Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

TEMĂ DE GÂNDIRE: "Ţiganii vs Naţionaliştii Români"

Data publicarii: 19.02.2011 17:24:00

 

Parcă pentru a-mi confirma cele scrise în articolul “Nici măcar de la ţigani nu suntem în stare să învăţăm ceva”, găsesc pe Facebook un text memorabil, care este o replică ironică şi foarte dură adresată “naţionaliştilor români” (printre care, generic vorbind, mărturisesc că mă număr), având titlul “Ţiganii vs Naţionaliştii Români”. Eu, unul, nu pot să-i dau nicio replică, pentru că, după logica luptei, este impecabil. Autorul, „travestindu-se” inteligent în psihologia etniei ţigăneşti, opune unor pretenţii vocale, fără acoperire în fapte, o realitate nemiloasă, dar efectivă. Aici nu intră în discuţie justeţea cauzei (căci e profund injust ceea ce pretind ţiganii), ci competenţa aplicării unui deziderat. În timp ce minoritarii (şi aici nu e vorba doar de ţigani…) se mişcă şi confiscă tot ce e abandonat sau nepăzit, conduşi de lideri din ce în ce mai deştepţi, noi, majoritarii, stăm în tribune şi criticăm sau huiduim. E singurul lucru la care ne pricepem sau la care suntem dispuşi…Textul cu pricina reprezintă o batjocoritoare (dar binemeritată) temă de gândire pentru toţi “huiduitorii” din tribune…(Miron Manega)                

                                                       

                                             Ţiganii vs Naţionaliştii Români
Ştiu că acest articol nu va plăcea multora, dar nici mie multe nu-mi plac.
Ultimii douăzeci de ani suntem martori cum curentul naţionalist încearcă să ia avânt în sânul Neamului Românesc şi de douăzeci de ani este doar în chinurile naşterii. Mai mult, sunt toate şansele să se nască un făt mort.

Cei care se bat cu cărămida în piept până se învineţeşte că sunt cei mai mari naţionalişti dau tonul luptei, au fost cercetaţi toţi duşmanii românilor şi s-a ajuns la concluzia că ţiganii şi ţiganizarea sunt pericolul primordial ce ameninţă Neamul Românesc. Ce să zic, se simte şi chiar se vede că se cam întunecă societatea românescă de la an la an.

Să încercăm totuşi să vedem lucrurile şi din alt unghi decât cel al “piepturilor vinete”.
Ţiganii – popor migrator, nu au ţara lor, sunt în căutarea locurilor unde trebuie să muncescă cât mai puţin şi să trăiască cât mai bine, nu-şi ascund defecatele şi nici nu se prefac cel mai harnic popor din Europa, nu le este ruşine de modul lor de viaţă parazitar. Se căsătoresc pe la 17-19 ani şi fac câte 5 copii sau mai mult, cu care umplu străzile româneşti şi în ultimul timp şi cele europene.

Acest lucru îi nelinişteşte atât pe românii cât şi pe europenii ce nutresc sentimente naţionaliste, este şi normal să îi deranjeze când văd că numărul lor este din ce în ce mai mic şi al ţiganilor din ce în ce mai mare.

Această nelinişte îi face pe naţionaliştii români să ia atitudine, să contrapună ceva expansiei ţigăneşti.
Astfel, a fost elaborat un fel de comportament naţionalist românesc, care să ducă la victoria asupra ţiganilor.

1. Mai bine de 90% din tinerii români naţionalişti au dat cuvântul să nu se cunune, să nu se căsătorească şi să nu facă copii, trăind până la 40 ani în curvărie, în semn de protest că ţiganii se înmulţesc.
 

2. Liderii organizaţiilor naţionalise au hotărât că exemplul lor personal de trăire în păcat şi sterilitate îi poate influenţa cel mai tare pe ţigani să nu se mai înmulţească şi depun toata stăruinţa să nu cumva să facă familii şi copiii

 

3. În timp ce “mârşăveniile” de ţigănci se cunună şi nasc copii pentru neamul lor, româncele naţionaliste în semn de protest, ca nişte fiinţe civilizate şi rafinate îşi umplu organismele cu otravă ca să le moară pruncii în ele (ritualul se numeste contraceptie).
 

4. Nici nu poate o româncă naţionalistă să fie mamă şi mai ales să aiba mulţi copii, atunci ea ar semăna cu o ţigancă, românca naţionalistă a ales să fie stearpă, vopsită ca un clovn, îmbrăcată în fustă scurtă sau pantaloni mulaţi şi în timp ce “spurcăciunile” de ţigănci îşi cresc ţigănaşii lor, românca naţionalistă are grijă să sărute sub coadă un câinişor de companie sau alt animăluţ domestic, căruia îi dăruieşte căldură maternă şi îl dezmiardă “puiul mamei”.

P.S. Naţionalismul românesc va învinge!!! Ţiganii vor dispărea!!!
Dacă eşti un adevărat român nu fă copiii, traieşte în curvărie şi ai grijă să-ţi fie concubina stearpă (protejată), neamul românesc prin tine va trăi !!!
Şi nu uita să numeşti cioroi măcar o data în zi un ţigan, lucru foarte important în lupta naţionalistă!!!

