Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Actorul Dragoş Pâslaru - monahul de la Frăsinei

Data publicarii: 05.11.2009 19:54:00


I

Pe 29 octombrie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, a avut loc, sub auspiciile Centrului de Documentare Europeană, prima ediţie a Colocviului Naţional “Spiritualitatea Creştină în spaţiul Noii Europe”, dedicat părintelui Ghelasie Isihastul de la mănăstirea Frăsinei. Moderatori ai evenimentului au fost Florin Caragiu, directorul editurii Platytera, şi monahul Valerian. Acesta din urmă este nimeni altul decât fostul actor Dragoş Pâslaru.
 

Avva Valerian
Scriitor şi monah de înaltă spiritualitate, mare duhovnic şi purtător de Taină al Sfintei Tradiţii a Moşilor-Pustnici Carpatini, părintele Ghelasie poate părea, în ochii unui occidental, un personaj misterios, extras din cărţile lui Umberto Ecco. Şi poate că chiar aşa este, dacă e să reducem unghiul de cunoaştere la o nişă literar-beletristică. Într-o altă perspectivă, mai largă şi mai înaltă, misterul personalităţii sale vine din rădăcinile profunde ale cunoaşterii mistice.
Am avut bucuria de a-l fi întâlnit şi de a-l fi avut duhovnic în urmă cu zece ani când, printr-o conjunctură complicată şi aventuroasă, am ajuns la mănăstirea Frăsinei, unde era monah. Tot atunci aveam să-l revăd, într-o ipostază care m-a şocat, pe actorul - pe fostul actor, mai bine zis - Dragoş Pâslaru. Am fost martor al ceremoniei de închinovire a sa ca monah deplin, fratele Vasile devenind pentru totdeauna Avva Valerian…
 

Cărţile cuviosului Ghelasie
După zece ani, fostul actor revine, iată, în Bucureşti ca monah, pentru a-şi cinsti duhovnicul care i-a netezit drumul spre cele sfinte. În calitate de moderator al Colocviului Naţional dedicat Părintelui Ghelasie, a ţinut, evident, şi un discurs evocator. Cuvintele lui aşezate, pioase, nu mai aveau nimic din dantelăria impostaţiilor specifice rolurilor din filme. Nici măcar din tensiunea dramatică a rostirii scenice din “Karamazovii”, de pildă, unde a jucat, la Nottara, rolul lui Alioşa Karamazov (rol premonitoriu, de mare încărcătură mistică)… În pauza evenimentului, părintele Valerian a împărţit în sală medalii comemorative cu chipul Cuviosului Ghelasie Isihastul. “Să le purtaţi la gât, sunt sfinţite” - ne-a recomandat, cu blândeţe, fostul actor…
Cuviosul Ghelasie Isihastul a scris, din 1990 până în 2003, când s-a săvârşit din viaţă, 60 de lucrări. Editura Platytera a publicat 12 dintre ele, reunite în volumele: “Scrieri isihaste”, “Memoriile unui isihast”, “Medicina isihastă”, “Dialog în Absolut” şi “Trăirea Mistică a Liturghiei”, aceasta din urmă fiind lansată chiar cu prilejul colocviului de la ASE. În 2009 a apărut şi volumul “Moşul din Carpaţi. Mistica Iconică”, reeditare sub în grijirea Pr. Neofit.

 

II

“Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot”
Opera impresionantă, ca întindere şi valoare, a părintelui Ghelasie Isihastul necesită o altă aplecare şi o altă abordare decât expunerea online. Voi reveni totuşi asupra personalităţii acestui mare mistic din Carpaţi, chiar pe acest site, prin - măcar – o parte a textele sale…
Până atunci, mai zăbovesc o clipă asupra celui care a fost actorul Dragoş Pâslaru. S-a născut în 1951. A jucat în 23 de filme, dar rolul său cel mai cunoscut este acela al lui Horia Sima din “Drumeţ în calea lupilor” (1988), în regia lui Constantin Vaeni. După Revoluţia din decembrie 1989, a protestat, în zilele de13-15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, împotriva noii nomenclaturi instalate după înlăturarea regimului comunist. A fost bătut cu bestialitate de mineri, fiind dus, în stare de moarte clinică, la Spitalul de Urgenţă. Mai târziu în faţa anchetatorilor care doreau să obţină de la el declaraţii care să ducă la arestarea celor vivovaţi, Dragoş Pâslaru a dat un răspuns stupefiant: “Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot”. Se întâmplase ceva, între timp: Dragoş Pâslaru luase contact cu Dumnezeu, prin călugării de la Mănăstirea Frăsinei. A mai jucat în câteva filme după care, în 1990, a îmbrăcat rasa călugărească… Am găsit pe LiterNet, sub semnătura lui Marian Rădulescu, un text emoţionant care-l evocă, în termeni de nostalgie şi de mare iubire pe cel care a fost actorul Dragoş Pâslaru, dar şi pe cel care este Avva Valerian. E un text mai cuprinzător şi mai potrivit decât aş fi putut face eu, aşa că-l public integral ca atare, cu mulţumiri respectuoase adresate autorului:

Cu moartea pe moarte călcând
O vorbă din popor spune: Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. O înregistrare video neprofesionistă a unuia din cele mai izbutite spectacole de teatru din anii 80 – Karamazovii, în regia lui Dan Micu – mă face să cred, o dată mai mult, că omul poartă cu sine mereu ceea ce va deveni. Că, în chip tainic, întâmplările (cel mai adesea dramatice şi violente) îl pot ajuta să se descopere în chip nebănuit. M-aş opri acum la o singură secvenţă din acest spectacol. Karamazov-tatăl (George Constantin) îi întreabă pe doi dintre fiii săi dacă există nemurire. Îl întreabă mai întâi pe nihilistul Ivan (Alexandru Repan), care-i răspunde sec: „Nu!” „Dar diavolul?” „Nici el”. Se întoarce atunci asupra fiului său mai mic, neprihănitul Alioşa (Dragoş Pâslaru), care, drept răspuns, strigă: „Există! Există!”.

Nici prin cap nu-mi trecea că îl voi întâlni cândva in the flesh pe interpretul miliţianului din O lacrimă de fată (1980) – debutul în regia de film al operatorului Iosif Demian (Nunta de piatră, Duhul aurului) – şi că vom ţine apoi legătura pentru mulţi ani. N-am mai revăzut acest opus de referinţă (pentru cinematograful românesc de avangardă al anilor 80) până nu de mult, însă gesturile de gazdă ale personajului jucat acolo de Dragoş Păslaru mi-au rămas întipărite-n memorie. În primele minute ale filmului avea menirea să ghideze (de pe o bicicletă, asemenea Puştiului din Concurs) echipa de procurori sosiţi undeva la ţară să investigheze decesul unei fete. Eram astfel invitaţi şi noi, spectatorii, să pătrundem în poveste. L-am revăzut apoi în 1981, în Pruncul, petrolul şi ardelenii (regia Dan Piţa), unde era un bandit (Collins) antipatic, purtător de cercel în ureche. În acei ani asta nu se putea trece uşor cu vederea şi detaliul avea să-i asigure popularitatea. L-am revăzut apoi în rolul unui tânăr stingher, tocmai externat dintr-un spital, care caută cu disperare (şi zadarnic) să petreacă Revelionul cu un prieten. Este o secvenţă din Secvenţe – tripticul lui Alexandru Tatos din 1982. Când filmarea încetează, îl vedem pe interpretul acestui tânăr cum încearcă să smulgă o apreciere pozitivă de la regizor (era de fapt o filmare cu camera ascunsă pentru un plus de ciné vérité): „Cum a fost? A fost mişto?” În Concurs Dragoş Pâslaru era şeful Echipei de Intervenţie, care avertiza participanţii la concursul de orientare turistică să părăsească pădurea înainte de lăsarea serii. Toţi membrii acelei Echipe erau îmbrăcaţi în negru şi aveau imprimat un I mare, alb, pe piept. Într-un cadru îl vedem cum mimează dirijarea unei arii de operă ce se aude la tranzistorul Puştiului jucat de Claudiu Bleonţ. Toţi concurenţii stăteau cuminţi şi ascultau fără să crâcnească. Aluzia la mecanismele statului poliţienesc era evidentă.




 Din familia personajelor singuratice interpretate de Dragoş Pâslaru face parte şi Pavel (din Singur de cart al lui Tudor Mărăscu), tânărul ce încearcă să pună punct trecutului său (făcuse – ca şofer - un grav accident de maşină, în care şi-au pierdut viaţa chiar părinţii săi) şi s-o ia de la capăt. Tineri surprinşi în plin proces de recuperare morală sunt şi Culi din Ochi de urs (regia Stere Gulea, 1983) şi Veanu din Umbrele soarelui (regia Mircea Veroiu, 1986). Amândoi şi-au pierdut soţiile şi, pentru că încă le iubeau, traversau clipe de nostalgie proustiană.
Rolul din Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983) – un legionar – avea să-l pregătească pentru întâlnirea crucială cu personajul Horia Sima din Drumeţ în calea lupilor (1988). Filmul lui Constantin Vaeni a ieşit pe ecrane abia în primăvara lui 1990, în preajma primelor alegeri de după 1989.

Era perioada mitingurilor de protest din Piaţa Universităţii, iar Dragoş Pâslaru juca un rol important în acele manifestaţii. Era una din figurile cele mai respectate. A urmat celebra mineriadă, în 13-15 iunie 1990. Apariţia sa în rolul lui Horia Sima avea să fie transformată în capital politic. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost o experienţă-limită, o coborăre în infern. În documentarul lui Stere Gulea (produs de Lucian Pintilie), Piaţa Universităţii (1991) actorul avea să spună că nu şi-a putut imagina niciodată că oamenii pot înmagazina atâta ură şi barbarie. Deja circulau peste tot afişe cu actorul îmbrăcat (pentru rolul din filmul lui Vaeni) în Horia Sima. Se referea la un bătrân (aprig apărător al acalmiei la care făcea apel noul regim) care îl lovea până la desfigurare pentru vina, imaginară, de a fi...legionar. „A fost prins şi bătut cu bestialitate de mineri în dimineaţa zilei de 14 iunie. Atunci, în acele momente – scrie Răzvan Bucuroiu în Lumea credinţei - a văzut moartea cu ochii, fiind adus în moarte clinică în urma loviturilor de ciomag primite în faţa Universităţii. După ce a ieşit de la Spitalul de Urgenţă, întrebat fiind de un jurnalist despre suferinţa şi jertfa sa civică, Dragoş Pâslaru a răspuns din toată sinceritatea inimii: Erou, eu?! Adevăraţii eroi sunt doar cei de sub iarbă...” Zguduitoarea experienţă din acea vară fierbinte a fost urmată de o înviere. A fost preţul pe care actorul l-a plătit pentru a lăsa să se nască în el „făptura cea nouă”.

 Oscar Wilde (citat de Nicolae Steinhardt în Primejdia mărturisirii) spunea că „iureşul vieţii cotidiene ne împiedică să intrăm în contact cu realitatea” şi că „i-au fost necesari ani de închisoare, de izolare si singurătate pentru a putea să stea faţă către faţă cu realitatea. Se întâmplă în relaţia dintre ins şi realitate ceea ce se întâmplă cu oricare dintre noi când într-o mulţime de oameni zărim figura unui prieten. Îmbulzeala cea mare ne împiedică să ne apropiem de el şi piere din raza noastră vizuală, se pierde în mulţime, ni se ascunde”. Pentru actorul Dragoş Pâslaru vara anului 1990 a fost, poate, adevăratul contact „faţă către faţă” (atât cât e omeneşte posibil în această viaţă) cu realitatea. A mai jucat în câteva filme (A unsprezecea poruncă de Mircea Daneliuc, Balanţa şi O vară de neuitat de Lucian Pintilie, Şobolanii roşii de Florin Codre, Femeia în roşu de Mircea Veroiu) şi piese de teatru (...au pus cătuşe florilor în regia lui Alexander Hausvater, Teatrul seminar în regia lui Dragoş Galgoţiu), iar apoi – cu filmul lui Alexandru Maftei, Fii cu ochii pe fericire - şi-a luat adio (adică à Dieu) de la platourile de filmare şi de la scenă pentru a răscumpăra timpul prin rugăciune la mănăstire şi, mai recent, la schit. Într-un fel, a aplicat soluţia lui Soljeniţân (citat de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) pentru ieşirea dintr-un spaţiu totalitar: individul se salvează prin „moartea consimţită”, prin „luarea unei hotărâri ce implică ruperea definitivă cu trecutul”.
Culi Ursache, personajul pe care Dragoş Pâslaru l-a jucat în filmul lui Stere Gulea, a ales izolarea la o cabană. Acolo îşi înţelegea, ierta şi – prin înduhovnicirea sa progresivă - exorciza viaţa. Atunci şi acolo, la porunca Pustnicului, răul („ochiul de urs = dracul” – spune Monahul) era biruit. Schitul unde vieţuieşte acum Dragoş Pâslaru/Avva Valerian este în mijlocul naturii. Codrii care cândva erau platou de filmare (la Ochi de urs) i-au devenit casă şi prieten nedespărţit. Aici, în chilia sa izolată din Munţii Căpăţânii, a ales să se cureţe de păcate prin post şi rugăciune, să caute comoara cea mai de preţ pentru un om: împăcarea cu sine. (Marian Rădulescu)

