Suntem foarte complicaţi. Capricioşi, irascibili, pretenţioşi, vii, buni şi răi, capabili de paşi fabuloşi peste prăpăstii ca şi de prăbuşiri răsunătoare (ecoul însuşi păleşte înspăimântat când ne prăbuşim), admit că suntem. Asta îmi dăruieşte un frumos răgaz de a-mi chema pe nume prietenii, fostele iubiri, părinţii, vecinii oarecari, trecătorii a căror privire se lasă prinsă de aparatul meu de fotografiat pe ascuns. Realitatea este reală! Ce şoc, câtă înţelepciune! Totul ESTE! Cariera filosofică a acestui adevăr este în egală măsură dramatică şi optimistă. Ca un vitraliu pictat de Chagall, ca un catren răzbunător şi zăpăcit de Esenin. Ca ochii incomparabili ai mamei mele. Ca lumina vărsată de reflectoare pe scenă. Ca poza mea proastă din buletin. Ca bucuria în galop a fostului meu cal de film, Mădălin. Ca apa de la chiuvetă, când are destulă presiune. Ca fericirea pe puncte. Ca un vârf de creion pe care hârtia albă nu-l surghiuneşte. Ca o glumă stupidă spusă pe front. Ca un zâmbet zâmbit oricui. Ca o sanda a casei, încălţată cu sfială după multă vreme. Ca un ceas reparat. Ca o agendă cu adrese care s-au schimbat de mult. Ca o umbră de salcie dulce peste un om adormit lângă apă. Ca un telefon care sună la timp. Totul ESTE!

Abia înţelegând această evidenţă princiară începem să respirăm liber. Vizita pe care ne-o face aerul devine o mândrie frumos îngrijită. O demnitate uitată înfloreşte în plămânii noştri dedaţi la tutun. Lumea din jur îşi pune cămaşă curată şi ne dă bună ziua. De bucuria că suntem ne repezim la garderoba de plânsuri şi îl alegem pe cel mai curat şi mai omenesc. O respiraţie liberă, ca începutul unui somn de copil, cu pumnii la gură, într-o lume care totuşi ne vrea. Mâine, în zori, vom scrie piese, romane, nuvele şi munţi albaştri de poezii, atingându-ne fericiţi unul pe altul şi şoptindu-ne emoţionant şi strict confidenţial: trăim, respirăm, suntem.... Totul ESTE!

P.S. Respiraţia este liberă doar în absenţa categorică a oricărui fel de minciună.  Adevărul respiraţiei este oxigenul, aşa cum mersul pe jos este egal cu privitul înainte.

ADRIAN PINTEA (9 octombrie 1954, Beiuş -  8 iunie 2007, Bucureşti)

Fotografii de Aurel Miron (probabil ultimele imagini cu ADRIAN PINTEA în viaţă), făcute pe 12 mai 2007, în Pădurea Băneasa