Sursa: Iontcaci.wordpress.com

 

N.R. Autorul, Ion Tcaci, este un român basarabean, antipolitic, membru al Asociației Obștești “Noua Dreaptă”

Afisari: 3314
Autor: Ion Tcaci
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: DISCRIMINAT (Apr, Thu 07, 2011 / 12:21)
Domnule ION Tcaci,dupa logica d-stra trebuia ca numarul tiganilor sa creasca pt a trezi "patrotismul"in Romania? ... adevaratii defaimatori, sunt cei care ne "lucreaza " tara din umbra si au tot facut-o si o fac in continuare. as avea pretentii la d-stra vazand pregatirea pe care o aveti.UNDE ERA ATUNCI ROMANUL CAND A FOST OMORAT MIHAI VITEAZU SI MULTI ALTI VOIEVOZI.TIGANII AU REUSIT SA-SI IMPUNA PUNCTUL DE VEDERE PRIN TRADITIA LOR.TIGANII FAC COPII IAR ROMANU RAMANE CA INTOTDEAUNA CU NUMARATU ,CU STATISTICA DE CA SI CUM I-AR TINE DE FOAME . M-AR DUREA SA CRED CA IN TARA IN CARE M-AM NASCUT SA AIBE LA BAZA CU ADEVARAT MODUL DE VIATA MIORITIC .E O ZICALA, :CINE SE FACE OAIE ,LUPUL O MANINCA.NU CRED CA TIGANII AU DAT DOVADA DE ASA CEVA .LUCRUL ASTA SE AFLA DOAR IN MINTILE CELOR FRUSTRATI ,IN MINTILE CELOR CARE VAD CA TARA EFECTIV SE PUNE IN GENUNCHI IN FATA INTRUSILOR VENITI DE PESTE TOT DISTRUGAND TRADITIA ,CULTURA SI CHIAR ISTORIA ADEVARATA A ROMANILOR...DE CE ROMANIA PERMITE VANZAREA ROMANIEI LA TOTI OPORTUNISTII DIN OCCIDENT ??????DACA CINEVA SE MAI SIMTE NATIONALIST SAU PATRIOT LA EL IN TARA ,? DE CE SE MAI PLEACA IN STRAINATATE ? AICI IN OCCIDENT ,MAREA MAJORITATE SUNT ROMANI DIN MOLDOVA SI MAI PRECIS DIN REPUBLICA MOLDOVA .STIATI ASTA? TIGANI ...O DATA PE AN DACA VAD SI ASTA IN FATA LA VREO BISERICA CERSIND. NU AU ACCES LA CASE PE GRATIS DE LA STAT NU SE DAU ROMANI CAND COMIT CATE O INFRACTIUNE SI SUNT FACUTI ROMANI SPURCATI CHIAR DE MOLDOVENI.DE CE MOLDOVENII NU AU CURAJ SA SPUNA CA SUNT MOLDOOOOOVENI????DACA SE SIMT EDUCATI??? VA SPUN EU DE CE PT. CA FAC NUMAI SI NUMAI NENOROCIRI PE SEAMA ROMANILOR ,AU DUBLA CETATENIE ,ASTA ESTE ADEVARUL ,. TREABA CA TIGANII AR FI PROBLEMA ROMANIEI SAU A EUROPEI E PT A MASCA ADEVARATII "REGIZORI" A-I ROMANIEI ,A-I EUROPEI A-I LUMII JUCAND PE XENOFOBIA UNORA FARA EDUCATIE SI RELIGIE.DAR ASTA E PROVOCATA PESTE TOT IN LUME ,IN FUNCTIE DE INTERES GEO-POLITIC . LOR LE CONVINE CA TIGANII SA NU SE INTEGREZE FIIN RASA "MOMEALA".
Nume: S (Jul, Wed 09, 2014 / 15:08)
De ce ? De ce trebuie sa suportam noi, romanii aceste hidosenii? Am ajuns sa imi fac cruce cu limba in gura cand trec pe langa un tigan(sau mai multi) sa ma asculte Dumnezeu ca nu cumva sa fiu din nou scuipata, injurata, pipaita, luata in brate, trasa de par, lovita cu pumnul sau cu palma prin simpla mea existenta. Cu ce gresim noi? Care e problema daca o femeie ia anticonceptionale? E normal. Intr-o casnicie se face dragoste..sau e interzis si nu stiu? Diferenta e ca romanii asteapta sa faca un copil, sa ii dea o educatie corespunzatoare, sa nu ii lipseasca nimic, pe cand tiganii fac plozi de placere pentru ca vedem orase pline de boschetari si drogati. Si cum raman cu acei copii din bratele tigancilor ? Acei copii care sunt drogati sau carora li se da bauturi alcoolice pentru a-i linisti? Da, ei fac copii, dar isi bat joc! Atat de ei, cat si de noi. Fura tot ce prind si fac rau de placere. Pana la urma, poate ca sunt romani care traiesc in curvarie, dar cu ce deranjeaza societatea in care traim? Traiesc in curvarie pe banii lor, pe curu lor, nu pe al meu!Macar ei nu imi dau in cap pe stada...si nici tiganii nu m-ar deranja daca si-ar vedea de treaba lor, ar munci, nu ne-ar face de ras prin toate tarile posibile si imposibile. Rasism? Poate, dar cu motiv! Sanatate la romani!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter