Întîlnire neaşteptată între Raskolnikov şi Svidrigailov,
cel care o implicase pe Dunia într-un scandal ruşinos.
Svidrigailov îi sugerează tînărului să nu accepte căsătoria
surorii sale cu Piotr Petrovici Lujin. De asemenea,
el îşi exprimă dorinţa de a-i oferi Duniei o mare sumă
de bani, ca o compensaţie pentru necazurile pricinuite

- Lua-l-ar dracu pe Porfiri Petrovici! - răbufni Razumihin, cînd ajunseră în stradă. Să fi fost în locul tău, Rodea, l-aş fi scuipat în obraz, i-aş fi împărţit vreo douăzeci- treizeci de palme şi aş fi isprăvit povestea.
- Şi mîine din nou la interogator! îi răspunse cu amărăciune disimulată Raskolnikov. Să mă înjosesc, să le dau explicaţii...
Prin cuvinte şi ton, el voia să-i inducă prietenului său o anumită iniţiativă: aceea de a-l descoase pe Porfiri Petrovici, pentru a afla, de fapt, ce gîndeşte acesta cu adevărat. Razumihin era nu doar un apropiat, ci şi rudă cu anchetatorul.
- La naiba, zise el. Am să mă duc chiar eu la Porfiri. Singur. Şi am să-l descos, ca pe o rudă.Trebuie să-mi spună tot, pînă la cele mai mici amănunte!
"În sfîrşit, a înţeles"- îşi spuse, uşurat, Raskolnikov.
Ajunseră în faţa hotelului Bakaleev, unde se aflau mama şi sora sa. Brusc, îl cutremură un gînd: dacă, atunci, au rămas în crăpătura din perete vreun lănţişor, vreun buton, vreo hîrtiuţă... orice ar putea deveni probă materială... Îl rugă pe Razumihin să urce singur la cele două femei.
- Mi-am adus aminte de ceva important... Vin peste o jumătate de oră... Aşa să le spui...
- Cred că ţi-ai propus şi tu să-mi scoţi sufletul! - strigă Razumihin, în timp ce Raskolnikov se îndepărta.
Ajuns acasă, urcă în goană scările, intră în odaia lăsată descuiată, o încuie pe dinăuntru şi scotoci cu disperare în gaura din perete. Nu găsi nimic...
Coborî apoi uşurat, cu gîndul de a merge la hotelul Bakaleev, unde îl aşteptau Pulheria, Dunia şi Razumihin. Află însă de la portar că, în urmă cu cîteva minute, îl căutase cineva. Tînărul îl ajunse din urmă pe individul descris de portar şi îl întrebă ce vrea.
- Ucigaşule! Tu eşti ucigaşul! - îi spuse acesta, cu voce joasă dar foarte clară. Lovit parcă în moalele capului, Raskolnikov abia bîigui cîteva cuvinte, încercînd să obţină o explicaţie. Celălalt nu catadicsi însă să i-o dea. Se depărtă încet, fără grabă, lăsîndu-l pe Rodea în mijlocul străzii... Străinul era un bărbat trecut de cincizeci de ani, uşor gîrbovit şi îmbrăcat în straie de tîrgoveţ. Purta un fel de halat şi jiletcă, iar pe cap o şapcă ponosită.
Abia tîrîndu-şi picioarele neputincioase, Raskolnicov, vlăguit parcă de un efort supraomenesc, se întoarse în camera lui şi se prăbuşi pe divan. Invadat de gînduri şi de febră, adormi şi avu un coşmar îngrozitor, în care o ucidea încă o dată pe Aleona Ivanovna. Cînd se trezi, în faţa lui se afla, aşteptînd liniştit pe un scaun, Arkadi Ivanovici Svidrigailov. Soarta îl hărţuia fără milă pe Raskolnikov.