Afisari: 24768
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Elena (May, Sat 01, 2010 / 11:14)
TOTUL E CU PUTINTA LA DUMNEZEU....parintele
Nume: alexandrina (Jun, Mon 14, 2010 / 06:54)
Atunci Dumnezeu a ales.L-a ales pe Dragos Paslaru .Doame-ajuta !
Nume: Ioana (Feb, Sat 19, 2011 / 00:40)
Nu noi suntem cei care-L alegem pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Cel care ne alege pe noi!
Mare esti Tu Doamne!
Nume: Cristina (Feb, Sat 26, 2011 / 14:58)
Dar oare mintuirea o gasesti prin retragere din lumea aceasta catre o manastire?!Oare nu-i mai mare incercarea si ''recompensa''pe masura in viata de dincolo, de a te mantui traind in lume si lasindu-te prada incercarilor,decit sa te izolezi si sa traiesti cast si ferit ispitelor?!Nu emit judecati, ci doar ma intreb...cind un om are responsabilitatea aducerii pe lume a unui copil,asa cum si Dragos Pislaru a avut,cred ca trebuie sa-si asume acest lucru pina la capat si sa-i stea alaturi.Poate ca natiunea asta chinuita de romani avea nevoie de el pe baricade,sa caute s-o salveze si eventual sa-i fie ''eroul de sub iarba''.N-am dus niciodata lipsa de rugatori si mijlocitori catre Domnul si sfintele manastiri si schituri romanesti au fost,sint si vor fi pline de astfel de oameni.Sintem o natiune prolifica,din acest punct de vedere si multumim Domnului ca nu ne-am pierdut credinta in ciuda a tot si toate..insa EROI se nasc mai greu.E greu ''sa iei crucea in mina'' si asemeni unui cruciat sa lupti pentru dreptatea neamului tau!
Nume: Aglaja (May, Wed 01, 2013 / 11:23)
Cristina, natiunea e chinuita ca e formata >90% din autisti ca tine. Care isi dau cu parerea de la nivelul canapelei cam ce datorii are un om fata de tine (ca de ascensiune spirituala nu ai auzit), numai pentru faptul ca a avut onoarea sa se nasca in vecinatatea curtii in care iti lasi tu deseurile :)
Nume: kYiGSdBloaaI (Jul, Sun 12, 2015 / 22:06)
mhm , taka si e as minalata sbaota i nedelq bqh za riba i gledah kak edin golqm sokol li beshe ne beshe v nimakav slu4ai ot onezi malki dogan4eta,vrabcharcheta ami dosta po golqm i planirashe nad edno kato lokva strani ot samata reka i debneshe as se zamislih is4akah go i po edno vreme svi krila i se sgrumolqsa mnogo jestoko ,bukvalno se ispatka vav vodata i vdigna plq4kata , strahotno .. bashtami loveshe nqkade a svako beshe s mene i kaza , smqtai tova ako go kaja na nqkoi nqma da povqrva , kakvo znaqt povecheto mladej na moqta vazrast po tova vreme ne e istina i e jalko, uspeh na bloga shte go sledq bravo i na dvamata bratq podkrepqite se! a postroikite nqmam dumi na kade varvim neznam napravo
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter