Există multe indicii, atât în numirile localităților și râurilor, precum și în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formațiunii statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Țara Românească Argeșul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsă din stânga în Bistrița, rău ce izvorăște din Maramureș. Pe când în Țara Românească aflăm Câmpulungul ca ținut și descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul munților, un Câmpulung tot ca ținut și descălecătoare. Înainte sau imediat după formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegiseră în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Și aceasta când? Pe la 1380. Care a fost acest drept consuetudinar la care ei țineau cu sfințenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei?
citeste tot >>

Trăim într-o ţară ciudată şi nu e zi în care să nu putem repeta, când cu mâhnire, când cu indignare: Ca la noi la nimeni. Multe am văzut, multe am îndurat de când avem fericirea de-a vedea la cârma ţării pe oamenii marelui partid cari promiteau să aducă în această ţară mult încercată Domnia Virtuţii. Ei bine, ceea ce nu văzusem încă era ca, în intervalul abia de două săptămâni, ''Monitorul oficial'' să conţie cele mai grave insulte aruncate într-o zi naţiunii întregi de d. prezident al Consiliului, într-alta armatei permanente de prezidentul Camerii legiuitoare a României. Dacă cuvintele d-lui D. Brătianu n-ar fi trecut peste marginile acestei ţări puţin ne-ar păsa: noi românii ne cunoaştem unii pe alţii şi ne esplicăm foarte lesne cuvintele d-lui prezident al Consiliului, care, vorbind majorităţii sale şi reprezentaţiunii ţării, compuse de dd. Serurie, Pătărlăgeanu, Sim. Mihălescu, Carada etc., zice cu durere: ''În ţara aceasta nu se găsesc oameni cinstiţi!''.
citeste tot >>

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic. Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignare cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putinţă ca asemenea oameni să iasă la suprafaţă...
citeste tot >>

Cât triumf a avut ministrul de interne al Ungariei când, la 27 decemvrie anul trecut, a adresat o circulară către toate prefecturile din judeţele locuite de români, opt judeţe între Crişuri, în Maramurăş şi Banat, treisprezece judeţe în Transilvania, circulară prin care obligă pe prefecţi de-a spune şi moţilor, şi mocanilor, şi câmpenilor, şi pădurenilo, şi celor de pe Mureş, şi celor dintre Crişuri că... d. ministru de esterne al României a declarat prin anume notă oficială că guvernul din Bucureşti nu permite nicidecum colonizarea străinilor în Dobrogea. Străinilor? Trebuia să li se spuie odată aceasta consângenilor noştri din Transilvania şi din Ţara Ungurească, că pentru onor. Stătescu şi pentru d. I. Brătianu ei sunt... străini, şi guvernul din Pesta a fost însărcinat cu aceasta gingaşă şi ironică misiune [...]. Adică ţăranul român, acelaşi pretutindenea între Tisa şi Nistru, e... străin de origine română! Căci care-i opinia blondei umbre a d-lui Brătianu în această privire?
citeste tot >>

Puţini se îngrijesc de fenomenul, constatat prin date statistice, că populaţiunea română scade la număr, că are în fiece an un plus al mortalităţii asupra natalităţii şi că golurile ce le lasă astfel românii sunt suplantate parte prin imigrarea de elemente străine, a căror curgere din occident e necontenită, parte prin sporirea parazitică a dementului evreiesc. S-a crezut acum câteva decenii că introducerea formelor exterioare de cultură apuseană va putea suplini lipsa de cultură solidă şi substanţială şi neajunsurile răsărite dintr-o dezvoltare neregulată a trecutului nostru istoric. Experienţa însă a dovedit că introducerea de forme lipsite de cuprins sunt departe de a prezenta o compensaţiune exactă a sacrificiilor pe cari le cere înfiinţarea, că poporul sărăceşte prin risipa de muncă, cu totul disproporţională cu foloasele ce le poate culege din aceste inovaţiuni.
citeste tot >>

Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul, ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit ca să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. Am scris puțin și tocmai de-aceea rog de iertare pe cititor dacă-i dau osteneala de-a se familiariza cu scrierile a căror cuprins mi-au adus numirea de cosmopolit. În articolul ''Ecuilibrul'', publicat în Federațiunea (no. 38 și 39 - mai 1870), am susținut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice natura obiectivă a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de-a-și determina voința prin legi și de-a avea un propriu organ pentru formularea acestor voințe, o legislatură. Acest articol a dat însă procurorului public din Pesta prilejul de-a mă cita la judecătoria de instrucțiune. Tot în acea lună am publicat un articol asupra conchemării unui congres, care se sfârșește în modul următor: ''în caz dacă opiniunea publică și popoarele Austriei ar cere schimbarea sistemei constituționale de azi
citeste tot >>

Unul din relele culturii în străinătate și mai ales a acelei culturi care în doi sau trei ani, adesea în mai puțin, galopează prin facultatea juridică, este că tinerii iau în mod absolut ceea ce li s-a predat în mod relativ numai. Cutare teză e pentru ei absolut adevărată pentru că profesorul a susținut-o, cutare adevăr e absolut statornic, pentru că cutare carte franțuzească sau nemțească zice așa. Despre judecată proprie nici vorbă. Pe când în fericita și-ntr-adevăr neîntrecuta anticitate greco-romană școala era o gimnastică a minții omenești, adecă o continuă și roditoare dezvoltare a inteligenții proprie, tinerii noștri cred a fi oameni mai mari cu cât mai multe coji de gândiri străine au grămădite nemistuite în cap, cu cât mai puțină cugetare proprie au. Pentru țările respective, în cari tinerii învață carte, nenorocirea nu-i tocmai mare.
citeste tot >>

Suveranitatea şi legislaţiunea trebue să purceadă de la toate popoarele ca atari, şi puterea executivă trebue redusă la simplul rol de maşina fără voinţă proprie, în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebue să fie aicia stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe decât în acelea ale popoarelor, e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicia două popoare ori două coterii, ci pe toate. Dar pentru a efectua aceast reformare într'un stat, unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, adică prejudicii fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment de a susţine acele prejudicii, trebueşte o energie eroică, trebue cu dispreţul libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceiace ai datoria de a proclama. În această operă, ce pare a se pregăti, Românii trebue să joace un rol eminamente activ.
citeste tot >>

Două serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia publică din ţară: 1) organizarea muncii agricole; 2) crearea şi apărarea muncii industriale; amândouă de-o valoare egală, chemate a asigura existenţa naţională a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din nord-vestul Europei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus. Iată idei vrednice de-a agita pe români, dar vrednice şi de-a-i uni, pentru a căuta soluţiunea cea mai practică şi mai patriotică totodată. Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai rai decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele ţării, ne putem uni, adesea chiar şi roşi cu albi şi albi cu roşi. [...]. Să începem cu cestiunea agrară. Cestiunea raporturilor între proprietatea mare şi cea mică nu e pur şi simplu economică, ci ameninţă a degenera în cestiune naţională, de existenţă chiar pentru statul nostru şi pentru naţionalitatea română. citeste tot >>
citeste tot >>

Domnia lui Vodă Cuza e istoriceşte cea mai însemnată de la fanarioţi încoace, atât în bine cât şi în rău. Se poate spune că toate creaţiunile acestei domnii au acest îndoit caracter: sub impulsiunea îngrămădirii trebuinţelor moderne, românii au pierdut pentru multă vreme dreapta măsură a lucrurilor; instituţii, legi, limbă, c-un cuvânt toate formele vieţei publice aveau un aer pripit şi netemeinic. Numele înlocuia aproape pretutindenea fondul, haina magistratului francez avea să reprezinte în România capacitatea juridică, titlul profesorului din Franţa, câştigat aicea cu multă înlesnire, ţinea locul învăţăturii lui. Luând în serios proverbele că ''haina-l face pe om'' şi că ''acela căruia D-zeu îi dă o slujbă îi dă şi minte destulă pentru ea'', România pare încă a fi statul despre care Oxenstierna spunea regelui său să meargă să vadă cu ce mică porţie de înţelepciune se pot ''ferici'' statele. // citeste tot >>
citeste tot >>