* * *
Svidrigailov fusese ciudatul personaj care o urmărise pe Sonia pînă acasă, atunci cînd aceasta se despărţise de Raskolnikov şi Razumihin. Venirea sa la Petersburg, ca şi - mai ales! - prezenţa în camera tînărului aveau, aşa cum se va vedea, explicaţii la fel de bizare ca şi întregul său comportament. De fapt, pe el şi pe Raskolnikov îi lega, într-un anume fel, o trăsătură comună.
Svidrigailov declanşase, dacă vă mai amintiţi, scandalul ruşinos care afectase, pentru un timp, reputaţia pînă atunci impecabilă a Duniei, sora lui Rodion: el fusese surprins, în grădina casei, de soţia sa, Marfa Petrovna, în timp ce-i făcea Duniei declaraţii de dragoste. Tot el restabilise în cele din urmă adevărul, mărturisindu-i totul soţiei sale şi asumîndu-şi întreaga vină. Popularitatea Duniei a crescut atunci în mod spectaculos, ea devenind, din ruşinea orăşelului, un fel de vedetă, o încarnare a virtuţii şi demnităţii. Ceea ce, în fond, chiar era. La scurtă vreme ea a fost cerută în căsătorie de Piotr Petrovici Lujin, ruda Marfei Petrovna. C puţin înainte de venirea Duniei şi a Pulheriei la Petersburg, soţia lui Svidrigailov a murit însă pe neaşteptate, în condiţii misterioase. Gurile rele cleveteau că soţul n-ar fi fost străin de această moarte...
Cam acestea au fost împrejurările care precedaseră "descinderea" lui Svidrigailov în modesta locuinţă a lui Raskolnikov. Om de lume versat şi deosebit de instruit, acesta l-a surprins pe tînăr chiar de la primele fraze. Înainte de a-şi preciza scopul vizitei, el a reuşit să-i capteze acestuia interesul, chiar dacă Rodion era pe jumătate dezgustat de cinismul musafirului. Printre altele, Svidrigailov i-a explicat franc tînărului motivele lipsite de nobleţe care-l determinaseră să accepte căsătoria cu Marfa Petrovna, precizînd, fără să ezite, că fusese vorba de un şantaj ordinar la care el consimţise de bunăvoie. Adică, în schimbul căsătoriei, Marfa Petrovna a semnat o poliţă de plată a unei datorii pe care, dacă nu ar fi achitat-o, Svidrigailov ar fi înfundat puşcăria... Discuţia a alunecat, în cele din urmă, în zone mai abisale, ba chiar... paranormale. Venind vorba despre strigoi (de fapt tot el a adus vorba), Svidrigailov a făcut cîteva nuanţări extrem de interesante:
- Admit că strigoii nu se arată decît oamenilor bolnavi - spunea el -, dar asta nu dovedeşte cîtuşi de puţin că ei nu există, ci doar că trebuie să fii bolnav ca să-i poţi vedea.
- E doar o speculaţie - l-a contrazis Raskolnikov. Ştii foarte bine că nu există!
- Nu fi dumneata atît de sigur de ceea ce cred şi ceea ce nu cred eu. Strigoii există şi am şi argumente. Ei sînt, să zicem, nişte frînturi, nişte fragmente din alte lumi. Omul sănătos, bineînţeles, n-are cum să-i vadă, fiindcă acesta este mai... material, ca să zic aşa, mai pămîntean, mai legat de lumea concretă. Dacă, însă, se îmbolnăveşte, dacă se strică ordinea materială, normală, a organismului, începe să se manifeste imediat şi posibilitatea altei lumi. Şi cu cît e mai bolnav, cu atît are mai multe puncte de contact cu cealaltă lume, aşa că, atunci cînd moare, trece de-a dreptul înea. Dacă crezi în viaţa viitoare, trebuie să admiţi acest raţionament...
- Eu nu cred în viaţa viitoare...
- Ce ciudat! - a continuat Svidrigailov, fără să-l audă. Ne imaginăm veşnicia ca pe ceva uriaş, imens. Dar de ce trebuie să fie imensă? Dacă nu e decît o magherniţă întunecoasă? Închipuieşte-ţi o odaie murdară, afumată, cu păianjeni pe la colţuri... Eu, uneori, aşa îmi imaginez veşnicia...
"E nebun!" - a gîndit Raskolnikov, după care a încercat să scurteze discuţia, întrebîndu-l pe musafir de ce a venit, de fapt. Ceea ce i-a răspuns Svidrigailov avea să-l descumpănească total, întărindu-i bănuiala că acesta ori nu e în toate minţile, ori este deosebit de viclean şi urmăreşte ceva.
- Rodion Romanovici - începu Svidrigailov calm, foarte calm -, după părerea mea, Avdotia Romanovna, sora dumitale, se jertfeşte într-un chip total nechibzuit pentr... familia ei. Din cîte ştiu despre dumneta, cred că ai fi bucuros dacă această căsătorie nu ar avea loc. De altfel, sînt sigur că ţi-ai şi făcut o părere despre distinsul domn Lujin, dacă ai avut prilejul să stai de vorbă cu el măcar o jumătate de oră... Fii liniştit, nu am nici un interes să-ţi vorbesc aşa - adăugă el, observînd privirea dezaprobatoare a lui Raskolnikov. Sentimentele mele năvalnice faţă de sora dumitale s-au dovedit a fi o nebunie trecătoare. Dar, pentru neplăcerile pe care i le-am pricinuit cu ceva timp în urmă, aş vrea să-i cer îngăduinţa de a-i oferi zece mii de ruble şi să-i uşurez astfel ruptura de domnul Lujin...
Raskolnikov rămase interzis. Era prea mult pentru cîte i se întîmplaseră în ultimul timp. I se păru că nu auzise bine...
- Nu că nu l-aş putea suferi pe acest domn - continuă imperturbabil Svidrigailov, ca şi cînd n-ar fi observat uluirea de pe faţa lui Rodion. Dar din pricina lui a avut loc ultima ceartă între mine şi Marfa Petrovna, cînd am aflat că ea a pus la cale această căsătorie... Aş vrea, în primul rînd, să-i explic surorii dumitale că de la domnul Lujin nu numai că nu va avea nici un avantaj, dar chiar se va vedea păgubită. În al doilea rînd, conştiinţa mea e cu desăvîrşire împăcată. Mă crezi sau nu, eu chiar mă căiesc pentru necazurile pe care Avdotia Romanovna le-a avut din cauza mea. De aceea doresc din toată inima, nu să răscumpăr aceste necazuri printr-o compensaţie bănească, ci pur şi simplu să fac ceva folositor pentru ea... Dacă propunerea mea ar ascunde un calcul personal cît de mic, nu i-aş oferi numai zece mii. Cu numai cinci săptămîni în urmă îi oferisem mult mai mult.
Raskolnikov era uluit şi neîncrezător în acelaşi timp. În nebunia sau viclenia lui, Svidrigailov părea însă foarte convingător.
- În încheiere - continuă el - vreau să-ţi mai spun că, şi dacă se mărită cu domnul Lujin, Avdotia Romanovna tot va primi aceşti bani, dar pe altă cale...
Cu aceste cuvinte, Svidrigailov s-a ridicat să plece.
- Transmite-i surorii dumitale, Rodion Romanovici - a mai adăugat el, cu mîna pe clanţă - că Marfa Petrovna i-a lăsat prin testament trei mii de ruble. Şi-a făcut testamentul cu o săptămînă înainte de a muri, în prezenţa mea... Peste două-trei săptămîni, Avdotia Romanovna va putea să intre în posesia banilor.
Ieşind, Svidrigailov s-a ciocnit piept în piept cu Razumihin.
 

VA URMA