Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Liber să ud florile

Data publicarii: 06.03.2011 13:48:00

Am frecventat iute şi doar în diagonală poziţiile unor filosofi, de la Stuart Mill la Sartre, în legătură cu conceptul de libertate. Ca să-mi dau seama că, de fapt, fiecare om poate să dea libertăţii propria definiţie. Bunăoară, eu cred că libertatea este lăuntrică, individuală şi contextuală. De pildă, în sinea mea sunt atât de liber încât (fiindcă te poţi pierde în acest peisaj fără margini) chiar eu însumi ajung să mă plictisesc de mine şi să mă ignor. Apoi, eu nu am nevoie de libertatea care se traduce generic prin “lipsa constrângerilor”. Pentru mine, libertatea de-a pleca undeva, de-a sta acolo cât ai chef sau treabă şi de-a te întoarce de unde ai plecat este importantă. Dar mult mai dragă îmi este libertatea de-a scrie, ceea ce presupune libertatea de a gândi. Şi atât. Restul e anarhie. Adică suma libertăţilor celorlalţi, care deseori te condamnă la libertatea de-a fi singur. Mulţi m-au întrebat ce înseamnă “libertatea este contextuală”, explicându-mi că o asemenea sintagmă este, pe fond, un paradox. Au dreptate. Nu mă pricep la teorii, dar pot să dau două exemple.

1. Mă aflu în pragul unui dorit, însă nu prea binemeritat concediu. Toată lumea “pleacă în concediu”, “fuge de acasă”, evadează din cadenţa cotidiană ca dintr-o temniţă, se descătuşează, face nebunii sau orice altceva decât ce-a îndeplinit zilnic, de-a lungul anului. Ieşirea peste hotare a devenit sport naţional. Pentru ei, concediul este o formă de libertate pe care şefii ţi-o dăruiesc şi pe care trebuie s-o trăieşti cu frenezie, până la epuizare. De aceea se întorc frânţi la serviciu, ca-ntr-un ţarc implacabil. Mai ales din cauza unei precarităţi pecuniare, dar şi din curiozitate, eu mă voi bucura de libertatea de a STA în concediu. 14 zile, acasă, la bloc. Pentru mine, largul Europei reprezintă încă un spaţiu vag. Nu fiindcă nu mi-aş dori să cutreier prin grandioasele ei capitale, ci fiindcă mi-e cardul prea strâmt pentru dânsele. Aşadar, în următoarele două săptămâni, pe un balcon din Popeşti-Leordeni, veţi putea vedea cum arată un cetăţean european liber. Liber să ude florile.
2. Au fost vremuri când am scris câte un comentariu pe zi. Ar trebui să le recitesc, ca să pricep despre ce Doamne iartă-mă! Căci acum sunt săptămâni când mă uit în urmă şi mă blochez. Realitatea nu mă ajută. Mi se pare că nu am nimic de spus despre nimic. O cântăreaţă s-a otrăvit. Un elicopter israelian s-a prăbuşit între Fundata şi Zărneşti. Primarul din Cogealac a fost împuşcat cu bile de cauciuc. În Georgia, o pisică a născut un câine viu. Udrea a găsit un slogan pentru brandul de ţară. Ce rămâne liber se îndeasă cu Boc, Băsescu, Vlădescu, FMI, taxe, impozite, criză şi bonuri fiscale. În plus, totul se toacă mărunt la talkshow-uri. Unde invitaţii nu numai că au libertatea să vorbească, dar, spre stupoarea mea, sunt în stare să o facă la nesfârşit. Nu ştiu dacă aţi observat, dar o mare parte din emisie se consumă cu rapeluri de genul “Domnuuu’ Ixulescu, vă rog lăsaţi-mă şi pe mine să vorbesc, că io v-am lăsat!”, “Ba lăsaţi-mă dumneavoastră, că vorbiţi de zece minute!”, “Eu nu v-am întrerupt”, “Ba m-aţi întrerupt, doamna moderatoare faceţi ceva, vă rog!”, “Băgaţi-mă şi pe mine în seamă, că stau aici ca o mobilă!”, “O să înţelegeţi dacă mă lăsaţi să duc ideea până la capăt”, “Încă un minut şi vă explic!”, “Bateţi câmpii, stimată doamnă!”, “Daţi-mi voie, eu sunt profesor universitar şi scriu cărţi!” etc.

În România, absolut toţi invitaţii la talkshow-uri sunt nişte premianţi. Care, tolăniţi peste banca întâi, flutură două degete gemând: “Şi io, şi io, tovarăşa!!!”. Ştiu totul, în general despre tot, dar ceilalţi nu le permit să se exprime. Pentru că şi aceştia, la rândul lor, au păreri interminabile şi, evident, eronate. Aşa încât adesea talkshow-urile ajung să semene cu un meci unde se încrucişează monologuri şi unde moderatorii înşişi par a fi nişte invitaţi speriaţi, care cer cu sfială să mai strecoare şi ei câte o întrebare. Şi atunci, am toată libertatea să scriu, dar sunt obligat să stau pe canapea îmbrăcat în armura libertăţii de-a asculta, într-o ţară unde nimeni nu ascultă. Deocamdată, România este contextul libertăţii mele. Şi, de vreo 20 de ani încoace, mă tot izbesc pe-aici, ca un bărzăune, de invizibile şi nou-nouţe ziduri ale Berlinului. Deci e normal să privesc înapoi cu mânie: pentru ce am murit eu în Decembrie ’89?

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA

Afisari: 1733
Autor: Ciprian Chirvasiu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter