Marți 19.03.2019, comuna Beciu din județul Teleorman a fost în doliu. Constantin Cojocaru, unul dintre fii satului, după un scurt popas de despărțire, a plecat la cele veșnice...

A fost o înmormântare simplă, decentă, la care au participat peste 100 de persoane, mare parte veniți din București. Surprinzător de mulți, totuși, având în vedere rapiditatea cu care s-a desfășurat totul: duminică noaptea a murit, luni a fost dus în satul natal, marți a fost înmormântat.

În afară de rude și prietenii foarte apropiați, n-au lipsit nici membri ai Grupului pentru România, constituit la inițiativa lui Constantin Cojocaru. Evident, și Cezar Avrămuță cu tricolorul său uriaș. Slujba a fost curată și întreagă, ținută de doi preoți cu voci excepționale: Constantin Dănescu din Beciu (județul Teleorman) și Angheluș Cătănoiu din comuna Sprâncenata (județul Olt), o localitate foarte apropiată. Soția (Elizet) și cei doi băieți (Iancu și Dragoș) au stat tot timpul lângă coșciug, așa cum cer tradiția și ceremonialul ortodox.

Toți cei prezenți au primit câte un exemplar din CERTITUDINEA, cu ultimul articol scris de Constantin Cojocaru: „REZERVA DE AUR A ROMÂNIEI - Rechizitoriul unei infracţiuni de înaltă trădare şi de subminare a economiei naţionale”...

Pomana de după înmormântare a avut loc la casa părintească a lui Constantin Cojocaru, în care locuiește acum fratele său Zaharia. Au fost, de fapt, două pomeni, una înainte și alta după, așa cum se obișnuiește în zonă...

Se zice că nimeni nu e de neînlocuit. Nu-i adevărat! Constantin Cojocaru ESTE de neînlocuit! Ceea ce a început el în și pentru România nu poate fi nici înlocuit, nici confiscat, ci doar continuat. Dar cine să continue „Legea Cojocaru” și „Constituția Cetățenilor”? Este, desigur, o întrebare retorică și fără rost, căci răspunsul e unul singur: NIMENI!

Rămân cărțile lui care îl vor fixa definitiv în istorie, o dată cu nevrednicia noastră de a-i fi fost contemporani și de a-l fi desconsiderat din motive diverse.

Sper, ca o deznădăjduită compensație pentru strigătul în pustiu al lui Constantin Cojocaru, că a trebuit să moară el, ca să capete viață ceea ce a propovăduit ca economist vizionar. Și poate că (sper!) abia acum o să constatăm valoarea, importanța și viabilitatea celor scrise și demonstrate de Constantin Cojocaru în legătură cu soarta și șansa României.

Poate că moartea lui nu este decât o ilustrarea - amară, pe de o parte, providențială pe de alta - a principiului biblic al secerișului: „Dacă bobul de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12.24).

ÎN LOC DE POST SCRIPTUM...

Cândva... Constantin Cojocaru și soția sa, Elizet, în fața casei părintești din Beciu