Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

DE CE URÂM FEMEILE? Răpirea din serai şi bătălia de la Waterloo

Data publicarii: 09.11.2010 00:34:00

Se întâmplă în viaţă lucruri care te fac să crezi că Sigmund Freud bătea câmpii cu graţie... psihanalitică. El a lansat – iar succesorii săi au consacrat – ideea nefastă că în orice femeie există dorinţa ascunsă de a fi violată sau răpită. Evident, fantasma cu pricina presupune un cadru romantic şi un răpitor (respectiv violator) pe măsură, eventual călare pe un cal alb sau, în cel mai rău caz, la volanul unui jeep negru. Basmele, legendele, istoria chiar, consemnează nenumărate cazuri de răpiri celebre. Răpirea sabinelor de camarazii legendarului rege Romulus („eveniment” care a dus la formarea poporului roman), Răpirea din serai, consemnată şi promovată de carpetele de duzină, dubla răpire a Ilenei Cosînzeana - o dată de zmeu şi încă o dată de Făt Frumos (cam fluşturatică Ilenuţa noastră!) - sunt printre cele mai „mediatizate” evenimente de gen. Obiceiul românesc potrivit căruia, chiar în ziua nunţii, mireasa e furată de un alt bărbat, pentru ca apoi să fie răscumpărată de soţ, perpetuează şi el acelaşi ritual ancestral.
Răpirile şi sechestrările de femei şi fete din zilele noastre nu intră in contextul discuţiei de faţă, pentru că sunt nerelevante şi vulgare. Frecvenţa lor în statistici şi pe primele pagini ale cotidienelor vorbeşte însă de la sine despre viabilitatea şi vigoarea acestui străvechi nărav omenesc. Persistenţa lui în timp şi legitimitatea conferită de legende şi ritualuri nu se poate explica, totuşi, doar prin moralitatea funciară a „speciei” masculine, ci, mai degrabă, prin complicitatea celei feminine. Această relaţie s-ar traduce, în termenii economiei de piaţă, prin mecanismul de cerere şi ofertă.
Ignorarea contextului, pentru cei care încearcă să explice această tradiţie, poate duce la rezultate contrare intenţiei. Un regizor din Drobeta Turnu Severin relata, la o bârfă între convivi, despre un prieten de al lui care s-a gândit să-i facă soţiei o neinspirată surpriză romantică. La o petrecere i-a dat să bea mai mult decât putea ea să ducă. Femeia s a îmbătat, cu alte cuvinte, şi a adormit buştean. Romanticul soţ a „transportat-o” într-o maşină (Dacia 1300), a aşezat-o pe bancheta din spate şi a pornit în trombă spre primul oraş de munte. A dus-o pe frumoasa adormită la un hotel, a închiriat o cameră şi... a aşteptat dimineaţa. Când soţia s a trezit, „Răpirea din serai” s-a transformat în „Bătălia de la Waterloo”, în care bietul erou şi-a pierdut ruşinat idealurile romantice şi autoritatea în faţa şi inflexibilei neveste. Care nevastă s-a oţărât şi l-a ocărât nimicitor, că „se ţine de prostii”, că „aruncă banii pe fereastră” şi alte asemenea drăgălăşenii maxime. Nu se cunosc toate detaliile confruntării matrimoniale, dar căsătoria lor a supravieţuit şi continuă bine mersi. El nu şi-a mai răpit însă niciodată soţia. Dar nici n-a renunţat la experiment. Se zice că soţiile altora i-au apreciat cum se cuvine gestul, restituindu-i astfel demnitatea şi idealurile pierdute.

(Din volumul DE CE URÂM FEMEILE?, în curs de apariţie)

Afisari: 2577
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana (Nov, Tue 09, 2010 / 01:26)
accent...
aici ea pare un adevărat monstru ...dar...departele se construieşte pas cu pas...ca şi aproapele...din păcate, de multe ori, departele e mult mai aproape decat aproapele... minunată manifestarea lui foarte romantica ...cu care ea...foarte probabil...nu era *obişnuită*?...şi regia perfectă...oricum, monştrii nu există decat în ochii privitorului...sau în cei ai urii...

un text interesant!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter