe, unde voia să dea o petrecere prietenească. Raskolnikov l-a refuzat ferm. Avea alte gînduri. Excitat de o frenezie ciudată, Rodea s-a dus glonţ la locul crimei. A avut chiar cinismul de a intra în vorbă cu vecinii, pe care a reuşit să-i contrarieze şi să le trezească suspiciunile. Sub impulsul aceleiaşi stări de spirit, s-a îndreptat apoi spre secţia de poliţie. Voia să mărturisească tot.
* * *
Soarta avea însă alte intenţii cu Raskolnikov. La jumătatea drumului, întins pe caldarîm, într-o baltă de sînge şi înconjurat de mulţime, se afla Marmeladov, vechea lui cunoştinţă. Îl lovise o trăsură iar caii îi zdrobiseră pieptul cu copitele. Cuprins de o tulburare ciudată, tînărul l-a dus pe Semion Zaharovici acasă şi a chemat preotul. Locuinţa modestă a fostului funcţionar s-a umplut de curioşi. "Ne-a băut viaţa, şi pe-a mea, şi pe-a lor" - ţipa Katerina Ivanovna, arătînd spre copiii speriaţi. Bolnavul şi-a revenit pentru cîteva minute, căutînd-o din priviri pe Sonia. Care a venit într-un tîrziu, chemată de un vecin. A urmat o scenă grotescă şi tragică în acelaşi timp. Sonia, cu chipul ei de o frumuseţe angelică, dar îmbrăcată în haine stridente, de prostituată, s-a apropiat stînjenită de tatăl ei, sub privirile indignate ale oamenilor. "Sonia, fetiţa mea! Iartă-mă!" - a strigat muribundul în clipa în care a zărit-o. Apoi, cu o forţă pe care nimeni nu i-o mai bănuia, s-a ridicat de pe divan, a întins mîna spre fiica sa şi s-a prăbuşit cu faţa în jos. Sonia a scos un ţipăt, s-a apropiat în fugă, l-a îmbrăţişat şi a încremenit în această mişcare. Marmeladov şi-a dat duhul în braţele ei. Înduioşat, Rodea i-a lăsat Katerinei Ivanovna toţi banii pe care îi avea asupra sa, 20 de ruble, şi a părăsit încăperea. Pe scări s-a întîlnit cu căpitanul Nikodim Fomici de la secţia de poliţie. Au fost amîndoi uimiţi de această întîlnire. "Eşti murdar de sînge" - i-a spus poliţistul lui Raskolnikov, după ce l-a privit cu atenţie. "Da, m-am pătat...Sînt plin de sînge" - i-a răspuns acesta, cu un zîmbet ciudat... Înainte de a ieşi din clădire, Rodea a fost ajuns din urmă de Polenka, fetiţa Katerinei Ivanovna, care l-a întrebat cum îl cheamă şi unde locuieşte.
- Cine te-a trimis? - a întrebat Rodea, emoţionat.
- Surioara...şi mama.
- O iubeşti pe Sonia?
- O iubesc mai mult ca pe toţi, a început să turuie Polenka, povestindu-i apoi despre toţi, despre tatăl ei vitreg care o învăţa gramatica şi religia, despre surioara ei mai mică Lidocika, pe care Marmeladov o iubea mai mult, fiindcă era bolnavă, despre Katerina Ivanovna care o învăţa franţuzeşte, "fiindcă sînt mare şi e timpul să învăţ serios", despre frăţiorul ei Kolea...
- Ştii să te rogi? - a întrebat-o brusc Raskolnikov.
- Da. Ştim cu toţii. Eu mă rog aşa: "Doamne miluieşte şi iart-o pe surioara noastră Sonia"... Şi mă mai rog: "Doamne miluieşte şi iartă-l pe celălalt tătic al nostru", fiindcă tăticul nostru mai mare a murit, dar noi ne rugăm şi pentru cel dintîi...
- Roagă-te uneori şi pentru mine, a întrerupt-o Raskolnikov. Spune: "Iartă şi pe robul tău Rodion". Apoi a sărutat-o pe fetiţă, cu o duioşie fără margini, şi a plecat. Dar nu spre secţia de poliţie, ci spre locuinţa lui Razumihin. Nici el nu ştia de ce. Un impuls străin îi deturna planurile. "Nu, viaţa mea nu s-a stins odată cu bătrîna aceea. Viaţa există!"
* * *
La Razumihin petrecerea era în toi, iar gazda era serios afumată de băutură. Printre invitaţi se afla şi doctorul Zosimov. Venirea lui Raskolnikov i-a stînjenit pe toţi, căci el fusese subiectul principal al discuţiei. Noul sosit şi-a dat imediat seama de acest lucru, aşa că s-a grăbit să-şi scurteze vizita. Îngrijorat de starea fizică a prietenului său, Razumihin l-a însoţit pînă acasă.
Pe drum, slobod la gură din cauza băuturii, i-a dat de înţeles că Zosimov, doctorul, influenţat de Zametov, secretarul de la secţia de poliţie, îl suspectează pe el, pe Rodea, de uciderea celor două femei. Raskolnikov nu părea foarte speriat de aceste bănuieli. Din vorbă-n vorbă, au ajuns acasă, unde îl aştepta o nouă surpriză. În camera sa se aflau Pulheria şi Dunia. Fericite de a-l revedea după trei ani, cele două femei s-au repezit la el să-l îmbrăţişeze. Dar Rodion a leşinat şi s-a prăbuşit pe podea, chiar în faţa lor.

Razumihin se îndrăgosteşte de Dunia. Are loc
o discuţie între Rodion Raskolnikov şi sora lui,
în care aceasta încearcă să se justifice pentru
hotărîrea ei de a se mărita cu Lujin. Cei doi fraţi
îşi fac reciproc reproşuri, dar hotărăsc să meargă
împreună la întîlnirea solicitată de logodnic

Pentru Raskolnikov nu era momentul cel mai fericit pentru întîlnirea cu mama şi sora sa, deşi erau fiinţele pe care le iubea cel mai mult. De fapt, tocmai de aceea. Şi tocmai de aceea a leşinat în momentul în care le-a văzut. Şi-a revenit însă repede. Discuţia care a urmat a alunecat inevitabil spre subiectul Lujin, logodnicul Duniei. Rodion şi-a menţinut cu asprime punctul de vedere asupra acestui personaj, pe care continua să-l creadă un nemernic meschin. Ora fiind însă tîrzie, Raskolnikov a scurtat discuţia şi le-a trimis pe sora şi mama sa la culcare, însoţite de Razumihin. Bunul prieten al lui Rodea a cîştigat repede încrederea şi simpatia celor două femei, deşi era încă sub aburii beţiei. La rîndul lui, Razumihin s-a îndrăgostit năpraznic de Dunia, frumoasa soră a lui Raskolnikov. Cei doi fraţi semănau foarte mult. Aveau aceeaşi personalitate puternică, acelaşi temperament vulcanic şi aceeaşi înclinaţie spre sacrificiul de sine. Ca şi mama lor, Puheria Romanovna, de altfel...
După ce le-a condus în camera pe care le-o închiriase Lujin la hotelul Bakaleev, într-un cartier rău famat al Petersburgului (fapt ce vorbea de la sine despre caracterul îndoielnic al acestuia, şi despre preţuirea pe care i-o acorda viitoarei soţii) Razumihin s-a întors la Raskolnikov şi, împreună cu doctorul Zosimov, l-a vegheat pînă-n zori.

* * *
Devotamentul lui Dmitri Prokofici Razumihin le impresionase profund pe cele două femei. A doua zi, acesta le-a vizitat în cameră, înainte de a le conduce la Rodea. Între timp, ele primiseră un bilet de la Lujin. Fără să ezite prea mult, i-au arătat lui Razumihin biletul, rugîndu-l să le ajute să ia o decizie. Iată ce conţinea biletul:
"Distinsă doamnă Pulheria Alexandrovna,
Am onoarea să vă înştiinţez că o întîmplare neprevăzută m-a împiedicat să vă întîmpin personal la gară. Am trimis, în schimb, un om de încredere. Totodată, reţinut fiind de unele treburi la senat, care nu suferă amînare, sînt silit să renunţ la plăcerea de a vă vedea mîine dimineaţă. Şi nu voiam nici să stingheresc întîlnirea cu fiul dumneavoastră. Voi avea cinstea să vă vizitez şi să vă prezint omagiile mele abia mîine, la opt, postmeridian, în apartamentul dumneavoastră. Îndrăznesc să adaug rugămintea stăruitoare şi fermă ca la această întîlnire să nu ia parte Rodion Romanovici, deoarece m-a jignit într-un mod grosolan şi neaşteptat, cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o ieri, aflînd că este bolnav. Am onoarea să vă anunţ că dacă, împotriva acestei rugăminţi, îl voi întîlni la dumneavoastră pe Rodion Romanovici, mă voi vedea silit să mă retrag imediat şi atunci v-aş ruga să nu aruncaţi vina pe mine. Vă scriu presupunînd că Rodion Romanovici, care în timpul vizitei păruse grav bolnav pentru ca peste două ore, sănătos tun, să iasă din casă, ar putea să ajungă şi la dumneavoastră. Sînt sigur de cele ce vă spun, pentru că l-am văzut cu ochii mei în locuinţa unui beţiv călcat de o trăsură şi decedat în urma acestui accident, dînd, sub pretextul înmormîntării, fiicei acestuia, o fată de moravuri uşoare, circa 20 de ruble, fapt care m-a uluit, cunoscînd în ce condiţii aţi strîns această sumă. Vă rog, totodată, să primiţi asigurările devotamentului meu respectuos."
- Eu cred că faceţi aşa cum a hotărît Avdotia Romanovna - a spus liniştit Razumihin, după ce a citit cu mare atenţie scrisoarea. Iar Dunia hotărîse, spre groaza mamei sale, Pulheria, că Rodea trebuie să fie prezent la acea întîlnire. Apoi au plecat toţi trei la Raskolnikov. Acesta îşi revenise şi arăta mult mai bine.

* * *
Discuţia, la care au fost de faţă Razumihin şi Zosimov, a fost convenţională şi dramatică în acelaşi timp. Raskolnikov, frămîntat de amintirea crimei, şi-a dat seama că niciodată nu va putea avea o discuţie deschisă cu mama şi cu sora lui. A simţit însă nevoia să lămurească o problemă extrem de importantă pentru Avdotia Romanovna:
- Îmi cer iertare pentru comportarea mea de ieri, Dunecica - i-a spus el. Socotesc însă că e de datoria mea să-ţi amintesc că-mi menţin punctul de vedere. Ai de ales: ori eu, ori Lujin. Eu sînt un ticălos, fie, dar tu nu trebuie să fii. Unul ajunge. Dacă te măriţi cu Lujin, nu te mai consider sora mea.
- Rodea! - i-a răspuns Dunia pe un ton sever şi hotărît. Mi se pare că tu îţi închipui că mă sacrific pentru nu ştiu cine sau nu ştiu ce. Te înşeli. O fac pentru că aşa vreau, pentru că mi-e greu să mai trăiesc aşa. Într-un cuvînt, mă mărit cu Piotr Petrovici pentru că din două rele îl aleg pe cel mai mic. Iar dacă fac un rău, mi-l fac numai mie. Încă n-am omorît pe nimeni...
La aceste ultime cuvinte, Raskolnikov a pălit. Apoi, ceva mai concesiv şi parcă absent, i-a spus Duniei:
- Oare de ce mă frămînt atît? Pentru ce fac atîta gălăgie? Mărită-te cu cine vrei surioară...
Pînă la urmă au căzut de acord să meargă toţi trei la întîlnirea cu Lujin. L-au invitat chiar şi pe Razumihin.
- Parcă mă simt mai uşurată - a rostit Pulheria Alexandrovna. Mai bine să vorbim pe faţă. Piotr Petrovici n-are decît să se supere dacă are poftă...
În clipa aceea a intrat în cameră Sonia, fiica răposatului Marmeladov.

VA URMA