Sonia îl invită Raskolnikov la parastasul tatălui ei.
Are loc prima întîlnire a lui Rodion cu Porfiri Petrovici,
anchetatorul dublului asasinat.Comentează împreună
un articol al lui Raskolnikov, în care acesta enunţa
o interesantă teorie a crimei. De fapt, anchetatorul
îl suspecta chiar pe Raskolnikov

- Am venit doar pentru o clipă - a vorbit fata, cu voce stinsă şi emoţionată, adresîndu-se lui Raskolnikov. Vin din partea Katerinei Ivanovna... N-a avut pe cine să trimită... Katerina Ivanovna m-a trimis să vă rog să poftiţi mîine, la înmormîntare, dimineaţa, la slujbă... La cimitir... Şi pe urmă la noi... la dînsa. Să-i faceţi cinstea să luaţi o gustare... M-a însărcinat să vă mulţumesc că ne-aţi ajutat ieri... Fără dumneavoastră nu am fi avut cu ce să-l înmormîntăm... Ne-aţi dat ieri tot ce aţi avut...
Apariţia Soniei şi cuvintele ei sincere le-au impresionat pe mama şi sora lui Rodea. Pulheria a privit-o aproape cu prietenie, iar Duniei i s-a luminat faţa. Apoi ele au plecat, comentînd cu aprindere cele întîmplate.
- Piotr Petrovici este un bîrfitor ordinar - a conchis, pe neaşteptate, Dunia...
Raskolnikov a rămas, pentru puţin timp, împreună cu Razumihin şi cu Sonia. De faţă cu aceasta, el i-a propus prietenului său să meargă, chiar atunci, la Porfiri Petrovici, anchetatorul cazului Aleona Ivanovna. Voia să dea o declaraţie în legătură cu nişte obiecte amanetate.
- Am avut şi eu două lucruri acolo, nişte fleacuri... Un inel de la soră-mea, pe care mi la dat ca amintire la plecare, şi ceasul de argint al tatălui meu. Nu valorează mai mult de cinci-şase ruble, dar ţin la ele. Nu vreau să se piardă, mai ales ceasul. E singurul lucru care a rămas de la tata. Mama se îmbolnăveşte dacă se pierde.
Explicaţia părea plauzibilă, aşa că lui Razumihin nu i s-a părut nimic suspect. Raskolnikov urmărea însă altceva. Nici el nu ştia foarte bine ce, dar simţea nevoia să aibă o discuţie cu anchetatorul...
Au coborît tustrei în faţa imobilului, unde s-au despărţit de Sonia cu promisiunea, din partea lui Rodea, că va veni la înmormîntare. Nu au băgat de seamă că sînt urmăriţi de un bărbat înalt, elegant, în vîrstă de vreo cincizeci de ani. Ciudatul personaj a aşteptat să se despartă şi a pornit, la o distanţă apreciabilă, pe urmele Soniei. Cufundată în gînduri, fata nu şi-a dat seama că e spionată.

* * *
Razumihin, care-l cunoştea de multă vreme pe Porfiri Petrovici, i-a făcut acestuia cunoştinţă cu Raskolnikov, explicîndu-i în cîteva cuvinte scopul vizitei lor.Întîlnirea lui Raskolnikov cu Porfiri Petrovici a fost extrem de tensionată, deşi se aflau la el acasă, nu la secţie. Viclean şi bun cunoscător al firii omeneşti, anchetatorul i-a întins lui Raskolnikov multe capcane, pe care acesta însă, la fel de abil, a reuşit să le evite. De fapt, pe Porfiri Petrovici îl interesa nu atît să-l aresteze pe Rodea (pe care-l credea asasinul celor două femei), cît cazul în sine, mecanismul psihologic care-l împinsese pe tînăr la o asemenea faptă. Era, de fapt, un fel de pariu profesional pe care anchetatorul era hotărît să-l cîştige. Discuţia a pornit de la un articol al lui Raskolnikov, apărut în urmă cu două luni în revista "Cuvînt periodic". Articolul se numea "Despre crimă".
În mintea lui Porfiri Petrovici conţinutul acestui articol era o pledoarie care încuraja dreptul la crimă.
- În articolul dumitale - i s-a adresat el lui Rodea - oamenii se împart în "obişnuiţi" şi "deosebiţi". Primii trebuie să se supună legilor şi nu au dreptul să le încalce, iar ceilalţi au dreptul să comită chiar şi crime, pentru că ei sînt... deosebiţi. Parcă aşa scria, nu?
- Articolul meu nu spune asta - l-a contrazis cu simplitate şi modestie Raskolnikov. Ceea ce mi-aţi spus este interpretarea dumneavoastră. Dar sînt gata să vi-l lămuresc, dacă doriţi.
Porfiri Petrovici era, bineînţeles, de acord. Era chiar nerăbdător să asculte explicaţia tînărului:
- După părerea mea - a început Raskolnikov, dacă descoperirile lui Kepler sau Newton, din pricina unor împrejurări speciale, nu ar fi putut ajunge la conştiinţa oamenilor decît prin sacrificarea a zeci sau a sute de oameni, care s-ar fi opus unor asemenea descoperiri şi ar fi întîrziat astfel cunoaşterea lor sau le-ar fi împiedicat pur şi simplu, atunci Newton sau Kepler ar fi avut dreptul, ba chiar datoria să-i înlăture pe aceştia. De aici nu rezultă că Newton ar fi avut dreptul să ucidă pe cine i s-ar fi năzărit, sau să fure în fiecare zi la piaţă... În articolul meu am mai dezvoltat ideea că legiuitorii şi marii conducători ai lumii, toţi, fără nici o excepţie, au fost nişte criminali, fie şi prin faptul că, făcînd legi noi, le-au încălcat pe cele vechi, respectate cu sfinţenie de societate. Mai mult, aproape toţi au făcut să curgă valuri de sînge... Eu mai cred că, prin însăşi legea firii, oamenii se împart în două categorii: inferiori, material uman care serveşte la procreare, şi superiori, oameni în adevăratul sens al cuvîntului, care au darul sau talentul de a rosti, în domeniul lor, un cuvînt nou. Oamenii care fac parte din prima categorie sînt, prin firea lor, conservatori, cumpătaţi, trăiesc în ascultare şi se supun. Şi aici nu e absolut nimic înjositor, este chiar necesar să fie aşa. Cei din a doua categorie încalcă legile sau sînt înclinaţi, prin firea lor, să le încalce. Crimele lor sînt relative şi de diferite grade. Cei mai mulţi dintre ei cer, sub diverse forme, distrugerea lucrurilor de azi în numele binelui de mîine. Şi dacă un astfel de om, pentru ideea lui, ar trebui să verse sînge, să treacă peste cadavre, conştiinţa lui, după părerea mea, ar trebui să-i poată permite s-o facă, proporţional, bineînţeles, cu ideea, cu amploarea ei. În articolul meu am vorbit despre dreptul lor la crimă numai în acest sens... De altminteri, nu trebuie să ne îngrijorăm. Aproape niciodată masa nu le recunoaşte acest drept, îi spînzură, îi pedepseşte în fel şi chip. Prin aceasta ea îşi îndeplineşte, absolut îndreptăţit, menirea conservatoare... Ceea ce nu împiedică generaţiile viitoare, aceeaşi masă, de fapt, să aşeze pe cei spînzuraţi pe un piedestal şi să-i preamărească. Oamenii din prima categorie sînt întotdeauna stăpînii prezentului, cei din a doua - stăpînii viitorului. Şi unii şi alţii au acelaşi drept la existenţă...
- Dar spune-mi, te rog - l-a întrebat Porfiri Petrovici, ironic, cum îi deosebim pe unii de ceilalţi? Dacă unuia dintr-o categorie i s-ar năzări că aparţine celeilalte categorii şi s-ar apuca să ucidă...?
- Această greşală este posibilă numai din partea oamenilor din prima categorie - i-a răspuns imperturbabil Raskolnikov. În ciuda înclinaţiei înnăscute spre ascultare, mulţi dintre ei, chiar dacă sînt nişte dobitoci, se complac în a se crede oameni înaintaţi, revoluţionari. Cît despre adevăraţii inovatori, aceştia trec adesea neobservaţi, ba sînt chiar dispreţuiţi ca fiind înapoiaţi sau purtători ai unor idei înjositoare... Nu aveţi nici un motiv să vă alarmaţi, fiindcă ei nu ajung niciodată prea departe. Mai ales că se întîmplă să fie, de cele mai multe ori, bătuţi cu vergile sau pedepsiţi în felurite chipuri pentru a fi puşi la punct pentru greşeala lor. Şi nici măcar n-ar fi nevoie de cineva să-i flageleze, pentru că se flagelează ei singuri, căci sînt oameni foarte morali, se pocăiesc în public... Deci nu trebuie să vă neliniştiţi - l-a ironizat, la rîndul lui, Raskolnikov.
- În timpul cînd ai scris acel articolaş - a trecut Porfiri Petrovici la atac - te-ai considerat, măcar cît de cît, unul din acei oameni deosebiţi, un om care rosteşte "cuvîntul nou", aşa cum te-ai exprimat?
- Se prea poate - i-a răspuns cu dispreţ Raskolnikov.
- Şi ai putea, în situaţia asta, să ucizi sau să jefuieşti pe cineva, dacă el ar fi fost o piedică în calea dumitale?
- Dacă aş fi făcut-o, fără îndoială nu v-aş fi spus-o dumneavoastră - l-a înfruntat tînărul, continuînd totuşi să i se adreseze cu dumneavoastră, deşi celălalt aproape că-l tutuia.
- Pe mine mă interesează numai în principiu...
- Permiteţi-mi să vă atrag atenţia că nu mă consider nici Mohamed, nici Napoleon, prin urmare nu vă pot da o lămurire satisfăcătoare despre cum aş proceda - a încercat Raskolnikov să pună capăt discuţiei.
- Aş vrea să te mai întreb ceva, fără legătură cu această discuţie - a încercat anchetatorul să-i mai întindă o capcană. Cînd ai fost la Aleona Ivanovna să amanetezi ceasul, n-ai văzut cumva, pe la etajul unu, doi zugravi, sau măcar pe unul dintre ei? Este de mare importanţă pentru soarta lor...
Raskolnikov a simţit imediat cursa care i se întindea.
- Zugravi?... Nu, nu i-am văzut. Dar îmi amintesc că la etajul trei se muta un funcţionar.
- Ce tot îndrugi? - i s-a adresat indignat, lui Porfiri Petrovici, Razumihin care, pînă atunci, urmărise cu interes discuţia, fără să intervină. Zugravii au lucrat în ziua asasinatului, iar Rodea a fost acolo cu trei zile înainte! Ce tot întrebi tu?
Porfiri Petrovici şi-a cerut scuze cu o stînjeneală prost jucată şi i-a condus politicos la ieşire. Discuţia luase sfîrşit.
 

VA URMA