Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Biblioteca din grajd

Data publicarii: 26.11.2009 00:33:00

M-am surprins, mai ales în ultima vreme, nu-mi dau seama exact de ce, poate dintr-un fel de “comoditate”, atunci când nu vreau să continuu o discuţie sau nu-i înţeleg conţinutul şi rosturile, zicând cum zic mulţi dintre noi: “Asta-i viaţa “şi completând imediat, parcă îndemnat de un destin implacabil: “Ce să-i faci?”, de parcă n-ar mai fi nicio ieşire şi am intra într-o groaznică fundătură…
Cred că acest sentiment de absurd se naşte din nişte… să le zicem contradicţii pe care, din motivele expuse mai sus, sau din alte motive, nu avem chef să le lămurim şi atunci scoatem “ţap ispăşitor” - VIAŢA. Este adevărată înţelepciunea aceea veche: “Vede paiul din ochiul altuia, dar nu vede bârna din ochii lui”. Filosoful german Kant susţine, în lucrările sale, teoria precum că omul ar avea un bagaj de “adevăruri aprioric stabilite “, deci care ni se “fixează” înaintea propriei noastre experienţe şi propriilor noastre deprinderi prin care cunoaştem lumea şi avem sentimentul existenţei. Numai că viaţa nu se potriveşte cu ce “ni s-a pus în desagă”. Alte lucruri ne ocupă gandurile şi această contradicţie repede ne descumpaneşte şi chiar ne înfricoşează, cum zice Hamlet în vestitul monolog “A fi sau a nu fi… astfel mişei pe toţi ne face gândul. Şi astfel al hotărârii proaspăt chip se gălbejeşte-n umbra cugetării”.
Dramaturgul Teodor Mazilu ne povestea odată, la premiera spectacolului “Mobilă şi durere”, montat la Teatrul Naţional din Cluj, că un ziarist l-ar fi întrebat odată pe un actor, sau, mă rog, pe un artist, dacă crede că are geniu. El ar fi răspuns: “Nu am, pentru că nu vreau să am” . Sigur că noi, ascultătorii, asemenea ziaristului respectiv, am rămas foarte surprinşi. Numai că răspunsul artistului a continuat: “Păi da, ca să fii geniu, trebuie să ai gravitate în faţa vieţii, cum a avut-o Tolstoi, sau Shakespeare, sau Goethe, sau toţi marii cărturari şi inventatori ai lumii“. Mai târziu, Teodor Mazilu a scris despre aceste lucruri spunând că talentul a apărut mai târziu, nu numai pentru a intra în lumea artei comerciale (în floare, azi) dar şi pentru a ieşi din anonimat şi a te împinge să ajungi “vedetă”. Astăzi, ne sună mereu în urechi îndemnuri ca “Veniţi sâmbătă la emisiunea… şi vă facem vedete”. Vorba ţăranului ardelean:”No şîî!?...” care, în simplitatea lui, înţelege mai bine ceea ce mulţi nu înţeleg, că neluând viaţa - şi, bineînţeles, arta - în serios , opera noastră ajunge în rafturile bibliotecii din grajd.
Când lucram, cu ani în urmă, în Ungaria, la un proiect de teatru la Szambek, am cunoscut un foarte talentat sculptor maghiar (cu care m-am împrietenit şi de la care păstrez chiar o lucrare) şi care, la un păhărel de pălincă, zicea: ”Domnule, eu am tot mai puţini prieteni şi mai ales prieteni artişti, pentru că am o măsură. Măsor întotdeauna prospeţimea unui artist prin neliniştea căutărilor. Artistul trebuie să caute mereu, să caute de unde vine răul în lume şi, mai ales, să fie sensibil la suferinţă. Dacă-l simt că nu trage la cântar, eu îi pun lucrarea în grajd “.
Mă obseda treaba asta cu grajdul, care tot revenea în discuţie, dar misterul ei s-a dezlegat când a trebuit să aprindem focul ca să facem un peşte la proţap. Atunci mi-a zis: “Du-te în grajd, ia o carte din bibliotecă şi ai să vezi ce repede se aprind cărbunii, mai ales dacă faci cocoloaşe . Le pui printre cărbuni şi le dai foc” .
Într-adevar, în grajdul lui modernizat, era un fel de “bibliotecă” – cărţi aruncate de-a valma într-un colţ. Am luat una la întâmplare, am început să-i rup foile făcând “cocoloaşe”, fără să mai cer explicaţii. Dar amicul mi-a simţit emoţia şi mi-a replicat: ”Soţia mea este critic de artă şi primeşte multe cărţi, dar numai unele merită un loc în bibliotecă, restul… în grajd”… Şi îmi întinde un “cui” de pălincă. Nu ştiu de ce (sau poate ştiu) mi-a venit în minte poezia lui Nicolae Labiş - “Moartea caprioarei”. Mă gândeam în tăcere la cărţile nevinovate care trebuiau să moară: ”Oare câţi peşti s-au prăjit cu cocoloaşe din cărţile mele?” Tăceam şi făceam cocoloaşe dintr-o carte scrisă într-o limbă pe care nici măcar n-o înţelegeam ….Tăceam şi făceam cocoloaşe… Făceam cocoloaşe şi tăceam .
 

Afisari: 1422
Autor: DOREL VIŞAN
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter