Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

O explicatie incredibilă, dar plauzibilă, a Olgutăi Vasilescu: "Cauza reală a manifestatiilor nu e Legea gratierii, ci Fondul Suveran de Investitii"

Aseară, la un post tv pro-PSD, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a făcut o declarație care m-a pus pe gânduri. Cică „prigoana” împotriva guvernului PSD ar fi fost generată nu de legea grațierii și ordonanțele de urgență (care sunt un pretext), dar nici de incapacitatea lui Klaus Iohannis & comp de a accepta înfrângerea electorală.

 

Cauza e mult mai profundă - zice Olguța Vasilescu - și e vorba  de intenția PSD de a constitui, în cadrul programului de guvernare, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, proiect care ar fi generat, în rândul opozanților politici - și mai ales al globaliștilor din spatelele lor - o panică fără precedent.

 

Nu cred. Dar nici nu știu. Este însă plauzibil și voi explica în continuare de ce... Mai spunea ministrul Muncii că, în elaborarea acestui proiect, PSD s-ar fi inspirat din practica altor țări (fără să le numească). Aici chiar că nu cred, pentru că există o sursă mai la îndemână, expusă în spațiul public românesc încă din 2013. Sursa este proiectul de lege intitulat CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, demarat la inițiativa unui grup de cetățeni, dar finalizat de personalităi a căror credibilitate și competență sunt în afara oricărui dubiu (Dr. Ec. Constantin Cojocaru, Dr. Ec. Florian Colceag, Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, Dr. Ioan Roșca etc).

 

În perioada campaniei electorale de anul trecut, am publicat, la un moment dat (cu obidă, recunosc), un articol intitulat Decât să furați din CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, n-ar fi mai bine s-o adoptați?”. Iată un fragment din acea „răbufnire” editorială: În nicio campanie electorală din anii trecuți nu s-au fluturat, ca argumente doctrinare, idei precum «naționalizarea resurselor naturale», «constituirea unui fond suveran de dezvoltare» sau «impozitarea progresivă a averilor». Și iată că, în actuala campanie elctorală aceste idei apar miraculos în programele politice ale unor partide care n-au visat niciodată asemenea idei, până acum. Iar cei ce se bat cu ele în piept, ca fiind ale lor, sunt «onorabilele» partide PNL și PSD [...]. Ca să nu mai lungesc vorba, precizez că «naționalizarea resurselor naturale» este «împrumutată» din CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, iar constituirea unui «fond suveran de dezvoltare și investiții» și «impozitarea progresivă a averilor» sunt luate din Legea Cojocaru, care este și ea parte componentă a CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR. Cu diferența că, în original, «fondul suveran de dezvoltare” se numește Fondul Național de Capital Distributiv”.

 

Să vedem acum care este istoricul Legii Cojocaru, aflată în dezbatere publică în cursul anului 1990, mai exact până în septembrie 1990. Dezbaterea, căreia i s-a oferit un spațiu generos la TVR (alte televiziuni nu existau), punea față-n față două concepte socio-economice radical diferite, una susținută de Constantin Cojocaru și alta de Silviu Brucan. Duelul a fost câștigat de Silviu Brucan și astfel a fost promulgată Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale („Legea Brucan”). Consecința acestei legi este stadiul actual al economiei românești și nivelul de trai al cetățenilor români.

 

„Legea Brucan” a preluat, totuși, din „Legea Cojocaru”, la Art. 8, un element important, pe care l-a asamblat însă în așa fel încât să pară ceva, dar în realitate să nu însemne aproape nimic: „... Partea din venituri rămasă după constituirea fondurilor proprii şi efectuarea plăţilor menţionate la alineatul 1 reprezintă profitul net al regiei. Din acest profit, 5% se utilizează pentru constituirea unui fond de participare a angajaţilor la profituri, iar restul se varsă, după caz, la bugetul statului sau al organului administraţiei locale”. Adică acel „praf în ochi” numit „dividende”, pe care, cei care nu și-au vândut acțiunile, le mai primesc de la SIF Muntenia, SIF Oltenia etc., în funcție de unde s-a înscris fiecare.   

Din acel moment și până în 2009, Constantin Cojocaru nu a mai avut intrare la niciun post TV, astfel încât el nu a mai putut să-și prezinte legea într-un cadru în care să-i asigure o audiență suficient de mare ca să declanșeze o dezbatere publică serioasă. În 2009, a fost primit, în sfârșit, la o televiziune, și anume la OTV, unde a avut ocazia, pe parcursul mai multor emisiuni (moderate de Tudor Barbu), să-și prezinte detaliat teoria.

 

Rezultatul a fost fulminant, dar s-a întors împotriva lui: legea a fost confiscată de Dan Diaconescu, transformată în „Legea OTV” iar Dan Diaconescu și-a făcut, în baza celor 3.000.000 de semnături de adeziune pentru Legea Cojocaru,  propriul partid: PP-DD. După care lui Constantin Cojocaru i s-a interzis accesul la OTV. Dar nu a avut acces nici la alte televiziuni, ca să poată explica ce s-a întâmplat, deși scandalul era atât de mare la vremea aceea, încât ar fi fost mană cerească pentru audiența oricărui post.  

Acest embargou tacit și unanim, care l-a îngropat, practic, pe Constantin Cojocaru într-o promiscuitate artificială, construită cu mare abilitate, a împiedicat, încă o dată, propagarea, în spațiul public, a unei teorii încă salvatoare pentru economia României și bunăstarea generală a cetățenilor. De unde rezultă, cred eu (și nu numai eu), că Legea Cojocaru este considerată teribil de periculoasă pentru toți cei care continuă să devalizeze pe cale legală România, sau ce a mai rămas din ea. Nu intru în amănunte, toată povestea e relatată în cadrul emisiunii "TREZESTE-TE, GHEORGHE, TREZESTE-TE, IOANE!" din 19.02.2014 de la NAȘUL Tv.

 

În tot acest timp, s-a mai vorbit, pe ici, pe colo, despre Legea Cojocaru, dar la modul condescendent, ca despre o „vechitură legislativă” care nu mai are nicio legătură cu prezentul. În realitate, acest proiect a fost actualizat an de an, iar în 2013 a fost introdus, ca un capitol separat, în CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, capitol intitulat „FONDUL NAȚIONAL DE CAPITAL DISTRIBUTIV”.  

Aceasta este sursa reală de „inspirație” (ca să nu zic de plagiat) a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, pe care zice PSD-ul că-l va implementa prin programul său de dezvoltare.

 

Ei, bine, dacă chiar au de gând să-l implementeze (ceea ce nu cred), este într-adevăr explicabilă anvergura fără precedent a opoziției publice create, în cazul de față, prin manipulare. Pentru că realizarea acestui fond ar însemna, practic, AUTONOMIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI. Și nimeni nu dorește, la nivel european sau global, ca România să fie autonomă. Se dorește doar autonomia Transilvaniei.

 

Pentru conformitate cu cele afirmate despre Legea Cojocaru, citez integral capitolul din CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR referitor la Fondul Național de Capital Distributiv:

 

ARTICOLUL 135.1. „Fondul Naţional de Capital Distributiv”:

(1) Fondul Naţional de Capital Distributiv este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Veniturile Fondului Naţional de Capital Distributiv se formează din următoarele surse:

a) impozitul  progresiv pe  proprietăţi;

b) venituri din capitalul aflat în administrarea  Fondul Naţional de Capital Distributiv;

c) venituri încasate de stat prin aplicarea prevederilor legale referitoare la controlul averilor;

d) alte surse prevăzute de lege.

(3) Impozitul progresiv pe  proprietăţi se stabileşte astfel încât, din sursele prevăzute la alineatul (2), să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a 20% din Produsul Intern Brut al României, în fiecare an.

(4) Veniturile colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt folosite pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării şi pentru crearea de capital productiv aflat în proprietate publică, potrivit legii

(5) În primii 10 ani de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească de la Fondul Naţional de Capital Distributiv suma de 100.000 de lei, pe care trebuie să o folosească pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

(6) Cetăţenii majori ai României vor primi cele 100.000 de lei, eşalonat, pe parcursul celor 10 ani.

(7) Cetăţenii pot accesa cele 100.000 euro ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţi în persoane juridice cu scop lucrativ: asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative, etc.

(8) Selecţia cererilor de finanţare se face prin concursuri de proiecte, organizate de Fondul Naţional de Capital Distributiv, potrivit legii.

(9) Începând cu anul 11 de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, vor fi împroprietăriţi cu capital de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai tinerii cetăţeni români, la împlinirea vârstei de 18 ani. Suma cu care va fi împroprietărit fiecare tânăr cetăţean român va fi stabilită prin lege.

(10) Întregul capital aflat în proprietatea privată a satului român la data intrării în vigoare a prezentei legi trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(11) Întregul capital vândut ilegal de statul român până la data intrării în vigoare a prezentei legi este confiscat şi este trecut în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(12) Fondul Naţional de Capital Distributiv este împuternicit să folosească o parte din veniturile sale pentru răscumpărarea capitalului vândut legal de statul român până la intrarea în vigoare a prezentei legi. După răscumpărare, acest capital trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv..

(13) Fondul Naţional de Capital Distributiv este obligat să ofere spre vânzare întregul capital intrat în administrarea sa beneficiarilor Fondului, care îl pot cumpăra numai cu sumele primite de la Fond.

(14) Fondul Naţional de Capital Distributiv finanţează integral valoarea proiectelor iniţiate de beneficiarii Fondului, care sunt aprobate a fi cofinanţate şi din alte surse, inclusiv din fonduri ale Uniunii Europene, urmând să recupereze de la finanţatorii respectivi părţile cofinanţate de aceştia, potrivit legii.

(15) Fondul Naţional de Capital Distributiv poate înfiinţa societăţi comerciale pe acţiuni având ca scop crearea de capacităţi de producţie noi în diverse ramuri ale economiei naţionale. După punerea în funcţiune a noilor capacităţi de producţie, Fondul oferă spre vânzare acţiunile respectivelor societăţi comerciale, care pot fi cumpărate numai de beneficiarii Fondului, în limita sumelor primite de la Fond.

(16) Activele create sau achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, potrivit legii.

(17) Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din cota lor individuală să fie folosită pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

(18) Fondul Naţional de Capital Distributiv este condus de un Administrator, numit de Preşedintele României.

(19) Administratorul Fondului Naţional de Capital Distributiv trebuie să aibă pregătire  superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 10 ani în activităţi sau în învăţământul superior şi să se fi remarcat ca autor,  promotor şi realizator de proiecte menite să îmbunătăţească funcţionarea economiei româneşti.

(20) Funcţia de Administrator al Fondului Naţional de Capital Distributiv este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.

 

P.S. Textul integral al proiectului CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, propus de  Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat și pe certitudinea.ro, cu precizarea că e vorba de varianta din 2013 a acestui proiect legislativ. Între timp, adică din 6 în 6 luni, când trebuia să fie republicată în Monitorul Oficial, CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR a suferit ajustări, căci dezbaterile au continuat în tot acest timp. Tot pe certitudinea.ro este publicată și Expunerea de motive.

 

Afisari: 2554
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

1.02.2017, ora 1.02. RĂZBOI CIVIL?

Când cineva îți dă foc la casă, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să stingi focul, nu să alergi după incendiator. În acest moment, România arde. Sau se scufundă, e același lucru. Legea privind privind grațierea - care, în sine, era necesară - este una dintre nenumăratele legi ticăloase pe care cei aflați la putere le-au construit în avantajul lor, al penalilor.

 

De partea cealaltă, primul penal al țării, Klaus Iohannis, iese în stradă printre manifestanți și arată cu degetul spre penalii din Guvern. Și manifestanții merg în direcția indicată, ignorând total faptul că președintele penal este, la rândul lui, piroman. Un piroman agreat, căci s-a identificat cu vocea străzii. Dar tot piroman este, și încă unul recidivist. După „Colectiv” a urmat „Bamboo” (mă refer strict la ambient sau decor), iar în seara asta, când Guvernul a trimis proiectul de lege a grațierii în Parlament, scrie pe facebook că în România este o zi de doliu pentru statul de drept.

 

Unui președinte nu-i este permis așa ceva. Datoria lui instituțională (și constituțională) este să calmeze spiritele, nu să pună gaz peste foc. Ceea ce a făcut acum se numește instigare la revoltă. Aș zice că e un președinte iresponsabil și dement, dacă n-aș ști că este un simplu executant. Un instrument de manipulare a unei mulțimi inocente, care nici ea, mulțimea, nu-și dă seama de consecințe. Dacă un singur om va muri, în urma acestor intervenții „prezidențiale”, principalul vinovat va fi Klaus Iohannis. Și nu pentru omor din culpă, ci pentru crimă.

 

Ordonanța pentru grațiere (devenită între timp proiect de lege) este greșită și antidemocratică. Dar este o ordonanță ticăloasă (sau, cel puțin, așa era inițial), ca toate miile de ordonanțe și legi care s-au dat până acum. Disproporția dintre cauză și efect denunță însă, după părerea mea, manipularea. Iar intervenția președintelui o subliniază ca atare. Situația seamănă, mi se pare, cu căderea Constantinopolului din ziua de 29 mai 1453 când, în timp ce turcii pătrundeau în cetate, învățații împăratului Contantin al XI-lea discutau aprins pe o temă teologică extrem de „urgentă”: sexul îngerilor.  

 

În acest moment, în jurul României se întâmplă următoarele: ungurii cer autonomia Transilvaniei, Putin se pregătește să vină la Budapesta (pe 2 februarie), Trump se va întâlni și el cu Viktor Orban, tot la Budapesta (pe 15 februarie), secuii au publicat în Monitorul Oficial proiectul de lege pentru autonomia Ținutului Secuiesc, iar Igor Dodon vrea Moldova Mare. În acest cadru, două instituții fundamentale ale statului de drept (Președinția și Guvernul) se bat între ele pentru... statul de drept. Și, odată cu ele, populația țării. Este război civil mocnit care poate declanșa, în acest moment, dizlocarea Transilvaniei. Legea grațierii este, cu alte cuvinte, o ambuscadă.

 

Nu mă surprinde comportamentul membrilor Guvernului. Sunt niște șobolani care se comportă ca niște șobolani. Își apără specia. Noi i-am ales. Îi tot alegem de 27 de ani (pe ei, sau pe ceilalți, care sunt tot ei) și tot de 27 de ani suntem jefuiți și vânduți sistematic, fără să avem o asemenea reacție, deși România a rămas o etichetă  aproape fără conținut. Redutabilul analist Ionuț Țene de la Cluj a făcut, recent, o observație amară: „Ciudat este că tinerii liberi și frumoși ies în stradă pliați întotdeauna pe agenda președinției și a binomului SRI/DNA, ceea ce ridică mari semne de întrebare privind spontaneitatea acestora. Niciodată nu se iese în stradă pentru teme românești: tăierea pădurilor de către austrieci, cumpărarea pământului țării de străini, abuzurile din Justiție, implicarea SRI în politică și confecționarea de dosare”.

 

Teoretic, explozia stradală declanșată de un amănunt legislativ poate fi justificată prin atingerea a ceea ce se numește masa critică. Analiza contextului politic și geopolitic nu-mi permite să înghit o asemenea „nadă”. Mărturisesc că, în acest moment (în care evenimentele din stradă sunt în plină desfășurare) mă interesează mai mult România decât proiectul de lege privind grațierea și ordonanțele de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală. Iar „dezincriminarea”, prin tăcere, de către manifestanți, a lui Klaus Iohannis mi se pare un simptom al orbirii în masă.

 

Revolta, dacă va izbândi (ceea ce mă îndoiesc), va avea un singur câștig. Mulțimea va căpăta conștiința puterii. Dar puterea este egală cu zero, dacă nu știi ce să pui în locul clasei politice, dacă ai dat-o jos. Jocul democratic, în actualul context, nu va face decât să înlocuiască niște ticăloși cu alți ticăloși. Negarea în sine nu e o soluție, dacă nu e dublată de o construcție.

 

Această construcție există, totuși. Există demult, din 2013, însă a fost (și este) ignorată sau respinsă de toate structurile puterii (ceea ce nu mă miră), dar și de societatea civilă. Inclusiv de manifestanții din această seară. Ea continuă să existe, totuși, disponibilă pentru toți cei cu adevărat îngrijorați pentru România și care caută o soluție reală pentru țara lor. Se poate materializa (doar) prin referendum și se numește CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR. Iată câteva trimiteri:

 

 

GONSTITUȚIA CETĂȚENILOR

PROIECT DE LEGE PRIVIND REVIZUIREA CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI

(Extrase) 

 

 

ARTICOLUL 1: 

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil, democratic şi social.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma de guvernământ poate fi schimbată prin referendum naţional.


ARTICOLUL 2:

(1) În România, suveranitatea aparţine poporului, care o exercită prin referendum, ca instrument al democraţiei directe, şi prin autorităţile statului şi autorităţile locale, constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte .

 (1.1) Poporul încredinţează o parte din atributele suveranităţii sale autorităţilor statului şi autorităţilor locale, care le exercită în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei.

(1.2) Orice încălcare a mandatului încredinţat persoanelor care reprezintă autorităţile statului şi autorităţilor locale va fi sancţionată de popor,  prin referendum,  potrivit Constituţiei.

 

ARTICOLUL 2.1. Referendumul” 

(1) Poporul îşi exprimă voinţa cu privire la orice problemă de interes naţional, sau local, prin referendum, organizat potrivit Constituţiei şi legii.

(2) Referendumul local se organizează la nivelul comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului, la cererea primarului, a prefectului, a unui sfert din numărul consilierilor locali, respectiv, judeţeni, sau la cererea a cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot ai comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului respectiv.

(3) Referendumul naţional se organizează la iniţiativa Preşedintelui României, la iniţiativa a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot, sau din oficiu, de către Autoritatea Electorală, în situaţiile prevăzute în Constituţie.

(4) Autoritatea Electorală este obligată să organizeze referendumul iniţiat potrivit Constituţiei, în termen de 45 zile de la data înregistrării iniţiativelor la această Autoritate, sau la termenele prevăzute în Constituţie. 

 

ARTICOLUL 3.1. Reîntregirea Patriei”  

(1) Statul român este continuatorul statului dac întemeiat de Regele Burebista în secolul I î.Hr., al statului naţional şi unitar  consfinţit prin Actul Unirii Basarabiei cu România citit şi semnat în Sfatului Ţării la Chişinău pe 27 Martie 1918, prin Declaraţia Unirii Bucovinei cu România aprobată de Congresul General al Bucovinei la Cernăuţi în 15/28 Noiembrie 1918 şi prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.

(2) Poporul român militează şi acţionează, necontenit, pentru Reîntregirea Patriei, prin eliminarea definitivă şi irevocabilă a consecinţelor celui de-al doilea Război Mondial, cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional, în vigoare, şi a consimţământului liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriile desprinse de statul român.

 

ARTICOLUL 8. „Partidele politice”

(4) Este interzisă folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să  acapareze instituţiile statului, folosindu-le  împotriva intereselor societăţii.

(6) Este interzisă constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase..

(7) Toate partidele înregistrate, potrivit legii, dispun de  aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte reprezentarea în birourile electorale şi accesul la timpi de antenă.

(8) Este interzisă finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice.

(9) Partidele politice sunt finanţate exclusiv din cotizaţiile plătite de membrii lor. Cotizaţia este aceeaşi pentru toţi membrii unui partid.

(10) Este interzisă condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora.

(13) Este interzisă condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit  număr de voturi în alegeri. 

 

ARTICOLUL 11:

(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă normele generale acceptate ale dreptului internaţional, precum şi obligaţiile care îi revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele la care statul român urmează să devină parte se aprobă de poporul român, prin referendum. Aceste tratate nu pot avea clauze secrete.

(3) Dacă tratatul la care statul român ar urma să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, el nu poate fi ratificat decât după ce a avut loc revizuirea Constituţiei.

(6) Tratatele internaţionale la care România este parte, la data intrării în vigoare a prezentei legi, care conţin prevederi contrare intereselor naţionale, sunt supuse aprobării poporului, prin referendum naţional, iniţiat de cetăţeni, potrivit legii.

 

ARTICOLUL 13: 

(2) Dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română. 

(3) Învăţarea, cunoaşterea şi folosirea limbii române în raporturile de serviciu cu ceilalţi cetăţeni români este obligatorie pentru toţi cetăţenii României.

(4) Limba maternă poate fi folosită în raporturile dintre cetăţenii care aparţin aceleiaşi etnii.

(5) Orice cetăţean român are dreptul de a pretinde ca, în raporturile cu el, ceilalţi cetăţeni români să folosească limba română.

 

ARTICOLUL 15:

(3) Faptele comise împotriva caracterului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al statului român, trădarea ţării, faptele care au condus la subminarea economiei naţionale, a patrimoniului spiritual şi a puterii de stat, care au produs distrugerea şi înstrăinarea capitalului naţional, constituie crime împotriva poporului român. Răspunderea pentru comiterea lor este imprescriptibilă. Este imprescriptibilă şi răspunderea celor care au împiedicat judecarea şi condamnarea celor care au săvârşit astfel de crime.
 

ARTICOLUL 16:

(5) Persoanele care, potrivit hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive, au dobândit averi prin încălcarea legii sau nu au putut justifica averile dobândite, cele care au fost condamnate pentru infracţiuni contra siguranţei statului, pentru acte de corupţie, pentru conflict de interese sau pentru incompatibilitate, nu pot ocupa funcţii publice timp de 10 ani, începând cu data rămânerii definitive a acestor hotărâri judecătoreşti.

(6) Persoanele care ocupă funcţii publice răspund material şi penal pentru prejudiciile create statului sau cetăţenilor în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 29:

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă şi cu nici o excepţie. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă contrară convingerilor sale. Nici o lege nu poate introduce limitări ale acestui drept. Legile trebuie să prevadă sancţiuni specifice pentru încălcarea dreptului la opinie, ca şi pentru tentativa de a-l încălca.

(5) Cultele religioase se bucură de sprijinul statului, atât material, cât şi financiar, pentru serviciile religioase aduse societăţii. Statul garantează desfăşurarea manifestărilor religioase ale cultelor recunoscute de stat, atât în lăcaşurile de cult, cât şi în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

 (6.1) Poporul român recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la crearea naţiunii române şi a civilizaţiei româneşti şi consideră că Biserica Strămoşească este un factor de maximă importanţă pentru  păstrarea identităţii sale naţionale.
 

ARTICOLUL 30:

(2) Cenzura de orice fel este interzisă. Acţiunile prin care mijloacele de comunicare în masă împiedică publicarea informaţiilor, ideilor şi opiniilor sunt interzise şi se sancţionează, potrivit legii.

(4) Niciun mijloc de comunicare în masă nu poate fi suspendat sau suprimat, cu excepţia cazurilor de încălcare a legii, a cazurilor în care a fost împiedicată publicarea unei informaţii de interes public şi a cazurilor în care a fost încălcat dreptul la replică.

(9) Dreptul la replică este garantat. Mijlocul de comunicare în masă - publicaţie, post de radio, post de televiziune etc. - care nu a acordat dreptul la replică, potrivit legii, este sancţionat cu suspendarea şi poate pierde licenţa, respectiv autorizaţia de funcţionare.
 

ARTICOLUL 32:

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie, de formare profesională şi de formare continuă.

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română.

(3) Dreptul persoanelor de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(8) Nu primesc ajutor social şi alte subvenţii de la bugetul public părinţii ai căror copii nu participă la învăţământul general obligatoriu.

(11) Statul este obligat să recupereze cheltuielile pe care le-a făcut cu şcolarizarea persoanelor care părăsesc ţara înainte de a profesa cel puţin cinci ani în domeniile pentru care au fost educate.
 

ARTICOLUL 34:

(4) Pacienţii au dreptul de a-şi alege medicul curant din lista celor disponibili la unitatea sanitară căreia i se adresează.

(5) Este interzisă aderarea României la acorduri internaţionale care permit comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se creează, astfel,  dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

(6) Statul român este obligat să asigure dezvoltarea unei industrii naţionale farmaceutice competitive, capabilă să furnizeze cetăţenilor medicamente ieftine şi de calitate.

7) Statul încurajează şi acordă drept de liberă practică alternativelor medicale validate pe plan internaţional.
 

ARTICOLUL 37:

(3) Nici o persoană nu poate îndeplini aceeaşi funcţie electivă decât pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive, potrivit legii.

(4) Persoana aleasă într-o funcţie publică pe lista unui partid politic care părăseşte din proprie iniţiativă partidul pe lista căruia a fost aleasă pierde mandatul, de îndată, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 44. „Dreptul de proprietate”:

(1) Dreptul de proprietate, constituit legal şi legitim, precum şi creanţele asupra statutului, constituite legal şi legitim, sunt garantate.

 (1.1) Proprietatea este publică sau privată.

 (2.1) Terenurile aflate în extravilanul localităţilor pot fi deţinute în proprietate privată numai de personae fizice care au cetăţenie română.

 (2.4) Valorile mobiliare emise de persoane juriduce române pot fi cumpărate şi deţinute în proprietate privată numai de către presoane fizice care au cetăţenie rămână şi de către Statul Român şi autorităţile locale române.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, ca şi cele a căror provenienţă nu se justifică, sunt confiscate, în condiţiile legii.  Prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor.

(10) Proprietatea publică aparţine poporului român, sau comunităţilor locale, şi este administrată de stat sau de autorităţile locale.

(11) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile şi pădurile din fondul funciar al poporului, spaţiul aerian, căile de comunicaţie, de uz şi interes public, apele, izvoarele de energie naturală, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, baza materială a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

 (12) Fac obiectul proprietăţii publice şi bunurile create prin munca voluntară, neremunerată, a membrilor asociaţiilor comunitare, precum şi bunurile achiziţionate din fondurile asociaţiilor comunitare. Aceste bunuri aparţin comunităţilor locale şi sunt administrate de autorităţile locale.

(13) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în folosinţă sau în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice.

(15) La cumpărarea terenurilor situate în extravilan, au drept de preemţiune, în ordine: coproprietarii; vecinii; alte persoane fizice din aceiaşi localitate; autorităţile locale; Statul Român. Pot cumpăra terenuri situate în extravilan numai Statul Român, autorităţile locale române şi persoanele fizice care au cetăţenie română

(16) Terenurile cumpărate de Statul Român, situate în extravilan, pot fi vândute persoanelor fizice care au cetăţenie română.

(17) Terenurile agricole pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, cele care au fost neexploatate timp de trei ani consecutivi, precum şi cele care au fost degradate, sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.

(18) Terenurile silvice pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, precum şi cele defrişate ilegal sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.
 

ARTICOLUL 48 (CĂSĂTORIA):

(1.1) Căsătoria se poate încheia numai între un bărbat şi o femeie, aceştia având vârsta de cel puţin 18 ani.

(1.2) Copiii pot fi adoptaţi numai de către familiile care au la bază căsătoria întemeiată pe prevederile alineatului (1.1).

 

ARTICOLUL 52:

(3) Statul răspunde patrimonial, integral şi nediscriminatoriu, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sau administrative. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor sau funcţionarilor care au săvârşit erorile judiciare şi administrative.

(3.1) Statul este obligat să se îndrepte, de îndată, în regres către autorii erorilor judiciare sau administrative cauzatoare de prejudicii.
 

ARTICOLUL 54:

(1.1) Promovarea intereselor unor persoane fizice sau juridice străine care intră în conflict cu interesele cetăţenilor României este interzisă.

(1.2) Antiromânismul se pedepseşte, potrivit legii..

(1.3) Propaganda pentru aservirea României constituie delict împotriva poporului român şi se pedepseşte, potrivit legii.

(3) Încălcarea jurământului se sancţionează cu încetarea de drept a mandatului sau demiterea din funcţie, după caz, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 56:

(4) Nimeni nu poate fi obligat să plătească impozit pe venit înainte ca venitul să fie realizat.
 

ARTICOLUL 61:

(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră.
 

ARTICOLUL 69:

(1) În exercitarea mandatului, parlamentarii sunt în serviciul poporului.

 (2) Parlamentarii sunt obligaţi să acţioneze şi să voteze în conformitate cu angajamentele asumate în campania electorală, în care au fost aleşi. Parlamentarul care îşi încalcă angajamentele asumate în campania electorală poate fi demis, prin referendum, potrivit Constituţiei şi legii.
 

ARTICOLUL 72: „Răspunderea parlamentarilor”

(1) Parlamentarii răspund juridic, individual, pentru încălcarea contractului electoral, dacă voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului contravin obligaţiilor asumate prin contractul electoral.

(2) Parlamentarii răspund juridic, individual, potrivit legii, pentru prejudiciile produse poporului român de legile pentru care şi-au dat votul, dacă legile respective nu au făcut parte din Programul Iniţiativelor Legislative aprobat de popor.

(3) Răspunderea parlamentarilor pentru faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) este imprescriptibilă.

(3) Parlamentarul care a încălcat legea penală este urmărit, percheziţionat, reţinut, arestat şi trimis în judecată, potrivit legii.  Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se fac de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 

ARTICOLUL 72.1: „Demiterea parlamentarilor”

(1) Orice parlamentar poate fi demis din funcţie, prin referendum, organizat în circumscripţia electorală unde a fost ales, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea unui număr de alegători, din circumscripţia electorală în care a fost ales, egal cu cel puţin 25% din numărul voturilor cu care a fost ales.

(2) Parlamentarul este demis, de drept, din funcţie, în următoarele cazuri:

a) când se constată, după validarea mandatului, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii;

b) a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate sau la  pierderea drepturilor electorale ;

c) în caz de incompatibilitate;

d) când şi-a dat demisia din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau când s-a înscris într-un alt partid politic sau altă formaţiune politică;

e) a lipsit nemotivat de la 8 şedinţe ale comisiei permanente a Parlamentului din care face parte sau de la 4 şedinţe ale plenului Parlamentului.
 

ARTICOLUL 74:

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Preşedintelui României, Avocatului Poporului, parlamentarilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(3) Titularii dreptului de iniţiativa legislativă prezintă propunerile lor legislative. Parlamentului.

(5) În cazul în care Parlamentul respinge propunerea legislativă iniţiata de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni, Autoritatea Electorală organizează referendum, în 45 zile de la data respingerii proiectului de către Parlament, pentru aprobarea proiectului de lege respins de Parlament.

(6) În cazul în care poporul aprobă proiectul de lege respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate.
 

ARTICOLUL 96. „Demiterea Preşedintelui”

(1), Parlamentul, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare este iniţiată de majoritatea parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge hotărârea de punere sub acuzare a Preşedintelui României, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în cel mult 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

(6) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte condamnarea pentru trădare a Preşedintelui României, în cel mult 30 de zile se organizează referendum pentru demiterea Preşedintelui.

(7) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului, iar judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au votat pentru condamnarea Preşedintelui României sunt demişi din funcţie.
 

ARTICOLUL 96.1:

Preşedintele României este demis din funcţie, prin referendum, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot.
 

ARTICOLUL 118 (Armata):

(1)  Armata Română este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.

(1.1) Este interzisă participarea Armatei Române la operaţiuni militare desfăşurate în afara teritoriului naţional, cu excepţia cazurilor în care aceste operaţiuni militare au ca scop eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de agresori externi şi neutralizarea capacităţilor militare ale agresorilor.

(1.2) Armata Română poate participa şi la operaţii militare desfăşurate în afara teritoriului naţional numai pentru apărarea teritoriilor statelor cu care România a încheiat tratate de apărare comună, precum şi la acţiuni de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, potrivit prevederilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 

ARTICOLUL 118.1. „Siguranţa naţională”

(4) Serviciul Român de Informaţii este singura instituţie publică, cu personalitate juridică, specializată în domeniul informaţiilor interne şi externe privitoare la siguranţa naţionala a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare.

(6) Serviciul Român de Informaţii este obligat să pună, deîndată, la dispoziţia membrilor Consiliului Naţional de Securitate, toate informaţiile pe care le deţine, referitoare la acţiuni care, potrivit Constituţiei şi legii, constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

(7) În cazul în care Consiliul Naţional de Securitate nu ia măsurile adecvate pentru contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale semnalate de Serviciul Român de Informaţii şi, ca urmare, statul român sau cetăţenii acestuia sunt prejudiciaţi, Serviciul Român de Informaţii este obligat să informeze poporul despre aceasta. Neîndeplinirea acestei obligaţii se pedepseşte, potrivit legii.

(10) Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, ales de popor.

(15) Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de Consiliul Naţional de Securitate şi de Sfatul Ţării, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 125 (Judecătorii):

(2.2) Judecătorii care s-au făcut vinovaţi de decizii greşite sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.

(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
 

ARTICOLUL 128:

(2) Cetăţenii au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii.
 

ARTICOLUL 132. „Rolul Procuraturii”:

(1) Procurorii sunt independenţi şi se supun numai adevărului şi legii.

 (4) Procurorii care s-au făcut vinovaţi de nerespectarea obligaţiei de autosesizare, nefinalizarea dosarelor, sau de decizii greşite sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 132.2. „Statutul Avocaților”:

(1) Avocaţii sunt independenţi şi se supun numai adevărului şi legii.

(4) Avocaţii care şi-au încălcat atribuţiile legale sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.

(5) Funcţia de avocat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
 

ARTICOLUL 134.2. Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune

(1) Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este instituţie publică autonomă, are personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea sub controlul poporului, potrivit legii.

(2) Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este condus de un director, ales de popor.
 

ARTICOLUL 134.3. „Autoritatea Financiară”

(1) Autoritatea Financiară este garantul securităţii veniturilor şi capitalurilor cetăţenilor ţării..

(2) Autoritatea Financiară exercită atributele suveranităţii naţionale în organizarea şi funcţionarea sistemului financiar al ţării, potrivit legii.

(3) Legislaţia referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului financiar trebuie să asigure securitatea veniturilor dobândite de cetăţeni pentru participarea lor la crearea Produsului Intern Brut al ţării,  precum şi securitatea capitalurilor acumulate de cetăţeni prin economisirea de venituri dobândite licit.

(4) Autoritatea Financiară aplică legislaţia referitoare la funcţionarea sistemului financiar şi supraveghează activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României, de bănci şi alte instituţii de credit, de instituţiile fiscale, de instituţiile pieţii de capital financiar, ale pieţii de asigurări şi reasigurări, ca şi ale sistemelor de pensii.

(5)  În piaţa de capital financiar din România nu pot fi tranzacţionate decât valori mobiliare şi instrumente financiare emise contra aporturi în numerar sau în natură. Este interzisă tranzacţionarea de instrumente financiare derivate.

(7) Folosirea de informaţii confidenţiale, ca şi orice formă de speculă, de înşelare a cetăţenilor, prin clauze contractuale dolosive, prin manipularea preţurilor pe pieţele de mărfuri, de capital bănesc, sau financiar, de asigurări, sau de pensii, în vederea obţinerii de foloase necuvenite, de orice fel, se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă şi cu confiscarea averii făptuitorilor.

(8) Persoanele fizice şi juridice române nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, sau de creditare, decât în moneda naţională, leul.

(9) Băncile şi instituţiile de credit nu pot acorda împrumuturi mai mari decât valoarea capitalurilor proprii şi a depozitelor clienţilor lor.

(10) Băncile şi instituţiile de credit nu pot acorda împrumuturi decât pentru investiţii productive, pentru crearea de capacităţi de producţie noi, sau pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie existente. Sumele băneşti atrase de bănci şi instituţiile de credit de la populaţie nu pot fi folosite decât pentru acordarea de împrumuturi pentru investiţii productive.

(11) Prin excepţie de la prevederile alineatului (10), casele de ajutor reciproc pot acorda orice fel de credite membrilor lor, potrivit legii şi statutelor lor.

(12) Dobânda datorată de persoanele fizice şi juridice române nu poate fi mai mare de 7% pe an.. Împrumutătorii nu pot pretinde de la împrumutaţi nici o altă plată în afară de suma împrumutată, indexată cu rata inflaţiei, de dobânda aferentă şi de majorări şi penalităţi de întârziere.

(13) Valoarea totală a majorărilor şi penalităţilor de întârziere la plata datoriei nu poate fi mai mare decât valoarea datoriei indexată cu rata inflaţiei.

(14) Este interzisă folosirea veniturilor bugetului public naţional pentru acoperirea pierderilor băncilor şi instituţiilor de credit cu capital privat.

(23) Autoritatea Financiară este condusă de un Preşedinte, ales de popor.
 

ARTICOLUL 134.4. „Banca Naţională a României”:

(1) Banca Naţională a României este banca centrală a României, având personalitate juridică.

(2) Banca Naţională a României are ca obiect de activitate  emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României, precum şi supravegherea pieţii valutare şi calcularea şi publicarea cursurilor medii de schimb valutar, pentru evidenţa statistică.

(3) Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

(4) În teritoriul naţional al României nimeni nu poate crea bani, în afară de Banca Naţională a României.

(10)  Înlocuirea monedei naţionale cu o altă monedă se aprobă de poporul român, prin referendum.

(11) Banca Naţională a României este condusă de un Guvernator, ales de popor.


ARTICOLUL 135:

(2) Statul este obligat să ia măsuri care să asigure:

a) libertatea comerţului cu protejarea concurenţei loiale;

b) împiedicarea speculei şi a însuşirii de venituri necuvenite;

c) remunerarea echitabilă a factorilor de producţie, prin creşterea continuă a ponderii remunerării muncii în valoarea totală a veniturilor create în economia naţională;

d) distribuţia echitabilă a veniturilor obţinute din muncă, prin reducerea continuă a raportului dintre salariul minim brut şi salariul mediu brut realizat în economia naţională;

e) constituirea şi administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, care să colecteze cel puţin o cincime din Produsul Intern Brut al ţării şi să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente, brevete, licenţe etc şi pentru crearea de capital public.;

f) constituirea şi administrarea Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice, astfel încât pensia publică să fie cât mai apropiată de valoarea salariului mediu realizat de fiecare participant în perioada minimă de contribuţie, stabilită prin lege;


g) protejarea capitalului naţional, astfel încât acesta să deţină o pondere crescândă în totalul capitalului utilizat în economia naţională. [...].
 

ARTICOLUL 135.1. „Fondul Naţional de Capital Distributiv”:

(1) Fondul Naţional de Capital Distributiv este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Veniturile Fondului Naţional de Capital Distributiv se formează din următoarele surse:

a) impozitul  progresiv pe  proprietăţi;

b) venituri din capitalul aflat în administrarea  Fondul Naţional de Capital Distributiv;

c) venituri încasate de stat prin aplicarea prevederilor legale referitoare la controlul averilor;

d) alte surse prevăzute de lege.

(3) Impozitul progresiv pe  proprietăţi se stabileşte astfel încât, din sursele prevăzute la alineatul (2), să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a 20% din Produsul Intern Brut al României, în fiecare an.

(4) Veniturile colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt folosite pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării şi pentru crearea de capital productiv aflat în proprietate publică, potrivit legii

(5) În primii 10 ani de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească de la Fondul Naţional de Capital Distributiv suma de 100.000 de lei, pe care trebuie să o folosească pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

(6) Cetăţenii majori ai României vor primi cele 100.000 de lei, eşalonat, pe parcursul celor 10 ani.

(7) Cetăţenii pot accesa cele 100.000 euro ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţi în persoane juridice cu scop lucrativ: asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative, etc.

(8) Selecţia cererilor de finanţare se face prin concursuri de proiecte, organizate de Fondul Naţional de Capital Distributiv, potrivit legii.

(9) Începând cu anul 11 de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, vor fi împroprietăriţi cu capital de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai tinerii cetăţeni români, la împlinirea vârstei de 18 ani. Suma cu care va fi împroprietărit fiecare tânăr cetăţean român va fi stabilită prin lege.

(10) Întregul capital aflat în proprietatea privată a satului român la data intrării în vigoare a prezentei legi trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(11) Întregul capital vândut ilegal de statul român până la data intrării în vigoare a prezentei legi este confiscat şi este trecut în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(12) Fondul Naţional de Capital Distributiv este împuternicit să folosească o parte din veniturile sale pentru răscumpărarea capitalului vândut legal de statul român până la intrarea în vigoare a prezentei legi. După răscumpărare, acest capital trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv..

(13) Fondul Naţional de Capital Distributiv este obligat să ofere spre vânzare întregul capital intrat în administrarea sa beneficiarilor Fondului, care îl pot cumpăra numai cu sumele primite de la Fond.

(14) Fondul Naţional de Capital Distributiv finanţează integral valoarea proiectelor iniţiate de beneficiarii Fondului, care sunt aprobate a fi cofinanţate şi din alte surse, inclusiv din fonduri ale Uniunii Europene, urmând să recupereze de la finanţatorii respectivi părţile cofinanţate de aceştia, potrivit legii.

(15) Fondul Naţional de Capital Distributiv poate înfiinţa societăţi comerciale pe acţiuni având ca scop crearea de capacităţi de producţie noi în diverse ramuri ale economiei naţionale. După punerea în funcţiune a noilor capacităţi de producţie, Fondul oferă spre vânzare acţiunile respectivelor societăţi comerciale, care pot fi cumpărate numai de beneficiarii Fondului, în limita sumelor primite de la Fond.

(16) Activele create sau achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, potrivit legii.

(17) Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din cota lor individuală să fie folosită pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

(18) Fondul Naţional de Capital Distributiv este condus de un Administrator, numit de Preşedintele României.

(19) Administratorul Fondului Naţional de Capital Distributiv trebuie să aibă pregătire  superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 10 ani în activităţi sau în învăţământul superior şi să se fi remarcat ca autor,  promotor şi realizator de proiecte menite să îmbunătăţească funcţionarea economiei româneşti.

(20) Funcţia de Administrator al Fondului Naţional de Capital Distributiv este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.

 

ARTICOLUL 135.2. „Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice”

(1) Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice se alimentează, potrivit legii, din următoarele surse:

a) contribuţiile pentru pensii publice plătite de salariaţi şi angajatori;

b) vărsăminte de la Fondul Naţional de Capital Distributiv;

c) alocaţii de la bugetul de stat.

(3) Cetăţenii pot participa şi la fonduri de pensii private, care sunt facultative.

(4) Contribuţiile pentru pensii publice sunt astfel stabilite şi administrate încât să se asigure fiecărui participant la fond o pensie cât mai apropiată de valoarea salariului mediu realizat de el în perioada minimă de contribuţie, stabilită prin lege;

(5) Pensiile de la Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice se calculează şi se acorda pe baza principiului contributivităţii.

(6) Veniturile Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice sunt folosite pentru plata pensiilor cuvenite participanţilor la Fond.

(7) Disponibilităţile băneşti ale Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice sunt păstrate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, în depozite purtătoare de dobânzi, sau investite în valori imobiliare emise de persoane juridice române.

(8) Este interzisă utilizarea resurselor Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice pentru finanţarea cheltuielilor bugetului de stat.
 

ARTICOLUL 135.4. „Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate”

(1) Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate se alimentează cu contribuţiile pentru asigurări de sănătate plătite de salariaţi şi angajatori, stabilite prin lege. În caz de nevoie, statul român poate sprijini Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate cu sume alocate de la bugetul de stat, potrivit legii. Cetăţenii pot participa şi la fonduri de asigurare medicală privată, care sunt facultative.

(3) Contribuţiile pentru asigurări de sănătate sunt astfel stabilite şi administrate încât să se asigure fiecărui participant la fond plata serviciilor medicale şi medicamentelor de care are nevoie.
 

ARTICOLUL 135.5. „Fondul Naţional pentru Inovare”

(1) Fondul Naţional pentru Inovare este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional pentru Inovare se alimentează cu redevenţele plătite pentru fabricarea produselor şi utilizarea tehnologiilor realizate prin aplicarea invenţiilor şi inovaţiilor finanţate de Fond. În caz de nevoie, statul român poate sprijini Fondul Naţional pentru Inovare cu sume alocate de la bugetul de stat, potrivit legii.

(3) Veniturile Fondului Naţional pentru Inovare  sunt folosite pentru finanţarea activităţii de cercetare aplicată efectuată pentru transformarea invenţiilor şi ideilor inovatoare în noi tehnologii şi produse destinate comercializării.
 

 ARTICOLUL 135.8. „Casa de Economii şi Consemnaţiuni”

(1) Casa de Economii  şi Consemnaţiuni, prescurtat CEC, este instituţie de credit, cu personalitate juridică, al cărui capital se află în proprietate publică şi în administrarea statului român.

(3) Disponibilităţile băneşti ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni sunt folosite, exclusiv,  pentru acordarea de credite pentru investiţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

(4) Depozitele băneşti constituite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sunt garantate integral de statul român, potrivit legii.

(4) Profiturile realizate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni se fac venituri la Fondul Naţional de Capital Distributiv.
 

ARTICOLUL 135.9. „Regimul monopolului de stat”

(1) Constituie monopol de stat:

a) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a armamentului, muniţiilor şi explozibililor;

b) producerea şi importul, în vederea comercializării, a medicamentelor şi substanţelor stupefiante;

c) extracţia şi prelucrarea, în vederea comercializării, a bogăţiilor subsolului;

d) exploatarea şi comercializarea resurselor de apă;

e) exploatarea căilor ferate şi a drumurilor publice;

f) transportul, distribuţia şi comercializarea energiei electrice;

g) exploatarea fondului forestier aflat în proprietate publică;

h) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale.[...].

(4) Este interzisă exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către entităţi private.
 

ARTICOLUL 135.10. „Rezervele internaţionale ale României”

(1) Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite din aur deţinut în tezaur în ţară.

(2) Rezervele internaţionale ale României se creează, potrivit legii, prin cumpărarea de aur cu sumele băneşti provenite din:

a) emisiunile monetare efectuate de Banca Naţională a României;

b) excedentele bugetului de stat.

(3) Este interzisă contractarea de împrumuturi pentru sporirea rezervelor internaţionale ale României.

(4) Este interzisă acordarea de împrumuturi din rezervele internaţionale ale României.

(5) Rezervele internaţionale ale României sunt folosite numai pentru efectuarea de plăţi externe în situaţii excepţionale, când ţara se află în stare de mobilizare, de război, de urgenţă sau de asediu.

(6) Rezervele internaţionale ale României se află în proprietatea publică a poporului român şi sunt administrate de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

 

ARTICOLUL 150:

1) Revizuirea Constituţiei este iniţiată de Preşedintele României, de cel puţin o pătrime din numărul parlamentarilor, precum şi de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot.
 

ARTICOLUL 151:

(1) Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei trebuie adoptat de Parlament, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.

(2) În cazul în care Parlamentul respinge propunerea de revizuire iniţiata de Preşedintele României sau de cetăţeni, Autoritatea Electorală organizează referendum, în 30 zile de la data respingerii proiectului de către Parlament, pentru aprobarea proiectului de revizuire respins de Parlament.

(3) În cazul în care poporul aprobă proiectul respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate.

(4) Proiectul de revizuire aprobat de Parlament se supune aprobării poporului, prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării.

(5) Revizuirea Constituţiei este definitivă, după aprobarea ei de către popor, prin referendum.”

ARTICOLUL 152:

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar, indivizibil, democratic şi social al statului român, integritatea teritoriului, controlul poporului asupra statului, separaţia şi independenţa autorităţilor statului, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
 

......................................................................

 

P.S. Textul integral al proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de  Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat pe pe certitudinea.ro, www.variantacojocaru.ro, nouaconstitutie.ro, și pe site-ul UZPR. Tot pe CERTITUDINEA este publicată și Expunerea de motive.

 

Afisari: 2797
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

ACTUAL! Discursul lui Vasile Alecsandri în sedinta de Senat din 10 octombrie 1879. Chestiunea israelită si demnitatea natională

    

 

Antisemitismul secolelor XIX și XX s-a manifestat cu amploarea unui curent european și avea cauze parțial îndreptățite. Acest curent nu a cuprins însă și poporul român, iar discursul lui Vasile Alecsandri din ședința Senatului României din 10 octombrie 1879 (discurs exemplar pentru ceea ce ar trebui să fie gândirea și demnitatea unui parlamentar român patriot și responsabil) demonstrează acest adevăr. Pe lângă fermitatea înțeleaptă a atitudinii pe care o propune Alecsandri, României, față de „Uniunea Europeană” de la vremea aceea (Congresul de la Berlin), intervenția sa parlamentară relevă, științific și nuanțat, contrastul antropologic a două tipuri de comportament social: cel al evreilor și cel al românilor. (Miron Manega)

 

MOTO: „N-am decât o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atât de  mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da... Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici, deocamdată”.

(CAROL I, Scrisoare adresată tatălui său, Karl Anton de Hohenzolern-Sigmaringen, în 1872)

 

 

DISCURS ŢINUT ÎN ŞEDINŢA SENATULUI  de la 10 Octomb. 1879 CU OCASIUNEA REVISUIREI ART. 7 AL CONSTITUŢIUNEI

 

Domnilor Senatori,

 

Astăzi România se presintă nouă cu istoria sa în mână pentru ca noi să înscriem pe paginele sale sau umilirea şi perderea  neamului  nostru, sau demnitatea şi salvarea lui.

 

Situaţie tragică pentru Patria Română ! Situaţie gravă pentru senatorii Români!

 

În presenţa acestei situaţii, fără seamăn în analele istorice ale lumei, trebue să știm a ne rădica cu inima şi cu cugetul la înălţimea datoriei noastre, fără patimă, fără violenţă, dar cu spirit liniştit, cu patriotism luminat şi cu nobilul curagiu ce se cere de la omenii chiamaţi a decide de soarta țării lor.

 

Să ne urcăm dar pe acesta tribună conduşi numai de glasul conștiinţei noastre, şi feriţi de orice simţiment de ostilitate în contra nimănui, nici chiar în contra art. 44 din tratatul de la Berlin, nici chiar în contra alianţei israelite, cărora datorește România cumpăna spăimântătoare în care ea se găsește astăzi.

 

Voiu zice mai mult: Departe de a fi ostili, să le fim oare-cum recunoscători, căci alianţa israelită, prin dorinţa-i nerăbdătore şi nechibsuită de a obţine grabnic drepturi civile şi politice pentru coreligionarii săi, cât şi art. 44 din tratat care ne impune nouă, într'un mod draconic, realisarea acelei dorinţe, fără a se preocupa de convenienţele noastre, ne-au deschis ochii asupra pericolului ce ne ameninţă şi au deşteptat în noi instinctul conservării naţionale.

 

Eram adormiţi pe patul nepăsărei, pat vecin cu mormântul!

 

Suntem acum treziţi!... Să fim dar trezi la postul ce ne-au încredinţat patria noastră, şi să privim cu ochi pătrunzători situaţia creată României de Congresul de la Berlin, pentru ca, în cunoștinţă de causă şi cu mâna pe conștiinţă, să luăm o otărîre fermă, justă, leală şi demnă.

 

Ce vedem azi pe scena acestei părţi de lume ce se numește România?

 

Vedem un popor blând, generos, ospitaliar, inteligent, iubitor de progres, apt a se asimila cu naţiile cele mai civilisate, tolerant în materie de religie; un popor care în timp de mai mulţi secoli de restrişte, de lupte crâncene a știut, prin o politică dibace şi prin vitejia lui, să'şi păstreze naţionalitatea şi să'şi scape moşia de poftele nesăţiose ale puternicilor săi vecini, un popor care, într'un număr mic de ani, a operat cu linişte în sînul țărei sale reforme sociale de acele care la alte naţii au pus sutimi de ani ca să se introducă prin torente de sânge; un popor care s'a afirmat în ochii lumei şi prin calităţile spiritului, şi prin calităţile inimei, şi prin desvoltarea intelectuală şi prin bărbăţia sufletului: poporul român!

 

Stăpân pe o ţară frumosă, mănosă şi menită prin posiţia ei de a fi pridvorul templului civilisaţiei moderne la marginea Orientului încă barbar.

 

Acest popor a avut din vechime şi până în zilele noastre soarta cea mai stranie, cea mai periculosă pentru existenţa sa naţională, fiind o colonie latină perdută între alte mari ginte de sânge străin.

 

Vecinic el s'a găsit față cu un nou duşman, cu o nouă ameninţare!... Când cu sălbaticele hoarde de la Nord, când cu torentul Asiatic ce a inundat o parte din Europa orientală, când cu nenumăratele încercări de cotropiri ale vecinilor lui, Tătari, Unguri, Poloni, etc, când cu otrava corosivă şi demoralisatore a Fanarioţilor, când cu braţul apăsător al protectoratului rusesc, şi câte alte calamităţi isvorâte din întru şi din afară.... Şi bietul vultur românesc, prins în lupte gigantice şi seculare, deşi a perdut două pene scumpe din aripele lui, una peste Carpați şi alta peste Prut, a eşit învingător a relei soarte ce l'a persecutat, cu inima întreagă, cu capul teafăr. În fine, el a dat pept cu Turcul care'l ţinea în vasalitate de 400 de ani, şi-a recâştigat independinţa vitejește, atrăgându'şi laudele Europei, şi când sărmanul se credea scuturat de greutatea nenorocirilor, când se credea intrat într'o viaţă scutită de griji şi de lupte, iată că se găsește față cu o nouă ameninţare, față cu o nouă cumpănă, față cu năvălirea Israelită. Şi, ce 'i mai îngriitor pentru el, față cu un verdict europen, un verdict ce pune în pericol viitorul lui, naţionalitatea lui, şi chiar avutul său strămoşesc, moşia lui!

 

 

Ce este această nouă cumpănă? Ce este această nouă năvălire? Cine sunt năvălitorii, de unde vin, ce vreau? Şi cine este noul Moisi care'i conduce la noul pământ al făgăduinţei, aşezat astă-dată pe malurile Dunărei?...

 

Ce sunt năvălitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit întru' îndeplinirea misiunei sale; sunt adepţii celui mai orb fanatism religios; cei mai esclusivişti din toţi locuitorii pământului, cei mai neasimilabili cu celelalte popore ale lumei!... Credincioşi până la moarte religiei lor; şefii lor sunt Rabinii care edicteză legi speciale pentru ei; patria lor e Talmudul! Puterea lor e nemăsurată căci se reazămă şi se întemeiază pe două alte puteri: franmasoneria religiosă şi aurul!

 

De unde vin aceşti năvălitori? Judecând după numărul spăimântător ce curge necontenit pe toate frontierele ţărei, pe toate potecile munţilor, peste plaiuri şi peste ape, ar crede cine-va că ei fug alungaţi de biciul persecuţiei, căci năvălirea lor presintă spectacolul emigraţiilor din secolii trecuţi... însă nu!... Ei vin în cea mai mare parte din Imperiul Austriei, unde Evreii se bucură de protecţia legilor, şi unde au căpătat chiar drepturi civile şi politice. Ei vin şi din Rusia care le-au acordat dreptul de a deveni proprietari...

 

Fug dar de bine!... Pentru ce?... Aici e misterul care trebue să ne pue pe gânduri. Ce vreau ei la noi?... O posiţie socială mai avantagiosă?... Nu, căci după plângerile lor, aici este ţara persecuţiunei.... O patrie? Nu! căci patria lor este Talmudul; în el cred, în el vieţuesc, în el mor...! Şi acest fanatism secular face tăria lor, căci el îi oprește de a se asimila cu celelalte popore şi de a se contopi în ele; îi mănţine ca o naţie străină între celelalte naţii, ca un Stat în Stat.  Ei caută dar aicea nu o posiţie socială, nu o patrie, dar o proprietate lesne de dobândit, eftină de cumpărat; o proprietate pe care să o poată trece către ori-cine altul când acesta transacţie comercială ar conveni intereselor lor; o proprietate care prin posiţia ei să presinte avantajul de a fi ca o tarabă deschisă pe pragul ce  desparte Orientul de Occident. Găsindu-se înecaţi între milionele de locuitori ai marelor ţări Europene, ei vreu la rândul lor să înece pe un popor mic, şi, prin ajutorul capitalurilor ce posedă, să devie proprietari ai pământului acelui popor, iar din vechii stăpâni ai țării să facă nisce iloţi, precum sunt astăzi ţăranii din Galiţia şi din o parte a Bucovinei.

 

Iată cum se esplică această modernă... nu zic cruciadă, termenul nefiind potrivit cu judaismul... voiu zice dar: această modernă judaidă.

 

Ţara e frumoasă, îmbelşugată; ea are oraşe mari, drumuri de fer, şosele, instituţii desvoltate; şi un popor cam neprevăzător, ca toate poporele de viţă latină ... Ce'i mai uşor de cât a se substitui locuitorilor acestei ţări, şi de a face din ţara întreagă o proprietate Israelită?

 

Dacă este acesta planul năvălitorilor de astăzi, precum tot ne induce a o crede, el probeză încă o dată spiritul întreprinzător al neamului israelit, şi departe de a merita un blam, el e de natură a'i atrage lauda şi admirarea omenilor practici.

 

Blamul s'ar cuveni nouă, Românilor, dacă prin nepăsarea noastră, sau prin aplicarea unor fatale şi absurde teorii umanitare, am da înşine o mână de ajutor la îndeplinirea acestui plan. Blamul ar cădea pe capul nostru, dacă înşelaţi de acele teorii înţelese pe dos, sau dominaţi de o spaimă imaginară, sub influenţa unor ameninţări imaginate, am uita că patria română este un deposit sacru, încredinţat nouă de părinţii noştri pentru ca să'1 transmitem întreg şi nepătat la copiii noştri....

 

Cine este noul Moisi care conduce poporul lui Israel către o nouă Palestina? Cine? O adunare de omeni eminenţi, iubitori de neamul lor; puternici prin legăturile lor sociale în lumea politică, şi mai puternici încă prin agentul producător de minuni, prin aurul posedat de bancherii israeliţi, prinţii financei, după cum îi numesc cu măgulire unele gazete francese... Alianţa israilită . Alianţa israilită!... Nume misterios, dar răsunător şi lugubru ca şi numele de Nihilism. Toţi vorbesc cu o mirare cam îngrijită de aceste două firme răsărite de o dată în ochii lumii, dar nime nu poate măsura întinderea aspirărilor acelor puteri oculte.

 

Alianţa israilită! Admirabilă şi colosală asociaţie! Voinţa ei este voinţa întregului neam judaic. Poruncile ei sunt legi nediscutabile! Un gest al ei, şi sute de mii de omeni îşi părăsesc căminul strămoşesc, ca să se înregimenteze în tăcere sub drapelul negru al năvălirei; sute de mii, cu cea mai deplină abnegaţie, se îndrumeză pe calea tristă a emigraţiei... Însă alianţa, noul Moisi, le arată viitorul aurit, şi ei merg înainte ca valuri inundătore a torentelor.

 

În presenţa unui asemenea fapt de energică părtinire, cum dar noi Românii să nu ne îngrijim, şi să nu ne întrebăm ce vrea alianţa israilită la noi?

 

Ea vrea şi vrea să ridice seminţia judaică de la cădere; vrea să dea o proprietate mare celor mai săraci şi mai neluminaţi din neamul ei; vrea pentru scopuri ulteriore să ridice Evreii pe aceiaşi treptă cu Românii în România, şi au reuşit a interesa pe Europa civilisată la realisarea acestui vis frumos, acestui plan dibaciu, acestei ambiţii demne de omeni care compun Alianţa israilită.

 

Acum să esaminăm: pe ce se întemeiază Alianţa israilită ca să reclame pentru numeroşii săi coreligionari drepturi de cetăţeni în România? Care sunt serviciile făcute ţării de către comunitatea judaică? Adus'au ea vre-odată ajutorul ei bănesc la nevoile Românilor, fără a căta în acel ajutor un profit usurar? Unitu-s'au cu sufletul la durerile ţării? Impărtăşit'au bucuria ei în zilele de triumf?

 

Nu!.... Regret de a constata că Evreii din Moldova, afară de foarte puţine escepţii, s'au arătat vecinic nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propăşirei noastre naţionale. Unirea principatelor a fost pentru ei un doliu!... Independinţa română o îngrijire, şi lupta Românilor pentru acea independenţă un motiv de a scumpi banii, de a crește camăta şi de a specula asupra miseriei obşteşti.

 

De la 1842, când a început năvălirea evreească, s'au crescut camăta şi au produs ruină proprietăţii mari.

 

Fondat-au la noi evreii institute de folos public ? Nu ! Gânditu-s'au măcar aşa numiţii prinţi ai financei din străinătate ca să întrebuinţeze influenţa lor pe lângă puternicii diplomaţi ai zilei, în favorea acestei ţări române pe care o priviau ca o viitore proprietate a neamului evreesc?

 

Nici una de acestea! Singurul israilit care a încercat la noi o întreprindere zisă de folos public, este vestitul Dr. Strusberg, şi astă-zi cunoaștem cât folos personal a tras el din construirea drumului său de fer, unic în felul său pe fața pământului, şi tot odată câtă pagubă au suferit şi suferă încă ţara! Ea plătește scump încrederea ce a avut într'unul din cei mai celebri personagi din aristocraţia israilită.

 

Încă o-dată dar, să ne întrebăm: prin ce manopere alianţa a reuşit a interesa Europa la soarta unui neam cu totul străin de neamul nostru, şi care nu se poate recomanda simpatiei europene prin nici un act meritoriu săvârşit la noi?

 

Toate acele manopere se reduc la una şi singură, însă cea mai eficace, la influenţa calomniei! „Calomniez, il en reste toujours quelque chose” - zice Beaumarchais prin gura lui Figaro.

 

Tactica întrebuinţată a fost de a arăta Europei pe nenorociţii evrei ca pe niște interesante victime al inchiziţiei române pentru causă de religie, iar pe poporul român a'1 zugrăvi cu culorile cele mai înfiorătore de netoleranţă, de fanatism, de barbarie, astfel ca să deștepte mila Europei pentru evrei şi indignarea ei contra Românilor.

 

Şi în adevăr, D-lor senatori, aţi observat cum de vreo câţi-va ani foile din străinătate devotate evreilor, au devenit instrumente oarbe a campaniei clevetitore întreprinsă în contra Românilor. Orice calificări injuriose, scoase din vocabularul trivialităţei, ne-au fost aruncate cu sumeţie de unele jurnale din Viena, din Pesta şi chiar din Paris. Am fost trataţi de sălbatici, de barbari, chiar şi de laşi, în ajunul luptei noastre pentru independinţă.

 

Cel mai neînsemnat incident atingător de un evreu, a fost esploatat în defavorea noastră şi presentat în străinătate cu proporţii mari, pentru ca să dispue opinia publică în contră-ne; şi nota-bene: aice se vădesce perfidia, toate faptele Românilor răstălmăcite, exagerate, au fost atribuite unui spirit de netoleranţă religiosă ce n'a esistat nici o-dată la noi.

 

Un esemplu: un cârciumar jidov, dovedit de înşelător, de falsificator, era depărtat de pe moşia unde 'şi esercita traficul? Foile străine strigau: persecuţie religiosă!

 

Ori-ce măsură administrativă luată de guvern pentru ordinea şi moralitatea publică: Persecuţie religioasă!

Ori-ce lege apărătore intereselor particularilor, votate de Corpurile Legislative: Persecuţie religiosă!

Tot funcţionarul, primar, comisar de poliţie, subprefect, prefect, procuror, judecător: agenţi ai persecuţiei religiose!

 

Chiar miniştrii au fost declaraţi de şefii unei armate biurocratice, organisată special nu atât pentru guvernarea ţărei cât pentru menirea de persecuţie religiosă.

 

Dar mai mult!... Un evreu fanatic se introduce într'o biserică creştină, fură sculele sfinte şi le aruncă într'un loc spurcat. Pretutindenea, aiurea, chiar în ţările cele mai civilisate, acel profanator ar fi fost rupt în bucăţi de poporul indignat. La noi, furul sacrilegiu scapă teafăr, şi pentru că este dat sub judecată - persecuţie religiosă!

 

Mai de-ună-zi în mijlocul Iaşului, ziua meză-mare, cu ocasia înmormântărei unui rabin, evreii au dat probe de cel mai sălbatic fanatism, insultând creștinii ce întâlneau, şi maltratând femeile lor... şi însă poporul Român au stat liniştit... Nici' un evreu n'au fost atins... Cine însă să plânge de persecuţie? Tot evreul!

 

S'au făcut legi restrictive spre a feri pe locuitorul sătean de esploatarea evreilor debitători de băuturi spirtoase, şi cu această ocasie s'au depărtat de prin unele sate câţi-va cârciumari ce făceau traficiul cel mai nelegal, şi erau chiar gazde de tâlhari... Ţipete, răcnete, protestări în foile evreesci: persecuţie religiosă! Căci religia a ajuns a fi târîtă şi prin cârciumi, ca un bun instrument de clevetire...

 

Şi însă, cu toată asprimea legilor restrictive, priviţi: toate debitele de beuturi spirtose şi de tutun sunt în mâna evreilor... Probă de persecuţie religioasă!

 

Ţara e plină de sinagoge unde evreii se bucură de libertatea cultului lor... Probă de persecuţie religiosă.

 

Evreii se bucură de libera circulare, de libera aşedare în lungul şi în latul ţărei. Ei fac comerciu fără împedicare, chiar comerciuri ilicite! Au întruniri publice fără control, fondează gazete în care usează de libertatea presei până la licenţă, mânuind cu impunitate arma batjocorei în contra Românilor şi a Parlamentelor noastre. Probă de persecuţie religiosă.

 

Ce să mai spun?... Mi'ar trebui zile întregi ca să înşir aci închipuitele probe de persecuţie religiosă, prin care alianţa israelită au căutat a depinge neamul Român ca un neam netolerant, barbar, bun de şters dupe fața pământului.

 

Iată însă un document de o mare însemnătate care se găsește în dosarele Congresului de la Berlin, un pasagiu din rechisitorul presentat acelui congres de alianţa israelită, rechisitor care negreşit a servit de bază prescripţiilor ce ne privesc în tratatul încheiat în capitala Germaniei.

 

Veţi vedea până unde a mers lipsa de lealitate, îndrăsnela calomniei şi ura israelită în contra noastră.

 

Ascultaţi: «În România situaţia israeliţilor, foarte numeroşi, este încă grozavă! De doui ani ei sunt jertfa celei mai crude persecuţii... Mai în fiecare an Europa este uimită la povestirea răscoalelor, uciderilor, prăzilor şi isgonirilor en masse, de care evreii sunt victime».

 

Auziţi, D-lor senatori? Răscoale, ucideri, prăzi!... Ar crede cineva că aude vorbind de Maroco, sau de Spania pe timpul lui Torquemada... Alianţa a găsit de bonne guerre a pune pe seama României de astă-zi cruzimele suferite aiurea de evrei în secolii trecuţi prin ţările cele mai civilisate.

 

Dar să citim mai departe : «La aceste violenţe s'a adăogat en masse persecuţia legală cu un şir de legi ce esclud pe jidani de la toate întrebuinţările, de la toate carierele liberale, de la toate funcţiunile publice, şi de la numerosele ramuri comerciale, împiedecând până şi eserciţiul cultului religios, şi cătând prin toate mijloacele putinciose a'i  reduce la miserie şi a'i degrada».

 

Aţi auzit? Noi împedecăm eserciţiul cultului religios, şi cu toate aceste ţara e plină de sinagoge!.. Noi îi reducem la miserie, şi cu toate acestea comerciul întreg şi industria, şi avutul monetar sunt în mânele lor! Noi îi degradăm, când se degradă ei însuşi prin fanatismul lor, şi prin degradatorele lor năravuri. Cum găsiţi veracitatea acusărilor, şi ce nume se cuvine procedeului israelit?

 

Mai departe: «În zadar Puterile garante, rezemându-se pe articolu 46 din Convenţia de la Paris care acordă israeliţilor drepturi civile cel puţin, reclamau în contra acestei politici funeste şi barbare .. . România a rămas fără milă pentru israeliţi. . . etc. etc.»

 

Auziţi cum evreii ne înjură, cum ne califică de barbari chiar într'un act oficial menit a fi supus sub ochii Congresului.

 

 

 

Iată prevederile acelei Convenţiuni din 19 August 1858, prevederi pe cari noi ne-am fi abţinut de a le esecuta :

 

«Art. 46. Moldovenii şi Valahii, de toate riturile creștine se vor bucura de-o-potrivă de drepturi politice. Aceste drepturi' se vor putea acorda şi altor culte prin disposiţii legislative, etc. etc.»  

 

„Se vor putea acorda” nu vrea să zică se vor acorda; nu are un înţeles obligatoriu pentru Români. Cu toate aceste, asemenea disposiţii legislative s'au înscris în codul civil din 1864. Care evrei însă a voit să profite de ele ? Nici unul!. . .

 

Pentru ce? Pentru că evreii, afară de un prea mic număr, nu ţin la naţionalizarea română, nu ţin la drepturi politice; ei ţin numai la drepturi civile, adică la dreptul de a cumpăra pământuri, rămânând tot sub sujeţiunea streină. Ei ţin la ştergerea art. 7 din Constituţiune, pentru ca o dată puşi pe aceiaşi linie cu ceialţi străini din ţară, să profite de dreptul de a deveni proprietari de imobile rurale, şi să ajungă astfel la scopul lor de a deveni stăpânii acestei ţări.

 

Iată, D-lor, cum Alianţa a esploatat cu profit câmpul murdar al calomniei, şi Europa, indusă în erore, a crezut'o, dar! A crezut'o Europa luminată ! ...

 

Noi am despreţuit aceste clevetiri zilnice răspândite prin foile de publicitate; am comis greşala de a nu ne apăra la timp dinaintea opiniei publice, şi de a răspunde la niște acusări falşe ce ascundeau un scop perfid, arătând la rândul nostru adevărul. Şi acest adevăr este că nu noi, Românii, suntem persecutorii, ci noi suntem persecutaţi; nu noi comitem crima persecuţiei religioase în contra evreilor, ci evreii comit crima unei persecuţii complexe în contra noastră, persecuţie şi religiosă, şi economică, şi naţională.

 

Am neglijat de a desfăşura în ochii Europei tabloul îngrozitor al năvălirei sistematice şi demoralisatoare a evreilor, unii isgoniţi din Austria şi din Rusia, pentru purtările lor nelegale, şi cei mai mulţi trămişi la noi din ordinul Alianţei israelite. Am neglijat de a pune în privirea lumei lungul isvod de locuitori aduşi la sapă de lemn, şi de familii, o dată avute şi astăzi căzute în sărăcie, prin unealta infamă a usurei şi prin hrăpirea nesăţiosă a evreului ce esploatează mai cu seamă Moldova. Am neglijat de a publica în foile europene durerosul şi înspăimântătorul martirolog a nenorociţilor Români otrăviţi de evrei prin beuturi falsificate.

 

Spirtul, apa de foc, vărsat de Americani în gura sălbaticilor, a contribuit a distruge mai mult poporaţia indigenă de cât armele de foc. Rachiul otrăvit vîndut de evrei prin satele noastre are aceiaşi ţintă şi produce acelaşi efect. Demoralisarea, secarea puterilor, tâmpirea şi moartea!

 

Acesta este adevărul adevărat! iar nu câte-va incidente isolate şi foarte rari cari sunt de domeniul poliţiei corecţionale şi pe care Alianţa israelită le grupeză cu multă dibăcie pentru ca să compue din ele un tablou de persecuţie religiosă.

 

Privească Europa nepărtinitore starea prosperă a celor ce se zic persecutaţi de noi, în comparaţie cu starea de quasi-miserie a celor ce sunt acusaţi de a fi persecutori, şi declare în conștiinţă din care parte este persecuţie!

 

Esplice Europa învăţată acest fenomen unic şi straniu în istoria omenirei: Cum persecutatul se bucură de toate libertăţile religiose şi comerciale, cum poate el circula şi a se aşeza unde'i place! Cum poate clădi burguri şi ridica sinagoge, şi fonda jurnale, şi avea întruniri publice fără nici o împedicare, fără nici un control din partea guvernului! Şi cum, pe de altă parte, persecutatorul să fie supus la tote sarcinile Statului, să fie esploatat până la măduvă de cel pretins persecutat, şi în loc să prospere, să se îmbogăţească în paguba persecutatului, din contra, el, stăpân în ţara lui, să scadă, să ajungă la marginea miseriei şi în fine să tindă a dispare sub valurile năvălitore a celor persecutaţi de el.

 

Fac apel la Europa luminată, fac apel chiar la acei israeliţi cărora simţul de echitate şi de lealitate nu le este străin, să declare din care parte este persecuţie!

 

Dar se va găsi poate un filantrop, om de Stat, economist politic care ar zice că persecutorul român e leneş, şi persecutatul evreu e harnic; că românul trebue să dea pas evreului, fiind unul inert şi cel-alt activ. La această stranie aserţiune, voiu respunde acelui economist-politic atât de aspru în privinţa românului, şi atât de generos în privirea evreului, îi voiu răspunde invitându'l să'şi arunce ochii pe câmpiele ţărei şi să vadă cine muncește sub arşiţa soarelui în lunile de vară? Cine, cu sudoarea lui, scote roada pământului pentru ca economistul-politic să aibă cu ce trăi în lux, şi pentru ca evreul persecutat să aibă ce esploata fără muncă?

 

Românul e leneş? Da!... El e leneş la câștiguri ilicite, şi această lene'1 onorează, căci e o calitate, o probă de conștiinţă.

 

În fine, esplice Europa luminată un alt fenomen: Cum se face că evreii din ţările în care se bucură de toate drepturile cetăţenești, fug de acele ţări, se lepădă de acele drepturi, şi vin cu sutele de mii să se arunce în ghiarele persecuţiei române? Cum se face că în timp de 20 de ani numărul acelor nenorociţi persecutaţi a crescut de la 80.000 până peste 400.000?

 

Iată un tablou îngrozitor de creștere a numărului acestei populaţiuni năvălitore.

 

Recensementul din 1859 arată pentru populaţiunea României următoarele cifre:

 

4.299.000 creştini .... Populaţiune totală 4.434.000 suflete.

135.000 jidani.

 

Mişcarea populaţiunei, adică sporirea prin escesul nașterilor asupra  morţilor, după documentele statistice, ne dă, până la 1872, următoarele cifre:

4.586.500 creștini... Populaţiune totală în 1872: 4.846.500 suflete

 260.000 jidani.

 

Pe basa aceleiaşi creșteri, populaţiunea pentru sfîrşitul anului 1879, se poate admite astfel :

4.759.500 creștini .... Populaţiune totală în 1879: 5.095.300 suflete.

335.800 jidani.

 

Cifra de 335.800 jidani, în 1879, este prea mică: 1. pentru că punctul de plecare, adică recensământul din 1879, este greşit în mai puţin; al 2-lea, pentru că nimic nu este mai greu de cât înregistrarea esactă a nașterilor şi morţilor la evrei (mai ales de la 1859 până la 1870); şi al 3-lea pentru că în acea cifră nu se coprinde escesul imigraţiunei evreești, asupra emigraţiunei, în intervalul de la 1872 - 1879. Aşa fiind, cifra în genere admisă, de 400.000 evrei astăzi în fiinţă, se poate privi ca adevărată şi mai degrabă ca un minimum.

 

Din cifrele mai sus espuse resultă că, pe când populaţiunea creştină în 20 ani, de la 1859 la 1879, a sporit cu 470.000 suflete, adică cu a 9-a parte, populaţiunea evreească în acelaş interval a crescut cu 200.800 suflete, adică cu de 2 şi jumătate ori, întreaga populaţiune evreescă ! !

 

D. Moseau de Ionnes, arată tabloul următor :

 Svedia şi Norvegia, 450 jidani, adică 1 la 7.500 locuitori.

Anglia, 12.000 jidani, adică 1 la 1.750 locuitori;

Elveţia, 1.970 jidani, adică 1 la 1.100 locuitori;

Prusia, 135.000 jidani, adică 1 la 800 locuitori;

Francia, 60.000 jidani, adică 1 la 600 locuitori;

Italia, 38.000 jidani, adică 1 la 500 locuitori;

Danemarca, 6.000 jidani, adică 1 la 330 locuitori;

Grecia, 7.000 jidani, adică 1 la 140 locuitori;

Germania, 150.000 jidani, adică 1 la 90 locuitori;

Belgia şi Olanda, 80.000 jidani, adică 1 la 72 locuitori;

Austria, 453.000 jidani, adică 1 la 60 locuitori;

Rusia, 658.000 jidani, adică 1 la 58 locuitori;

Turcia, 380.000 jidani, adică 1 la 26 locuitori.

 Noi putem adăoga :  

România, 400.000 jidani, adică 1 la 13 locuitori.

 

 

 

Prin urmare, România are relativ o populaţiune evreească de 2 ori mai mare de cât Statul din Europa care conţine relativ mai mulţi jidani, adică de cât Turcia, şi de 600 de ori mai mare de cât Svedia, care conţine cea mai mică populaţie evreească.

 

Luând numai Statele cu cele mai mari cifre absolute de evrei, vedem că în :

Rusia, jidanii constituă a 110-a parte din populaţia totală;
Austria, jidanii constituă a 79-a parte din populaţia totală;
Germania, jidanii constituă a 144-a parte din populaţia totală;
Belgia, jidanii constituă a 112-a parte din populaţia totală;
Francia, jidanii constituă a 600-a parte din populaţia totală;
Italia, jidanii constituă a 700-a parte din populaţia totală;
România, jidanii constituă a 13-a parte!

Mare atragere are pentru neamul israelit această persecuţie!... Mare, dulce, se vede, de-vreme ce toţi alergă la dânsa ca la un gheşeft plin de mari foloase.

 

Bine-voiască dar Europa a înţelege odată pentru tot-d'a-una că, precum în secolii trecuţi evreii persecutaţi pentru causă de religie în Francia, Englitera, Germania, Italia, Spania şi Portugalia, găseau un adăpost în ţara Română, tot asemenea şi în zilele noastre evreii nepersecutaţi astăzi în acele ţări civilisate, aleargă iar la noi, şi astă dată cu sutele de mii, însă nu pentru ca să fie persecutaţi de Români, dar pentru ca să aibă şi ei, la rîndul lor, pe lume rolul de persecutori şi să persecute pe acei ce le dau ospitalitate... Cifrele au o elocuenţă neînvinsă!

 

Încă o dată, iată adeveriri! Şi însă Europa a crezut şi crede din contra, atât de dibaciu a fost surprinsă confienţa sa, atât a fost de activ, de influent, de neîmpăcat, de victorios, sistemul clevetirei aplicat în contra noastră de Alianţa israelită!

 

Aici stăm şi ne întrebăm cu mirare: cum niște omeni atât de eminenţi ca acei ce compun comitetul Alianţei israelite, s'au înjosit a se servi de o armă atât de degrădătore? Căci nimic nu'i mai infamant pe lume ca rolul de calomniator... şi ne place a crede că însuşi acei omeni au fost induşi în erore de către niște fanatici şi de rea credinţă corespondenţi din ţară. Astfel, pe baza raporturilor mincinose ce primiau, au indus şi ei în eroare pe supremii legislatori ai Congresului de la Berlin.

 

Prin urmare, România este astăzi victima unei erori isvorîtă dintr'uă infamă calomnie.

Ce efect a avut asupra soartei noastre acea erore? Un efect desastros, cinic, umilitor şi stigmatisător pentru naţia Română!

 

Europa, indignată de tabloul atâtor cruzimi, atâtor nelegiuiri, atâtor pretinse acte de barbarie comise de noi asupra nenorociţilor evrei, ne-a condamnat fără a ne asculta. Europa, convinsă că suntem un popor netolerant, fanatic, barbar şi persecutor, ne-a pus pe acelaş rând cu sălbaticii din Africa, au găsit că facem pată în secolul XIX, în acest secol de lumină, şi că merităm o penalitate.

 

Europa deci a decis a nu recunoaște independenţa noastră, până mai întâiu nu vom pune capăt barbariei noastre, până nu vom înceta de a schingiui pe evrei, până ce, în fine, nu vom acorda acestora drepturi civile şi politice.

 

Iată situaţia esactă în care ne aflăm: un popor acusat, condamnat fără judecată în presenţa altui popor calomniator şi năvălitor!

 

Indignarea Europei a fost atât de mare, în cât nu'i a permis de a lua în consideraţie:

1. Că independenţa noastră ne-am recâştigat'o înşine, cu arma în mână, cu preţul sângelui nostru, că independenţa noastră este un fapt desăvârşit - un fait accompli - şi recunoscut de marii Atleţi ai ultimului răsboiu; de împăratul Alexandru şi de Sultanul, fostul nostru suzeran; că independenţa noastră nu ne-a fost acordată de pomană de către alţii, dar că acea glorioasă pomană ne-am făcut'o noi înşine, prin vrednicia noastră.

2. Că în calitate de beligeranţi învingători, nu învinşi, am meritat a fi scutiţi de ori-ce condiţii umilitore într'un tratat de pace încheiat în urma răsboiului la care am luat o parte gloriosă.

3. Că tratatul de la San-Stephano, care-le nu a fost abrogat în întregul său, proclamase independenţa noastră.

4. Că dreptul internaţional positiv nu obligă pe o naţie care n'a fost representată la un Congres, a se supune obligaţiilor impuse ei de acel Congres, atunci mai cu samă când ea este învingătore iar nu învinsă.

 

Meşter prestidigitator a fost dar Alianţa israelită, dacă a reuşit a introduce prin surprindere în tratatul de la Berlin o cestiune cu totul străină răsboiului oriental, cestiunea israelita, şi tot prin surprindere ţintește a se resolva această cestiune în Parlamentele Române.

 

Elocuent advocat a fost Alianţa israelita dacă aţâţând indignarea Europei în contra noastră, a aprins'o în aşa grad încât Europa să ne condamne pe noi, Românii, a plăti pacea Orientului cu o bucată din pământul nostru, cu Basarabia; să ne condamne tot-o-dată a plăti recunoașterea independenţei noastre cu sacrificarea dreptului nostru suveran de legiferare; să ne condamne, în fine, a da drepturi la sute de mii de străini isgoniţi de aiurea, adăpostiţi între noi ca duşmani făţarnici.

 

Europa avea alte cestiuni de regulat în Congres, cestiuni mult mai importante pentru ea, precum de exemplu, aceea a interdicţiei înscrisă în Constituţia noastră în privirea colonisărei cu neamuri străine (art. 3). Cum s'ar putea împăca dar ştergerea art. 7 cu menţinerea art. 3, când cel dantâiu impune colonisarea evreească, şi cel d'al doilea oprește ori-ce colonisare. Să aibă evreii mai multe avantage de cât Francezii, Germanii, Italienii? etc.

 

În zadar marele cancelar al imperiului Rusesc, prinţul Gorceakof, cel mai autorisat a spune adevărul în chestia israelită, în zadar s'au ridicat în contra prescripţiilor din art. 44, arătând marea deosebire ce esistă între evreii occidentali şi acei din orient, declarând chiar, că aceştia sunt un pericol pentru popoarele de dincoace de Carpaţi, glasul său n'a fost ascultat, căci trebuia să fim noi pedepsiţi pentru fără de legile noastre de popor barbar, netolerant şi persecutor!

De acolo au isvorît art. 44!

 

Şi iată-ne dar stigmatisaţi în ochii lumei pe temeiul unor simple calomnii!

Stigmatisaţi! Căci art. 44 coprinde în prescripţiile sale un subînţeles stigmatisator.

 

Cine este înferat cu această denumire insultătore ? Noi! Poporul Român ! Noi care, cu tot dreptul, putem revendica titlul de poporul cel mai liberal, cel mai emancipator din toate poporele lumei moderne !

 

Noi, netoleranţi! Noi care n'am avut nici o-dată un Ghetto în oraşele noastre, şi care ne-am deschis fruntariele la refugiul tutulor acelor nenorociţi evrei persecutaţi, despreţuiţi, schingiuiţi în Francia, Germania, Italia, Spania etc.

 

Noi, barbari! Noi care am emancipat Vecinii la anul 1749, pe când Creștinii erau servi în cele-alte State occidentale.

 

Noi, barbari! Noi care, în timp de 30 de ani numai, am desrobit ţiganii, lovind astfel un drept feodal şi secular, fără lupte, fără vărsare de sânge ca pe aiurea, ci din contra cu cea mai creştinescă compătimire.

 

Am emancipat Românii clăcaşi, desfiinţând boerescul, şi ridicând pe servii noştri la rangul de cetăţenie, făcându'i chiar proprietari printr'o singură trăsătură de condeiu, şi aceasta fără lupte, fără vărsare de sânge ca aiurea, ci din contra cu entusiasmul cel mai viu. Desfiinţarea unui drept feodal şi secular, care ţinea pe fraţii noştri sub jug, au fost cea mai frumoasă sărbătore naţională.

 

Am dat drepturi politice Armenilor stabiliţi în ţară de 400 de ani, omeni liniștiţi, muncitori, şi iubitori de patria lor.

 

Am făcut încă mai mult, noi, cei barbari, noi cei stigmatisaţi; am trecut Dunărea ca să contribuim la emanciparea unui neam străin nouă, la desrobirea Bulgarilor!

 

Noi suntem barbari, noi am meritat această insultă a doua zi după ce, în lauda lumei, ne-am afirmat valorea sub zidurile Plevnei, după ce ne-am probat toleranţa într'un şir neîntrerupt de secoli?

 

Şi cine a luat iniţiativa în Congres pentru ca să ne arunce pe frunte acesta crudă insultă!... Naţiile de acelaşi sânge cu noi!

 

Francia! Acea ţară generoasă şi emancipatrice; Francia, atât de simpatică nouă, căria datorim convenţia de la Paris, în sînul căria noi, Românii, mergem cu preferinţă de aproape o jumătate de secol, spre a ne deprinde a fi liberali şi emancipatori. Francia, a căria nenorociri au găsit un răsunet atât de profund în inimile noastre!

 

Francia lui Francois I-iu care, după bătălia de la Pavia, au strigat cu o nobleţă cavalerescă: „Tout est perdu, fors l'honneur!”

 

Atât de puternică au fost influenţa calomniei vărsată asupra mostră de Israeliţi, şi erorea isvorîtă din acea sorginte necurată!

 

Italia!... Care a declarat cu mândrie în parlamentul ei, că e sora României! Italia eroului rege Victor Emanoil, şi a marelui cetăţen Cavur, doi giganţi cari au fundat unitare şi independinţa Italiei fără a sacrifica onorul ei. Italia ne-au aruncat insultă! Sora a stigmatisat pe soră!

 

Atât de desnaturătore au fost influenţa calomniei vărsată asupra noastră, şi erorea isvorîtă din acea sorgintă necurată!

 

Turcia singură, către care noi ne-am purtat duşmănește, s'a grăbit a reunoaște independinţa noastră, fără condiţii, cu lealitate, şi ast-fel au recâştigat simpatiile noastre.

 

Cu Turcia am avut o socotelă seculară de încheiat. Am încheiat'o sub zidurile Plevnei, şi am rupt legăturile noastre de vasalitate, rămânând în legături de amicie... Am scăpat de un suzeran care se feria de a ne da porunci, respectând autonomia noastră, şi - straniu capriciu al sortei! - astă-zi ne găsim față cu cinci alţi suzerani cari, rezemându-se pe o erore, ne edictează legi şi penalităţi.

 

Ce am câştigat în schimb? Ce ne folosește independinţa dacă suntem constrînşi a inaugura aceasta independinţă cu un act de supunere... de servilitate dechizată sub denumirea de deferență?

 

D-lor Senatori!. În presenţa unei situaţii atât de anormale, ce avem de făcut? Care trebue să fie atitudinea noastră? Avem a ne pătrunde de caracterul sacru al mandatului nostru, şi fermi, şi decişi, avem să spunem, cu curagiu precum şi cu deferință, Puterilor semnatare tratatului de la Berlin:  

«Am fost calomniaţi în ochii voştri, calomniaţi într'un grad astfel că dintr'un popor liberal şi emancipator ce sîntem, am ajuns a fi consideraţi de voi ca un popor netolerant, barbar şi persecutor. Această calomnie a isbutit a naște în spiritele voastre o indignare, care v'a dictat art. 44 din tratatul de la Berlin.  

Acel art. 44, prin condiţia pusă recunoașterei independinţei noastre, coprinde un blam nemeritat de noi, o insultă care lovește demnitatea noastră română.

 

Deci, de cât recunoașterea unei independinţe pătată cu umilire, mai bine o nerecunoaștere ce o scutește de stigmat.

 

Calomnia a fost perfidă,  indignarea neîntemeiată,  penalitatea nedreptă!

 

Noi, Românii, cu tot respectul datorit marelor Puteri a le Europei civilisate, dar tot-odată cu toată demnitatea ce aparţine de drept unui popor prin sine independent, venim să facem apel la mărinimia voastră şi la simţimîntul vostru de echitate pentru ca să constataţi adevărul, şi prin urmare să nu subordonaţi recunoașterea independenţei României unei clause ce atacă dreptul ei suveran de legiferare, şi toate fibrele onorului său.

 

Lăsaţi-ne proprii noastre iniţiative, liberului nostru arbitru pentru a regula chestia Israelită într'un mod conform cu principiile civilisaţiei moderne, ce le-am aplicat cu generositate către alţii, şi cu interesele noastre economice şi naţionale, precum din libera noastră iniţiativă am urmat în privirea Românilor, odinioră servi, a Ţiganilor odinioră sclavi, a Armenilor şi a Bulgarilor.

 

Recunoașteţi independinţa noastră pur şi simplu, pentru ca să nu rămâe nici umbră de blam, nici un vestigiu de stigmat pe fruntea României, şi ast-fel promitem a face schimbare în unele disposiţii ale Constituţii noastre.

 

La caz contrariu... o declarăm cu cea mai profundă regretare, datoria noastră de Senatori, chemaţi a păzi Constituţia noastră, ear nu a o sfâşia într'un moment de surprindere; chiamaţi a păstra neatinsă demnitatea naţională, ne vom vedea obligaţi de conștiinţa noastră a amâna până la un timp mai fericit revisuirea Constituţiei.

 

Această declarare o facem fără nici un spirit de sfidare, dar chiar sub forma unei rugăciuni adresată de noi acelor mari Puteri, care știu a ţinea sus drapelul demnităţei lor, şi care ne vor permite a urma esemplul lor, pentru ca ast-fel să fim demni de a lua locul nostru alăture cu ele.»  

 

 

 

Nu mă îndoesc că toţi D-nii senatori, precum şi toată ţara, resimt nedreptatea şi insulta amară ce ni s'a făcut din causa unei simple erori provocată dintr'o calomnie; însă se vor găsi negreşit unii dintre colegii mei, cari conduşi de un spirit de prudenţă cam esagerată, îmi vor face întâmpinări:

 

Unul va zice poate că Europa, luând odată o decisiune în privirea noastră, nu ar putea să revie asupra ei; prin urmare refusul nostru de a ne supune verdictului său ar fi din parte-ne o desfidare imprudentă.

 

Voiu răspunde că ar fi să nesocotim spiritul de echitatea Puterilor civilisate, dacă am crede că, recunoscând erorea în care au fost induse asupra noastră, s'ar înteţi a menţinea o clausă pedepsitore, nemeritată, în tratatul de la Berlin; voiu adăogi că inculpatul ce'şi reclamă dreptatea nu desfide pe judele său, şi că a refusa stigmatul pe fruntea ţărei, a refusa sinuciderea neamului nostru, nu este un act de sfidare. Europa e prea luminată ca să pue în cumpănă amorul propriu al său de putere gigantică, cu dreptul sacru a unui mic popor ce a meritat tot-d'a-una bunăvoinţa ei.

 

Europa cunoaște că demnitatea unei naţii nu se măsoră pe numărul locuitorilor săi, precum onorul şi curagiul unui om nu se măsoară pe talia lui.

 

Altul va zice poate că s'ar uni cu părerea mea, dacă din dosul refusului nostru de a ne supune, am avea 300.000 de baionete.

 

Voiu răspunde că dreptul nostru e mai tare de cât 300.000 de baionete, cari, dacă le-am avea şi am vroi să facem întrebuinţare de ele, ne-am găsi în faţă cu 3.000.000 baionete ale Europei coalisate în contra noastră. Prin urmare, nu 300.000 de baionete ne-ar putea dicta datoria noastră de a feri fruntea ţărei noastre de insultă; dar dreptul nostru.

 

Altul va zice că art. 44 nu coprinde nici o intenţie de insultă în contra naţiei Române, ci numai o simplă condiţie de admitere în marea familie Europenă, precum de pildă condiţiile la care este ţinut a se supune ori-cine are dorinţa de a face parte dintre membrii unui club. Stranie întâmpinare! L'aşi întreba pe acel întâmpinător, dacă ar primi să intre într'o adunare, cu condiţia de a se sinucide mai întâiu, sau cel puţin cu condiţia de a trece printr'o umilire degradatore!

 

Altul va zice: că trebue să facem oare-care sacrificii, pentru ca să intrăm şi noi o-dată în marea familie Europenă. Voiu răspunde D-sale, întrebându'l dacă nu a remarcat, în unele familii, câte o rudă scăpătată, care are mai mult rolul şi aparenţa de slugă de cât acela de rudă, care e tolerată în salon sub condiţia de a nu se prevala de legăturile sale de rudenie cu stăpânii salonului; care e pus la masă în capătul mesei, şi dacă sunt mai mulţi meseni, sau meseni importanţi, e trămis să prânzescă jos, cu ceilalţi servitori.

 

Această posiţie, de rudă scăpătată şi umilită, eu nu o admit pentru România când e să intre în familia Europeană, şi'mi place a crede că fiecare dintre noi gândește ca şi mine: că România şi-a recâștigat titlurile sale de nobleţă pe câmpul răsboiului, că prin urmare are dreptul de a face intrarea sa în lume cu fruntea sus, iar nu de capul plecat.

 

Altul va zice: că în fine tot trebue să facem ceva în favorea evreilor, pentru ca să dăm o satisfacere Europei şi să ştergem din Constituţia noastră acel nenorocit art. 7, causa situaţiei noastre de astă-zi.

 

Da! Trebue să facem ceva, însă ce, şi cum, şi când? Iată întrebarea. Dacă Europa, apreciând actele noastre din ultimii 30 de ani, şi convingându-se prin acele acte, că suntem un popor liberal şi emancipator, ar fi recunoscut pur şi simplu independinţa noastră, câștigată de noi înşine, iar nu dată nouă pomană, şi dacă în urma acestei recunoașteri leale, ar fi cerut de la noi oficios ca să desfiinţăm stavila pusă în calea evreilor, noi Românii, cu generositatea şi simţul de gratitudine ce ne caracterisează, ne-am fi grăbit a face pentru israeliţi mai mult de cât vom putea face acum.

 

Lăsaţi la propria noastră iniţiativă, şi la liberul nostru arbitru, ne-am fi arătat mai liberali, mai marinimoşi în privirea evreilor decât acum când ne vedem loviţi în amorul propriu nostru naţional, în dreptul nostru suveran de legiferare, şi apăsaţi sub presiunea străină.

 

Alianţa israelită, prin nerăbdarea ei de a dobândi drepturi civile şi politice pentru coreligionarii săi, au indus Europa în erore, pentru ca Europa să esercite o presiune draconică asupra noastră.

 

Resultatul este că naţiunea română se simte ofensată, că România se simte ameninţată, că poporul este iritat într'un grad care poate să producă regretabile evenimente. Prin urmare, representanţii săi sunt ţinuţi a fi cu mare circonspecţie în atingerea Constituţiunei noastre. Și, pot zice, sunt obligaţi la o parcimonie prudentă în cestiunea de acordare de drepturi neamului israelit.

 

Iată resultatul nerăbdărei Alianţei israelite, nerăbdare legitimă, o recunosc, dar imprudentă şi nepolitică.

 

Eu însu-mi, care am reputaţia de evreofob, mă simt cu toate acestea destul de generos, pentru ca să găsesc că trebue să facem evreilor o condiţiune mai corectă în ţara noastră, dar când, şi cum, şi în ce condiţiuni?

 

Nu sub presiunea directă a art. 44, nu sub presiunea indirectă a alianţei israelite... Ci din liberul nostru arbitru de Stat independent!

 

Căci dacă am urma alminterea, dacă ne-am supune a trece sub furcele caudine acelui art. 44 - știţi cu ce ne-am alege?

 

Am afirma noi înşine acusările alianţei israelite şi am recunoaște starea de barbarie ce ni se aruncă în față, făcând un mea culpa ce ar rămâne ca o pată eternă pe paginele istoriei noastre naţionale.

 

Supunându-ne cu capul plecat penalităţei coprinsă în art. 44, am lua deprinderea supunerei, pe când alţii ar lua, vis-a-vis de noi, deprinderea poruncii şi, ca Stat independent, am ajunge la o stare mai tristă de cât acea din timpul Reglementului organic, când eram conduşi a la baguette de ordinele venite din Petersburg şi de firmanurile sosite din Stambul.

 

În fine, ne-am espune la cea mai tristă umilire: aceea de a datori recunoașterea independinţei noastre, nu sacrificiilor noastre, nu vitejiei noastre, nu Românului care şi-au vărsat sângele pe câmpiile Bulgariei... nu simţului de equitate a Europei, dar am datori-o în parte ... cui?... Alianţei israelită!... Asemenea prinţul nostru care au făcut campania ca şef  Suveran, în fruntea bravei sale armate, Prinţul Carol de Hohenzolern, nepotul marelui Împărat al Germaniei, şi Domn Românilor, el care şi-au câștigat titlul măreţ de Prinţ independent a la pointe de son epee, şi-ar datori acest titlu istoric, nu vitejiei sale, nu bărbăţiei soldatului Român . . . dar cui?... în parte alianţei israelite!

 

Ce ar zice dar ţara întreagă, dacă i-am crea o asemenea situaţiune în istorie? Ce ar zice Românul care s'a luptat voios pentru independenţa moşiei strămoşești?

 

Ţara şi-ar întorce ochii cu durere de la noi.

 

Românul ar zice: Nu-mi mai cereţi de azi înainte sângele meu, dacă acel sânge vărsat nu slujește de cât la trunchiarea ţărei şi la înjosirea demnităţei naţionale.

 

Pentru aceste considerente, când astă-zi România vine cu istoria sa în mână, pentru ca noi să înscriem, pe paginele sale, al nostru veto, eu unul rup pagina destinată pentru înscrierea umilirei ţărei, iar pe cealaltă pagină scriu cu inima mea: demnitatea şi salvarea ei!

 

Iată cuvintele pentru care susţin propunerea mea. Am zis!

 

PROPUNERE

În presenţa legitimei nemulţumiri şi marei agitaţiuni, produse în ţară prin art. 44 din tratatul de la Berlin, care lovește dreptul absolut de legiferare al ei; propun a nu se procede la revisuirea art. 7 din Constituţie, înainte ca România să fie lăsată la libera sa iniţiativă, şi la liberul său arbitru, în privirea ori-cărei modificări din Constituţia sa, conform dreptului său absolut de legiferare, conform intereselor sale economice şi naţionale, conform demnităţei sale de Stat independinte şi care, de secoli, este şi a fost de sine stătător.

 

(Semnat), V. Alecsandri

 

NOTA ISPRAVNICULUI. Despre Vasile Alecsandri nu s-a vorbit în spațiul public ca despre un antisemit. Nici despre Carol I, nici despre Kogălniceanu. Tot „antisemitismul” românesc al secolelor XIX și XX i s-a atribuit, ca vinovăție, lui Mihai Eminescu. Lucru perfect explicabil, căci amploarea și forța gândirii eminesciene prezintă, din punctul de vedere al antiromânilor de orice etnie, un risc major de contaminare pentru români. Și cum antisemitismul este o formă de demonizare ușor de instrumentat, eliminarea din spațiul public a lui Eminescu s-a încercat și pe această cale.

În realitate,  EMINESCU NU A FOST ANTISEMIT, ci doar un analist sever al psihologiei și atitudinii evreilor față de restul societății.

Pentru a analiza cât de întemeiată a fost acuzația de ANTISEMITISM atribuită lui Eminescu, consultați aceste texte eminesciene, cronologic anterioare discursului lui Alecsandri în Senatul României:

 

Despre Alianţa Universală a Izraeliţilor şi drepturile evreilor din România

Ilegitimitatea istorică a pretenţiilor evreieşti

Cât de oprimaţi sunt evreii în România

Ni pare rău de puţinii evrei cari s-au identificat cu această ţară 

ONOARE EVREIASCĂ 

Evreii şi Legea Avocaţilor

Nu pe evrei îi apărăm, ci adevărul

 

Afisari: 3687
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

DIALOG DIN TARA ABSURDULUI

Sau țara lui „DA”

 

 

- Popor român, vrei salarii, pensii, ajutoare sociale, etc., mărite?
- Daaaa!
- Vom finanța toate acestea din împrumuturi! De acord?
- Daaaa!
- Vom îndatora România cu un miliard de euro pe luna. De acord?
- Daaaa!
- Asta înseamnă 12 miliarde euro pe an. Vreți asta?
- Daaaa!
- Știți că mai avem mult peste 100 de miliarde împrumutați?
- Daaaa!
- Vă vom construi Mall-uri, cu mâncăruri bune, sintetice, din occident. Sunteți de acord?
- Daaaa!
- Vă vom construi peste tot spitale și farmacii. Doriți?
- Daaaa!
- Vom construi autostrăzi spre Europa. Doriți asta?
- Daaaa!
- Veți putea sa plecați oriunde, cât mai repede. Înțelegeți?
- Daaaa!
- Popor roman, ești iresponsabil?
- ..........
- Drum bun, popor roman!
- ..........
- Ultimul să stingă lumina!!!
- ...........

 

Afisari: 1878
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

CONSTANTIN COJOCARU: Mesaj de Anul Nou

LA MULŢI ANI, tuturor românilor!

 

Nici anul 2016 nu a adus eliberarea poporului român de sub ocupaţia autorilor loviturii de stat din decembrie 1989.

 

Ţara rămâne în stare de colonie şi poporul român în stare de sclavie.

 

Cea mai mare parte a capitalului românesc rămâne sub controlul corporaţiilor transnaţionale, care l-au acaparat prin escrocheriile financiare legiferate de cozile de topor instalate la conducerea statului român, escrocherii numite privatizări, retrocedări, licitaţii, tranzacţii etc.

 

Continuă deposedarea poporului român de cea mai mare parte a avuţiei pe care o creează prin munca sa. Această avuţie este transferată în străinătate, în timp ce românii rămân cu salarii şi pensii de mizerie, fără bani de investiţii, fără nicio şansă de a se replasa pe drumul progresului şi bunăstării.

 

Nici în anul 2016 nu am reuşit să creăm forţa politică prin care poporul român să poată redeveni stăpân asupra statului său naţional, pe care să-l folosească pentru propria eliberare şi emancipare.

 

În anul 2016 am creat Grupul pentru România, care şi-a îndeplinit mandatul, acela de a elabora PROIECTUL DE ŢARĂ, care să redea poporului român dreptul de a fi proprietarul ţării sale. Este un câştig important. Proiectul, concretizat în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOr, există. El poate fi - şi trebuie - perfecţionat, în continuare, pentru a fi adaptat noilor realităţi în care va fi împinsă ţara, în perioada următoare.

 

În anul 2017, lumea se va schimba profund. Se vor crea condiţii favorabile pentru eliberarea popoarelor de sub dominaţia mafiei financiare transnaţionale, inclusiv pentru poporul român. Cei care vor fi pregătiţi, vor birui. Putem face parte din tabăra învingătorilor, participând, cu toate resursele noastre, la crearea forţei police care să conducă poporul român către cea mai mare victorie din istoria sa.

Trăiască România şi minunatul ei popor!

 

Constantin Cojocaru

31 decembrie 2016.

 

Afisari: 1563
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

Despre gherila electorală, ca răspuns la întrebarea: "Eu cu cine votez?"

Alegătorul român atașat valorilor naționale și „liber de contract” (adică fără nicio servitute sau interes față de un partid politic) se află acum într-o situație fără precedent. În acest moment, electoratul naționalist este mai numeros ca niciodată. Sau, mai bine zis, a atins nivelul de glorie din anii '90 al României Mari. Tendința resurecției naționalismului caracterizează, de altfel, întreaga Europă, și chiar America, dacă e să interpretăm victoria în alegeri a lui Donald Trump.

 

Explicația este cât se poate de simplă: agresivitatea invazivă a politicilor și ideilor globaliste a dus la saturație și la regurgitarea acestor idei. Oamenii au început să se prindă ce se află în spatele unor pseudo-principii aparent umanitare și deschise care conferă statut de normalitate celor mai aberante anomalii, pe fondul eradicării valorilor identitare ale popoarelor Europei. Există o lege a simetriei, conform căreia o agresiune de orice fel exercitată asupra unui om sau a unei comunități generează, în oglindă, o reacție de același grad. Așa se face că popoarele au început să respingă paradigma globalistă a societății deschise și optează pentru opusul ei, adică revin masiv la normalitatea tradițională.

 

În România această abordare simplă este imposibilă, căci ne aflăm într-o țară ocupată. Nu doar economic și politic, ci și sistemic. Practic, sistemul care ne conduce a ocupat tot, inclusiv pârghiile prin care se poate exprima o opțiune electorală. Resurecția naționalismului a fost sesizată de structurile puterilor ocupante, care au „clonat” imediat naționalismul, asumându-și-l ca stindard și program de guvernare, ba chiar construind un partid „naționalist” (PRU). În același timp, un partid naționalist tradițional, cum este România Mare, a fost intens și vreme îndelungată hărțuit în justiție, astfel încât electoratul acestuia, dezamăgit și scârbit de neîncetatele scandaluri (foarte prompt mediatizate) a început să migreze spre „clona” proaspătă și generoasă.

 

Pe de altă parte, încercarea de a crea o alianță politică naționalistă (Alternativa Națională) a fost demantelată cu ușurință, prin cumpărarea sau intimidarea celor care urmau să aducă semnăturile la sediul de campanie. Aceștia n-au mai ajuns și nici n-au mai răspuns la telefon.

 

A rămas pe baricade noul partid naționalist Alianța Noastră România. A rămas, dar destul de „jumulit” de adversarii comuni ai ideilor naționaliste, printr-o virulentă campanie de presă împotriva lui Marian Munteanu.

 

Toate atacurile la care au fost supuse partidele și inițiativele amintite au partea lor de îndreptățire, iar vina majoră a tuturor celor „asediați”a fost neputința lor de a-și da mâna într-un proiect comun și în numele aceluiași naționalism declarat. N-au fost, cu alte cuvinte, la înălțimea propriului proiect.

 

Așadar, un român de bună credință care-și iubește țara și valorile ei n-ar avea, teoretic, cu cine să voteze în acest moment, pentru că niciun partid nu-l reprezintă cu adevărat. Toate au diverse „bube”, fie reale, fie confecționate de media „de partid și de stat”. Și totuși...

 

Suntem, așa cum am spus, o țară ocupată. Aproape la propriu. Într-o țară ocupată luptele nu se mai duc frontal, ca între două armate organizate. Se duce o luptă de gherilă (sau de partizani) care, conform defini'iei de pe Wikipedia, este „un stil neconvențional de luptă, practicat de combatanții  civili, care utilizează tactici bazate pe mobilitate, contra unei armate mai mari și mai puțin mobile”. Una dintre strategiile luptei de gherilă este infiltrarea în teritoriul inamic.

 

Prin analogie, putem vorbi și de o „gherilă electorală”, ca unică modalitate de infiltrare în spațiul „inamic” (Parlament) a dezideratelor cu caracter național. Am arătat mai sus în ce constă opreliștile. Să vedem care sunt (sau ar putea fi) atuurile.

 

În cele două partide pe care le-am menționat (România Mare și Alianța noastră România), ba chiar și în PRU, au intrat și candidează personalități curate sub aspectul moralității, competenței și determinării. Aș menționa aici pe Florin Zamfirescu și Constantin Cojocaru de la PRM sau Dan Tănasă și Avram Fițiu de la ANR. Mai sunt și alții, pe care nu-i mai menționez, pentru a nu fi pus în situația de a produce „leziuni” prin omisiune.

 

Mulți se pot întreba, firesc, de ce au optat Florin Zamfirescu și Constantin Cojocaru tocmai pentru România Mare. N-au optat ei, au fost „nevoiți”, căci România Mare este singurul partid care a acceptat să adopte ca proiect de țară CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR. Deci, practic, Partidul România Mare a fost singura oportunitate ca acest proiect al Grupului pentru România să pătrundă în Parlament, chiar dacă, în fapt, majoritatea liderilor din PRM îl dezavuează pe față.

 

Alianța noastră România are și ea, prin Avram Fițiu, un consistent și elaborat proiect de țară (agro-alimentar, agro-militar și agro-turistic), care poate desțeleni din împietrire resursele de bază ale României. Are, de asemenea, prin Dan Tănasă, un luptător de neclintit împotriva proiectelor de dizlocare a Transilvaniei din trupul țării. Un port-drapel al naționalismului este, în ANR, și scriitorul Laurian Stănchescu, inițiatorul a două legi de mare răsunet în spațiul public: Legea Constantin Brâncuși (ziua de naștere a lui Brâncuși - zi de sărbătoare națională) și Legea Avram Iancu (declararea lui Avram Iancu erou al Națiunii Române).

 

Având în vedere cele expuse, eu consider așa: există posibilitatea ca toți patrioții autentici din aceste partide (nu-i exclud aici nici pe cei existenți în PRU), dacă ajung în Parlament, să-și dea mâna pe proiecte comune, indiferent din ce partide fac parte (cum au făcut, de pildă, cu ani în urmă, Adrian Păunescu și Varujan Vosganian când au elaborat legea privind statutul cercetătorilor, deși făceau parte din partide adverse). În plus, îi vor polariza și pe patrioții din partidele clasice (PNL, PSD) patrioți care în mod cert există, deși sunt ținuți sub „preș”.

 

Personal, n-aș sfătui pe nimeni să voteze cu USR, din motive subiective, induse, ce-i drept, și de tam-tamul mediatic făcut pe seama lor. De altfel, am convingerea că USR va intra în Parlament, căci are susținerea tinerilor din țară și din diaspora. Dar, dincolo de rezervele personale (subiective și de principiu), ȘTIU sigur că printre candidații acestui partid catalogat drept anti-naționalist sunt și patrioți. Îi putem considera „români sub acoperire”. Nu le dau numele, pentru a nu le crea probleme printre ai lor. Dar, sigur, dacă acești oameni ajung în Parlament, vor adera și ei la acțiunile de resuscitare a valorilor identitare. Dacă vor avea cu cine.

 

În concluzie, pentru ca spiritul naționalist/patriotic să poată, în sfârșit, să se manifeste în cadrul Parlamentului României, este nevoie ca acolo să pătrundă cât mai mulți naționaliști declarați. Aproape că nu contează partidul. Contează însă OAMENII și, mai ales, PROIECTUL.

 

Nu mă extrag din context și voi spune pe față care-mi este opțiunea: voi vota cu proiectul CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, față de care mă simt, personal, răspunzător. Și cu profesorul Florin Zamfirescu, căruia îi acord credit moral necondiționat.

 

Nu există, bineînțeles, nicio garanție de reușită, dar nu poți face omletă fără să spargi ouăle. Există riscuri, dar există și șanse. Altfel, dacă toți patrioții autentici vor refuza să se prezinte la vot, dintr-o decepție profund îndreptățită, în mod garantat naționalismul nu va ajunge în Parlament. Ei, ocupanții României, pe această dezamăgire se bazează. Pe această lipsă de prezență la vot, care le va oferi pe tavă o victorie categorică.

 

În concluzie, nu mai putem duce un război frontal, pentru că suntem într-o țară ocupată. Nu putem lucra decât cu „materialul clientului”, care este realitatea concretă. Singura noastră șansă este gherila electorală. Votați cu naționaliștii, indiferent care ar fi ei. De restul va avea grijă Dumnezeu.

 

Afisari: 1715
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

NATIONALISMUL CA FATALITATE (II). "Omul de nicăieri", dezarmarea mentală si ura de sine

Am vorbit despre trans-naționalismul voluntar, axat pe absența conștiinței identitare, prin analogie cu trans-sexualismul. Este, cum spuneam, o opțiune politicește corectă, dacă nu se poziționează, ca alternativă unică și universală, împotriva naționalismului funciar.

 

Numai că lucrurile nu stau deloc „politicește corect”. Nicolae Iorga sesiza, încă din 1935, apariția unui nou tip de om universal, „omul de nicăieri”: Se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară de tradiţie, înstrăinat de mediul în care a trăit”. (Nicolae Iorga, "Idei asupra problemelor actuale", Editura Cugetarea, 1935).

 

Aces tip de om universal este, de fapt, așa cum îl definea Nichita referindu-se la Mircea Dinescu, un copac fără rădăcini, „un copac pe roți”. El poate fi o apariție, dar nu un reper. Este omul cosmopolit al lui Eminescu (globalistul de azi) „care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, de cetăţean al universului”. Iar „cosmopolitismul este pretextul de a nu face nimic pentru desvoltarea unei părţi a omenirii, pentru că individul respectiv s'a însărcinat de a nu lucra nimic pentru universul întreg”. (Mihai Eminescu, “Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”, Convorbiri literare, 1 August 1876).

 

Așa cum observa Brad Florescu într-un excelent eseu intitulat „Arma secretă a României”, noi nu suntem o țară puternică nici militar, nici economic. Am fost amplasați geografic și prin destin istoric la intersecția marilor imperii (europene și asiatice), ceea ce ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică. Supraviețuirea noastră ca popor sau ca neam s-a datorat  unei robusteți mentale susținute de un arsenal de valori și simboluri comune: limbă, artă, repere istorice, credințe, instituții, concepte și personalități recunoscute.

 

Acest arsenal mental a făcut ca, atât pe pe câmpul de luptă, cât și în afara lui, să putem rezista unor forțe copleșitoare, fie că a fost vorba despre imperiul Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. Generații întregi de români au pierit în luptă sau în pușcării politice, ori au suferit atrocități, persecuții și privațiuni pe care toți cei care au făcut școala după 1990 nu le știu și nici nu le cred. Și nici nu vor să le știe, sensul acestor sacrificii fiind, pentru ei, un detaliu primitiv și anacronic. Deși, dacă ar înțelege amploarea performanței istorice de a nu fi dispărut ca nație în acest context, de a nu fi fost asimilați sau dizolvați în alte popoare, poate ar tresări în ei măcar sentimentul de admirație. Dar, pur și simplu, NU CRED. Și nici nu au substratul mental de a interacționa cu Bogdan Petriceicu Hașdeu, de exemplu, care spunea că naționalismul este pentru un popor ceea ce este originalitatea pentru un individ.

 

Există, așadar, în opinia mea, în raport cu sistemul de valori identitare, o generație pierdută. Poate nu definitiv, dar pierdută. Această generație nu este antiromânească, ci a-națională. O generație inteligentă, performantă și funcțională în orice loc de pe pământ unde există tehnologie. Cei care fac parte din această generație resping valorile identitare, pentru că nu-și simt apartenența și nici nu-i interesează. Nu-i văd rostul. Sunt simple exemplare ale speciei umane, dotate cu creier, dar lipsite de spiritualitate. Nu au idealuri, nu au obligații, nu au pentru ce să se sacrifice și nu atribuie existenței lor nicio aspirație transcendentă. Maximum de sens pe care și-l asumă este strict material: confortul și prosperitatea, fie prin job, fie prin antreprenoriat, care devin scop în sine, nu instrumente sau oportunități ale unui scop mai înalt. Într-o ordine strict materială, sunt perfect îndreptățiți să-și configureze astfel existența, dar prin asta nu se mai diferențiază fundamental de celelalte specii de pe Terra. Simpla calitate de a avea conștiință nu te delimitează de regnul animal, dacă această conștiință rămâne captivă în purgatoriul tetraedric al hedonismului: muncă, procreație, consum și plăcere. Între ei și pisici, de exemplu, este o diferență de complexitate, nu de esență.

 

Aceste considerații nu se referă la o majoritate absolută, ci la una statistică. Și nu este neapărat vina celor în cauză. Sau nu este în totalitate vina lor. Sunt victimele unui context generat artificial, prin haosul din educație, prin pomparea în spațiul public a ideilor globaliste opuse reperelor identitare (și demonizarea acestora din urmă), prin promovarea non-modelelor și pseudovalorilor, prin „monstruoasa coaliție” împotriva meritocrației.

 

Mai există două categorii de români „pierduți”: cei cărora le este rușine că sunt români și cei care se urăsc pe sine pentru că sunt români. Se urăsc însă nu direct, ci pe ocolite, extrăgându-se din sistem. Ei denigrează vehement și furibund tot ce este românesc: originea, istoria, tradiția, valorile, biserica, strămoșii, Miorița și chiar pe Mihai Eminescu. Este, la prima vedere, ceva de neînțeles în această atitudine schizoidă care duce, în ultimă instanță, la desființarea propriei individualități. Însă, la o analiză mai atentă, explicația există: toate nedreptățile, frustrările, dezamăgirea, indignarea survenite în urma prăbușirii orizontului de așteptare al românului revoltat, ricoșează, de la cei cei care au provocat dezamăgirea (în speță oamenii politici din 1990 încoace), spre toți ceilalți care, ca și el, sunt dezamăgiți. Are loc un fel de transfer al ticăloșiei de la călăi la victime. Totul și toți devin culpabili și complici la haosul și marasmul în care  trăim, la corupția sistemului, la hoția generalizată. În concluzie, toți suntem vinovați, pentru că suntem români. Toți, cu excepția celui în cauză.

 

Aceste două categorii sunt, și ele, victimele aceluiași context creat artificial, al aceluiași haos impecabil organizat, care a dus la depopularea României și la transformarea indivizilor în propriii lor dușmani.

 

Revin, ca o concluzie, la excelentul articol al lui Brad Florescu. „Ceea ce se întâmplă astăzi cu România - spune el - are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie”.  

 

În aceste condiții, resurecția naționalismului devine o consecință logică. De fapt, nici măcar nu este o resurecție. E o manifestare organică naturală, provocată de agresiunea aceluiași context creat artificial. Iar gradul de manifestare a naționalismului este determinat de amploarea agresiunii care se exercită asupra lui. Este o reacție în oglindă. În condiții obișnuite, existența naționalismului este insesizabilă, ca funcționarea unui organism sănătos. În momentul în care un virus sau o boală (am numit prin aceasta agresiunea, atacul) au pătruns în organism, acesta intră în stare de luptă și face febră. Dar această febră nu reprezintă boala în sine, care ar trebui tratată, ci efectul luptei organismului cu boala. Boala este, în cazul de față, agresiunea globalismului asupra memoriei identitare. Cei care o instrumentează și-au însușit bine lecția lui Milan Kundera: „Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”.

 

P.S. „Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România”. (Brad Florescu)

 

Citește și: NATIONALISMUL CA FATALITATE (I). Asemănarea dintre renuntarea la identitate si schimbarea de sex

 

 

Afisari: 1807
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

NATIONALISMUL CA FATALITATE (I). Asemănarea dintre renuntarea la identitate si schimbarea de sex

Naționalismul este ca o fatalitate. Te naști român, sau englez, sau francez, sau sârb, sau ungur, ca și cum te-ai naște negru, sau alb, sau înalt, sau scund. Identitatea este, cumva, ca o cocoașă pe care vrei-nu vrei, trebuie să ți-o asumi. Nu este neapărat ceva de rău sau de bine, este pur și simplu o fatalitate. Irevocabilă.

 

A încerca să nu mai fii român este ca și cum ai încerca să nu mai fii negru. Poți, evident, să asimilezi cultura și civilizația altui popor, poți să-ți vopsești părul și pielea în ce culoare vrei, dar nu poți să-ți răzuiești propria identitate, pentru că aceasta nu este un strat decopertabil, ci o structură genetică. De fapt, se poate, dar rezultatele sunt monstruoase, patologice. Michael Jackson a încercat să fie alb și, pentru moment, chiar a reușit. Ce s-a întâmplat ulterior cu el, se știe.

 

Emil Cioran a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în țara natală, dar în ultimul an de viață, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat... limba franceză.

 

A-ți schimba naționalitatea seamănă cu o operație de schimbare de sex. Poți fi trans-național, așa cum poți fi trans-sexual. La nivel de libertate personală, lipsit de repere axiologice, opțiunea e realizabilă și politicește corectă.

 

Rezultatele unor asemenea intervenții opționale sunt însă, așa cum am spus,  monstruoase. Trădarea, de exemplu, este și ea o formă de patologie identitară. Trădătorii sunt nativii români care și-au făcut - ca să păstrăm analogia cu trans-sexualii - o operație de schimbare a identității. Deși vorbesc românește, nu mai sunt români. Dar nu sunt nici altceva, în sensul unei identități definibile. Sunt doar niște anomalii, niște mutanți. Eminescu îi numea „romunculi”.

 

A fi european sau cetățean al Universului este o abstracție în care nu te poți plasa nemijlocit. Ești european pentru că te-ai născut în Europa. Dar te-ai născut într-un loc anume din Europa, într-o casă concretă, dintr-o țară concretă, din niște părinți concreți, de la care ai învățat o limbă concretă. Shakespeare este un scriitor universal pentru că a fost englez. Goethe, pentru că a fost german. Brâncuși este cel mai mare sculptor modern al lumii pentru că a avut inteligența, instinctul sau genialitatea de a rămâne, din punct de vedere etnic, român. Și-a asumat această etnicitate.

 

Am folosit comparația cu trans-sexualii pentru că este mai aproape de limbajul curent. Putem duce însă analogia mai departe, comparând renunțarea la identitate cu lobotomia, spălarea creierului prin intervenții din afară. În cazul de față, avem de-a face cu o lobotomie fără bisturiu, doar prin „toxine” informaționale. Și e vorba de o lobotomie în masă, printr-un asediu uriaș, fără precedent, concentrat și concertat. Efectele sunt cele pe care le constatăm astăzi, în jurul nostru.

 

Toate acestea constituie o explicație, nu și o scuză. Chiar dacă abia acum, în aceste condiții, capătă sens cu adevărat cuvintele lui Grigore Vieru: „Ca să fii român, trebuie să poți”. Iar ca să poți ai nevoie de cel puțin trei lucruri: voință, știință și conștiința. (VA URMA)

 

Citește și NATIONALISMUL CA FATALITATE (II). "Omul de nicăieri", dezarmarea mentală si ura de sine

 

Afisari: 1923
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

Decât să furati din CONSTITUTIA CETĂTENILOR, n-ar fi mai bine s-o adoptati?

În nicio campanie electorală din anii trecuți nu s-au fluturat, ca argumente doctrinare, idei precum „naționalizarea resurselor naturale”, „constituirea unui fond suveran de dezvoltare” sau „impozitarea progresivă a averilor”. Și iată că, în actuala campanie elctorală aceste idei apar miraculos în programele politice ale unor partide care n-au visat niciodată asemenea idei, până acum. Iar cei ce se bat cu ele în piept, ca fiind ale lor, sunt „onorabilele” partide PNL și PSD. Vor mai apărea și altele, căci până pe 11 decembrie mai este timp.

 

E foarte bine că aceste idei revoluționare apar în spațiul public de dezbatere și este și mai bine că ele vor ajunge, într-un fel sau altul, în Parlamentul României. Dar cel mai bine este să se știe de unde au fost luate, pentru că, în fapt, pe niciunul dintre distinșii membri ai partidelor amintite nu l-a dus mintea până acum să le conceapă. Au preluat de-a gata, din „grădina” celor cărora tot ei le astupă gura, fără să declare proveniența „corpului delict”. Ceea ce este cât se poate de definitoriu pentru cei care sunt obișnuiți să fure.

 

Ca să nu mai lungesc vorba, precizez că „naționalizarea resurselor naturale” este „împrumutată” din CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, iar constituirea unui „fond suveran de dezvoltare și investiții” și „impozitarea progresivă a averilor” sunt luate din Legea Cojocaru, care este și ea parte componentă a CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR. Cu diferența că în original fondul suveran de dezvoltare” se numește Fondul Național de Capital Distributiv.

 

Nu exclud, teoretic, posibilitatea ca, după apariția pe „piață” a CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR (2013), să le fi venit și altora inspirația legislativă. Totuși, având în vedere că acest proiect legislativ cetățenesc este de notorietate și a fost publicat de mai multe ori în Monitorul Oficial (ultima oară, anul acesta), nu vă e rușine, stimați candidați ai partidelor „mainstream”? Nu vă e rușine să vă însușiți fără jenă veșminte legislative care nu vă aparțin? Și dacă apreciați atât de mult CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR (că doar de-aia furați din ea, nu?), n-ar fi mai bine s-o adoptați ori s-o susțineți integral? Așa, la vedere... Ați comite un gest de elementar patriotism.

 

Glumesc, evident. Cum să suspectezi un candidat PNL sau PSD că ar avea conștiință?

 

Poate că gestul amintit n-ar fi atât de reprobabi, dacă n-ar fi fost  precedat de o lungă perioadă de ignorare (și, indirect, de boicotare) a acestui proiect legislativ „demonizat” aproape unanim, de la stânga la dreapta, de întreg spectrul politic și de prelungirile acestuia în societatea civilă.

 

Ca să mai produc o probă publică pentru ce s-a sustras și se va mai sustrage în mod fraudulos din CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR, dar și în speranța că, în felul acesta, va fi mai rapid percepută în fundamentul ei rațional (și național), am extras mai multe articole - relevante, mi s-au părut mie - pe care le voi publica în continuare. Acest grupaj oferă, implicit, și explicația repudierii, ca întreg, a CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR, de întreaga clasă politică aflată la putere în ultimii ani. (Miron Manega)

 

 

 

GONSTITUȚIA CETĂȚENILOR

PROIECT DE LEGE PRIVIND REVIZUIREA CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI

(Extrase) 

 

 

ARTICOLUL 1: 

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil, democratic şi social.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma de guvernământ poate fi schimbată prin referendum naţional.


ARTICOLUL 2:

(1) În România, suveranitatea aparţine poporului, care o exercită prin referendum, ca instrument al democraţiei directe, şi prin autorităţile statului şi autorităţile locale, constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte .

 (1.1) Poporul încredinţează o parte din atributele suveranităţii sale autorităţilor statului şi autorităţilor locale, care le exercită în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei.

(1.2) Orice încălcare a mandatului încredinţat persoanelor care reprezintă autorităţile statului şi autorităţilor locale va fi sancţionată de popor,  prin referendum,  potrivit Constituţiei.

 

ARTICOLUL 2.1. Referendumul” 

(1) Poporul îşi exprimă voinţa cu privire la orice problemă de interes naţional, sau local, prin referendum, organizat potrivit Constituţiei şi legii.

(2) Referendumul local se organizează la nivelul comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului, la cererea primarului, a prefectului, a unui sfert din numărul consilierilor locali, respectiv, judeţeni, sau la cererea a cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot ai comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului respectiv.

(3) Referendumul naţional se organizează la iniţiativa Preşedintelui României, la iniţiativa a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot, sau din oficiu, de către Autoritatea Electorală, în situaţiile prevăzute în Constituţie.

(4) Autoritatea Electorală este obligată să organizeze referendumul iniţiat potrivit Constituţiei, în termen de 45 zile de la data înregistrării iniţiativelor la această Autoritate, sau la termenele prevăzute în Constituţie. 

 

ARTICOLUL 3.1. Reîntregirea Patriei”  

(1) Statul român este continuatorul statului dac întemeiat de Regele Burebista în secolul I î.Hr., al statului naţional şi unitar  consfinţit prin Actul Unirii Basarabiei cu România citit şi semnat în Sfatului Ţării la Chişinău pe 27 Martie 1918, prin Declaraţia Unirii Bucovinei cu România aprobată de Congresul General al Bucovinei la Cernăuţi în 15/28 Noiembrie 1918 şi prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.

(2) Poporul român militează şi acţionează, necontenit, pentru Reîntregirea Patriei, prin eliminarea definitivă şi irevocabilă a consecinţelor celui de-al doilea Război Mondial, cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional, în vigoare, şi a consimţământului liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriile desprinse de statul român.

 

ARTICOLUL 8. „Partidele politice”

(4) Este interzisă folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să  acapareze instituţiile statului, folosindu-le  împotriva intereselor societăţii.

(6) Este interzisă constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase..

(7) Toate partidele înregistrate, potrivit legii, dispun de  aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte reprezentarea în birourile electorale şi accesul la timpi de antenă.

(8) Este interzisă finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice.

(9) Partidele politice sunt finanţate exclusiv din cotizaţiile plătite de membrii lor. Cotizaţia este aceeaşi pentru toţi membrii unui partid.

(10) Este interzisă condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora.

(13) Este interzisă condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit  număr de voturi în alegeri. 

 

ARTICOLUL 11:

(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă normele generale acceptate ale dreptului internaţional, precum şi obligaţiile care îi revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele la care statul român urmează să devină parte se aprobă de poporul român, prin referendum. Aceste tratate nu pot avea clauze secrete.

(3) Dacă tratatul la care statul român ar urma să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, el nu poate fi ratificat decât după ce a avut loc revizuirea Constituţiei.

(6) Tratatele internaţionale la care România este parte, la data intrării în vigoare a prezentei legi, care conţin prevederi contrare intereselor naţionale, sunt supuse aprobării poporului, prin referendum naţional, iniţiat de cetăţeni, potrivit legii.

 

ARTICOLUL 13: 

(2) Dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română. 

(3) Învăţarea, cunoaşterea şi folosirea limbii române în raporturile de serviciu cu ceilalţi cetăţeni români este obligatorie pentru toţi cetăţenii României.

(4) Limba maternă poate fi folosită în raporturile dintre cetăţenii care aparţin aceleiaşi etnii.

(5) Orice cetăţean român are dreptul de a pretinde ca, în raporturile cu el, ceilalţi cetăţeni români să folosească limba română.

 

ARTICOLUL 15:

(3) Faptele comise împotriva caracterului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al statului român, trădarea ţării, faptele care au condus la subminarea economiei naţionale, a patrimoniului spiritual şi a puterii de stat, care au produs distrugerea şi înstrăinarea capitalului naţional, constituie crime împotriva poporului român. Răspunderea pentru comiterea lor este imprescriptibilă. Este imprescriptibilă şi răspunderea celor care au împiedicat judecarea şi condamnarea celor care au săvârşit astfel de crime.
 

ARTICOLUL 16:

(5) Persoanele care, potrivit hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive, au dobândit averi prin încălcarea legii sau nu au putut justifica averile dobândite, cele care au fost condamnate pentru infracţiuni contra siguranţei statului, pentru acte de corupţie, pentru conflict de interese sau pentru incompatibilitate, nu pot ocupa funcţii publice timp de 10 ani, începând cu data rămânerii definitive a acestor hotărâri judecătoreşti.

(6) Persoanele care ocupă funcţii publice răspund material şi penal pentru prejudiciile create statului sau cetăţenilor în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 29:

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă şi cu nici o excepţie. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă contrară convingerilor sale. Nici o lege nu poate introduce limitări ale acestui drept. Legile trebuie să prevadă sancţiuni specifice pentru încălcarea dreptului la opinie, ca şi pentru tentativa de a-l încălca.

(5) Cultele religioase se bucură de sprijinul statului, atât material, cât şi financiar, pentru serviciile religioase aduse societăţii. Statul garantează desfăşurarea manifestărilor religioase ale cultelor recunoscute de stat, atât în lăcaşurile de cult, cât şi în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

 (6.1) Poporul român recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la crearea naţiunii române şi a civilizaţiei româneşti şi consideră că Biserica Strămoşească este un factor de maximă importanţă pentru  păstrarea identităţii sale naţionale.
 

ARTICOLUL 30:

(2) Cenzura de orice fel este interzisă. Acţiunile prin care mijloacele de comunicare în masă împiedică publicarea informaţiilor, ideilor şi opiniilor sunt interzise şi se sancţionează, potrivit legii.

(4) Niciun mijloc de comunicare în masă nu poate fi suspendat sau suprimat, cu excepţia cazurilor de încălcare a legii, a cazurilor în care a fost împiedicată publicarea unei informaţii de interes public şi a cazurilor în care a fost încălcat dreptul la replică.

(9) Dreptul la replică este garantat. Mijlocul de comunicare în masă - publicaţie, post de radio, post de televiziune etc. - care nu a acordat dreptul la replică, potrivit legii, este sancţionat cu suspendarea şi poate pierde licenţa, respectiv autorizaţia de funcţionare.
 

ARTICOLUL 32:

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie, de formare profesională şi de formare continuă.

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română.

(3) Dreptul persoanelor de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(8) Nu primesc ajutor social şi alte subvenţii de la bugetul public părinţii ai căror copii nu participă la învăţământul general obligatoriu.

(11) Statul este obligat să recupereze cheltuielile pe care le-a făcut cu şcolarizarea persoanelor care părăsesc ţara înainte de a profesa cel puţin cinci ani în domeniile pentru care au fost educate.
 

ARTICOLUL 34:

(4) Pacienţii au dreptul de a-şi alege medicul curant din lista celor disponibili la unitatea sanitară căreia i se adresează.

(5) Este interzisă aderarea României la acorduri internaţionale care permit comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se creează, astfel,  dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

(6) Statul român este obligat să asigure dezvoltarea unei industrii naţionale farmaceutice competitive, capabilă să furnizeze cetăţenilor medicamente ieftine şi de calitate.

7) Statul încurajează şi acordă drept de liberă practică alternativelor medicale validate pe plan internaţional.
 

ARTICOLUL 37:

(3) Nici o persoană nu poate îndeplini aceeaşi funcţie electivă decât pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive, potrivit legii.

(4) Persoana aleasă într-o funcţie publică pe lista unui partid politic care părăseşte din proprie iniţiativă partidul pe lista căruia a fost aleasă pierde mandatul, de îndată, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 44. „Dreptul de proprietate”:

(1) Dreptul de proprietate, constituit legal şi legitim, precum şi creanţele asupra statutului, constituite legal şi legitim, sunt garantate.

 (1.1) Proprietatea este publică sau privată.

 (2.1) Terenurile aflate în extravilanul localităţilor pot fi deţinute în proprietate privată numai de personae fizice care au cetăţenie română.

 (2.4) Valorile mobiliare emise de persoane juriduce române pot fi cumpărate şi deţinute în proprietate privată numai de către presoane fizice care au cetăţenie rămână şi de către Statul Român şi autorităţile locale române.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, ca şi cele a căror provenienţă nu se justifică, sunt confiscate, în condiţiile legii.  Prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor.

(10) Proprietatea publică aparţine poporului român, sau comunităţilor locale, şi este administrată de stat sau de autorităţile locale.

(11) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile şi pădurile din fondul funciar al poporului, spaţiul aerian, căile de comunicaţie, de uz şi interes public, apele, izvoarele de energie naturală, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, baza materială a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

 (12) Fac obiectul proprietăţii publice şi bunurile create prin munca voluntară, neremunerată, a membrilor asociaţiilor comunitare, precum şi bunurile achiziţionate din fondurile asociaţiilor comunitare. Aceste bunuri aparţin comunităţilor locale şi sunt administrate de autorităţile locale.

(13) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în folosinţă sau în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice.

(15) La cumpărarea terenurilor situate în extravilan, au drept de preemţiune, în ordine: coproprietarii; vecinii; alte persoane fizice din aceiaşi localitate; autorităţile locale; Statul Român. Pot cumpăra terenuri situate în extravilan numai Statul Român, autorităţile locale române şi persoanele fizice care au cetăţenie română

(16) Terenurile cumpărate de Statul Român, situate în extravilan, pot fi vândute persoanelor fizice care au cetăţenie română.

(17) Terenurile agricole pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, cele care au fost neexploatate timp de trei ani consecutivi, precum şi cele care au fost degradate, sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.

(18) Terenurile silvice pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, precum şi cele defrişate ilegal sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.
 

ARTICOLUL 48 (CĂSĂTORIA):

(1.1) Căsătoria se poate încheia numai între un bărbat şi o femeie, aceştia având vârsta de cel puţin 18 ani.

(1.2) Copiii pot fi adoptaţi numai de către familiile care au la bază căsătoria întemeiată pe prevederile alineatului (1.1).

 

ARTICOLUL 52:

(3) Statul răspunde patrimonial, integral şi nediscriminatoriu, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sau administrative. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor sau funcţionarilor care au săvârşit erorile judiciare şi administrative.

(3.1) Statul este obligat să se îndrepte, de îndată, în regres către autorii erorilor judiciare sau administrative cauzatoare de prejudicii.
 

ARTICOLUL 54:

(1.1) Promovarea intereselor unor persoane fizice sau juridice străine care intră în conflict cu interesele cetăţenilor României este interzisă.

(1.2) Antiromânismul se pedepseşte, potrivit legii..

(1.3) Propaganda pentru aservirea României constituie delict împotriva poporului român şi se pedepseşte, potrivit legii.

(3) Încălcarea jurământului se sancţionează cu încetarea de drept a mandatului sau demiterea din funcţie, după caz, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 56:

(4) Nimeni nu poate fi obligat să plătească impozit pe venit înainte ca venitul să fie realizat.
 

ARTICOLUL 61:

(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră.
 

ARTICOLUL 69:

(1) În exercitarea mandatului, parlamentarii sunt în serviciul poporului.

 (2) Parlamentarii sunt obligaţi să acţioneze şi să voteze în conformitate cu angajamentele asumate în campania electorală, în care au fost aleşi. Parlamentarul care îşi încalcă angajamentele asumate în campania electorală poate fi demis, prin referendum, potrivit Constituţiei şi legii.
 

ARTICOLUL 72: „Răspunderea parlamentarilor”

(1) Parlamentarii răspund juridic, individual, pentru încălcarea contractului electoral, dacă voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului contravin obligaţiilor asumate prin contractul electoral.

(2) Parlamentarii răspund juridic, individual, potrivit legii, pentru prejudiciile produse poporului român de legile pentru care şi-au dat votul, dacă legile respective nu au făcut parte din Programul Iniţiativelor Legislative aprobat de popor.

(3) Răspunderea parlamentarilor pentru faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) este imprescriptibilă.

(3) Parlamentarul care a încălcat legea penală este urmărit, percheziţionat, reţinut, arestat şi trimis în judecată, potrivit legii.  Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se fac de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 

ARTICOLUL 72.1: „Demiterea parlamentarilor”

(1) Orice parlamentar poate fi demis din funcţie, prin referendum, organizat în circumscripţia electorală unde a fost ales, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea unui număr de alegători, din circumscripţia electorală în care a fost ales, egal cu cel puţin 25% din numărul voturilor cu care a fost ales.

(2) Parlamentarul este demis, de drept, din funcţie, în următoarele cazuri:

a) când se constată, după validarea mandatului, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii;

b) a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate sau la  pierderea drepturilor electorale ;

c) în caz de incompatibilitate;

d) când şi-a dat demisia din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau când s-a înscris într-un alt partid politic sau altă formaţiune politică;

e) a lipsit nemotivat de la 8 şedinţe ale comisiei permanente a Parlamentului din care face parte sau de la 4 şedinţe ale plenului Parlamentului.
 

ARTICOLUL 74:

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Preşedintelui României, Avocatului Poporului, parlamentarilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(3) Titularii dreptului de iniţiativa legislativă prezintă propunerile lor legislative. Parlamentului.

(5) În cazul în care Parlamentul respinge propunerea legislativă iniţiata de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni, Autoritatea Electorală organizează referendum, în 45 zile de la data respingerii proiectului de către Parlament, pentru aprobarea proiectului de lege respins de Parlament.

(6) În cazul în care poporul aprobă proiectul de lege respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate.
 

ARTICOLUL 96. „Demiterea Preşedintelui”

(1), Parlamentul, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare este iniţiată de majoritatea parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge hotărârea de punere sub acuzare a Preşedintelui României, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în cel mult 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

(6) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte condamnarea pentru trădare a Preşedintelui României, în cel mult 30 de zile se organizează referendum pentru demiterea Preşedintelui.

(7) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului, iar judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au votat pentru condamnarea Preşedintelui României sunt demişi din funcţie.
 

ARTICOLUL 96.1:

Preşedintele României este demis din funcţie, prin referendum, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot.
 

ARTICOLUL 118 (Armata):

(1)  Armata Română este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.

(1.1) Este interzisă participarea Armatei Române la operaţiuni militare desfăşurate în afara teritoriului naţional, cu excepţia cazurilor în care aceste operaţiuni militare au ca scop eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de agresori externi şi neutralizarea capacităţilor militare ale agresorilor.

(1.2) Armata Română poate participa şi la operaţii militare desfăşurate în afara teritoriului naţional numai pentru apărarea teritoriilor statelor cu care România a încheiat tratate de apărare comună, precum şi la acţiuni de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, potrivit prevederilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 

ARTICOLUL 118.1. „Siguranţa naţională”

(4) Serviciul Român de Informaţii este singura instituţie publică, cu personalitate juridică, specializată în domeniul informaţiilor interne şi externe privitoare la siguranţa naţionala a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare.

(6) Serviciul Român de Informaţii este obligat să pună, deîndată, la dispoziţia membrilor Consiliului Naţional de Securitate, toate informaţiile pe care le deţine, referitoare la acţiuni care, potrivit Constituţiei şi legii, constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

(7) În cazul în care Consiliul Naţional de Securitate nu ia măsurile adecvate pentru contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale semnalate de Serviciul Român de Informaţii şi, ca urmare, statul român sau cetăţenii acestuia sunt prejudiciaţi, Serviciul Român de Informaţii este obligat să informeze poporul despre aceasta. Neîndeplinirea acestei obligaţii se pedepseşte, potrivit legii.

(10) Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, ales de popor.

(15) Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de Consiliul Naţional de Securitate şi de Sfatul Ţării, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 125 (Judecătorii):

(2.2) Judecătorii care s-au făcut vinovaţi de decizii greşite sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.

(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
 

ARTICOLUL 128:

(2) Cetăţenii au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii.
 

ARTICOLUL 132. „Rolul Procuraturii”:

(1) Procurorii sunt independenţi şi se supun numai adevărului şi legii.

 (4) Procurorii care s-au făcut vinovaţi de nerespectarea obligaţiei de autosesizare, nefinalizarea dosarelor, sau de decizii greşite sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.
 

ARTICOLUL 132.2. „Statutul Avocaților”:

(1) Avocaţii sunt independenţi şi se supun numai adevărului şi legii.

(4) Avocaţii care şi-au încălcat atribuţiile legale sunt revocaţi din funcţie şi nu mai pot practica această meserie. Decizia de revocare se ia de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, după consultarea Consiliului Autorităţii Judecătoreşti, potrivit legii.

(5) Funcţia de avocat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
 

ARTICOLUL 134.2. Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune

(1) Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este instituţie publică autonomă, are personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea sub controlul poporului, potrivit legii.

(2) Serviciul Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune este condus de un director, ales de popor.
 

ARTICOLUL 134.3. „Autoritatea Financiară”

(1) Autoritatea Financiară este garantul securităţii veniturilor şi capitalurilor cetăţenilor ţării..

(2) Autoritatea Financiară exercită atributele suveranităţii naţionale în organizarea şi funcţionarea sistemului financiar al ţării, potrivit legii.

(3) Legislaţia referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului financiar trebuie să asigure securitatea veniturilor dobândite de cetăţeni pentru participarea lor la crearea Produsului Intern Brut al ţării,  precum şi securitatea capitalurilor acumulate de cetăţeni prin economisirea de venituri dobândite licit.

(4) Autoritatea Financiară aplică legislaţia referitoare la funcţionarea sistemului financiar şi supraveghează activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României, de bănci şi alte instituţii de credit, de instituţiile fiscale, de instituţiile pieţii de capital financiar, ale pieţii de asigurări şi reasigurări, ca şi ale sistemelor de pensii.

(5)  În piaţa de capital financiar din România nu pot fi tranzacţionate decât valori mobiliare şi instrumente financiare emise contra aporturi în numerar sau în natură. Este interzisă tranzacţionarea de instrumente financiare derivate.

(7) Folosirea de informaţii confidenţiale, ca şi orice formă de speculă, de înşelare a cetăţenilor, prin clauze contractuale dolosive, prin manipularea preţurilor pe pieţele de mărfuri, de capital bănesc, sau financiar, de asigurări, sau de pensii, în vederea obţinerii de foloase necuvenite, de orice fel, se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă şi cu confiscarea averii făptuitorilor.

(8) Persoanele fizice şi juridice române nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, sau de creditare, decât în moneda naţională, leul.

(9) Băncile şi instituţiile de credit nu pot acorda împrumuturi mai mari decât valoarea capitalurilor proprii şi a depozitelor clienţilor lor.

(10) Băncile şi instituţiile de credit nu pot acorda împrumuturi decât pentru investiţii productive, pentru crearea de capacităţi de producţie noi, sau pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie existente. Sumele băneşti atrase de bănci şi instituţiile de credit de la populaţie nu pot fi folosite decât pentru acordarea de împrumuturi pentru investiţii productive.

(11) Prin excepţie de la prevederile alineatului (10), casele de ajutor reciproc pot acorda orice fel de credite membrilor lor, potrivit legii şi statutelor lor.

(12) Dobânda datorată de persoanele fizice şi juridice române nu poate fi mai mare de 7% pe an.. Împrumutătorii nu pot pretinde de la împrumutaţi nici o altă plată în afară de suma împrumutată, indexată cu rata inflaţiei, de dobânda aferentă şi de majorări şi penalităţi de întârziere.

(13) Valoarea totală a majorărilor şi penalităţilor de întârziere la plata datoriei nu poate fi mai mare decât valoarea datoriei indexată cu rata inflaţiei.

(14) Este interzisă folosirea veniturilor bugetului public naţional pentru acoperirea pierderilor băncilor şi instituţiilor de credit cu capital privat.

(23) Autoritatea Financiară este condusă de un Preşedinte, ales de popor.
 

ARTICOLUL 134.4. „Banca Naţională a României”:

(1) Banca Naţională a României este banca centrală a României, având personalitate juridică.

(2) Banca Naţională a României are ca obiect de activitate  emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României, precum şi supravegherea pieţii valutare şi calcularea şi publicarea cursurilor medii de schimb valutar, pentru evidenţa statistică.

(3) Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

(4) În teritoriul naţional al României nimeni nu poate crea bani, în afară de Banca Naţională a României.

(10)  Înlocuirea monedei naţionale cu o altă monedă se aprobă de poporul român, prin referendum.

(11) Banca Naţională a României este condusă de un Guvernator, ales de popor.


ARTICOLUL 135:

(2) Statul este obligat să ia măsuri care să asigure:

a) libertatea comerţului cu protejarea concurenţei loiale;

b) împiedicarea speculei şi a însuşirii de venituri necuvenite;

c) remunerarea echitabilă a factorilor de producţie, prin creşterea continuă a ponderii remunerării muncii în valoarea totală a veniturilor create în economia naţională;

d) distribuţia echitabilă a veniturilor obţinute din muncă, prin reducerea continuă a raportului dintre salariul minim brut şi salariul mediu brut realizat în economia naţională;

e) constituirea şi administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, care să colecteze cel puţin o cincime din Produsul Intern Brut al ţării şi să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente, brevete, licenţe etc şi pentru crearea de capital public.;

f) constituirea şi administrarea Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice, astfel încât pensia publică să fie cât mai apropiată de valoarea salariului mediu realizat de fiecare participant în perioada minimă de contribuţie, stabilită prin lege;


g) protejarea capitalului naţional, astfel încât acesta să deţină o pondere crescândă în totalul capitalului utilizat în economia naţională. [...].
 

ARTICOLUL 135.1. „Fondul Naţional de Capital Distributiv”:

(1) Fondul Naţional de Capital Distributiv este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Veniturile Fondului Naţional de Capital Distributiv se formează din următoarele surse:

a) impozitul  progresiv pe  proprietăţi;

b) venituri din capitalul aflat în administrarea  Fondul Naţional de Capital Distributiv;

c) venituri încasate de stat prin aplicarea prevederilor legale referitoare la controlul averilor;

d) alte surse prevăzute de lege.

(3) Impozitul progresiv pe  proprietăţi se stabileşte astfel încât, din sursele prevăzute la alineatul (2), să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a 20% din Produsul Intern Brut al României, în fiecare an.

(4) Veniturile colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt folosite pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării şi pentru crearea de capital productiv aflat în proprietate publică, potrivit legii

(5) În primii 10 ani de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească de la Fondul Naţional de Capital Distributiv suma de 100.000 de lei, pe care trebuie să o folosească pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

(6) Cetăţenii majori ai României vor primi cele 100.000 de lei, eşalonat, pe parcursul celor 10 ani.

(7) Cetăţenii pot accesa cele 100.000 euro ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţi în persoane juridice cu scop lucrativ: asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative, etc.

(8) Selecţia cererilor de finanţare se face prin concursuri de proiecte, organizate de Fondul Naţional de Capital Distributiv, potrivit legii.

(9) Începând cu anul 11 de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, vor fi împroprietăriţi cu capital de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai tinerii cetăţeni români, la împlinirea vârstei de 18 ani. Suma cu care va fi împroprietărit fiecare tânăr cetăţean român va fi stabilită prin lege.

(10) Întregul capital aflat în proprietatea privată a satului român la data intrării în vigoare a prezentei legi trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(11) Întregul capital vândut ilegal de statul român până la data intrării în vigoare a prezentei legi este confiscat şi este trecut în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv.

(12) Fondul Naţional de Capital Distributiv este împuternicit să folosească o parte din veniturile sale pentru răscumpărarea capitalului vândut legal de statul român până la intrarea în vigoare a prezentei legi. După răscumpărare, acest capital trece în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv..

(13) Fondul Naţional de Capital Distributiv este obligat să ofere spre vânzare întregul capital intrat în administrarea sa beneficiarilor Fondului, care îl pot cumpăra numai cu sumele primite de la Fond.

(14) Fondul Naţional de Capital Distributiv finanţează integral valoarea proiectelor iniţiate de beneficiarii Fondului, care sunt aprobate a fi cofinanţate şi din alte surse, inclusiv din fonduri ale Uniunii Europene, urmând să recupereze de la finanţatorii respectivi părţile cofinanţate de aceştia, potrivit legii.

(15) Fondul Naţional de Capital Distributiv poate înfiinţa societăţi comerciale pe acţiuni având ca scop crearea de capacităţi de producţie noi în diverse ramuri ale economiei naţionale. După punerea în funcţiune a noilor capacităţi de producţie, Fondul oferă spre vânzare acţiunile respectivelor societăţi comerciale, care pot fi cumpărate numai de beneficiarii Fondului, în limita sumelor primite de la Fond.

(16) Activele create sau achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, potrivit legii.

(17) Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din cota lor individuală să fie folosită pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

(18) Fondul Naţional de Capital Distributiv este condus de un Administrator, numit de Preşedintele României.

(19) Administratorul Fondului Naţional de Capital Distributiv trebuie să aibă pregătire  superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 10 ani în activităţi sau în învăţământul superior şi să se fi remarcat ca autor,  promotor şi realizator de proiecte menite să îmbunătăţească funcţionarea economiei româneşti.

(20) Funcţia de Administrator al Fondului Naţional de Capital Distributiv este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.

 

ARTICOLUL 135.2. „Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice”

(1) Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice se alimentează, potrivit legii, din următoarele surse:

a) contribuţiile pentru pensii publice plătite de salariaţi şi angajatori;

b) vărsăminte de la Fondul Naţional de Capital Distributiv;

c) alocaţii de la bugetul de stat.

(3) Cetăţenii pot participa şi la fonduri de pensii private, care sunt facultative.

(4) Contribuţiile pentru pensii publice sunt astfel stabilite şi administrate încât să se asigure fiecărui participant la fond o pensie cât mai apropiată de valoarea salariului mediu realizat de el în perioada minimă de contribuţie, stabilită prin lege;

(5) Pensiile de la Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice se calculează şi se acorda pe baza principiului contributivităţii.

(6) Veniturile Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice sunt folosite pentru plata pensiilor cuvenite participanţilor la Fond.

(7) Disponibilităţile băneşti ale Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice sunt păstrate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, în depozite purtătoare de dobânzi, sau investite în valori imobiliare emise de persoane juridice române.

(8) Este interzisă utilizarea resurselor Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice pentru finanţarea cheltuielilor bugetului de stat.
 

ARTICOLUL 135.4. „Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate”

(1) Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate se alimentează cu contribuţiile pentru asigurări de sănătate plătite de salariaţi şi angajatori, stabilite prin lege. În caz de nevoie, statul român poate sprijini Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate cu sume alocate de la bugetul de stat, potrivit legii. Cetăţenii pot participa şi la fonduri de asigurare medicală privată, care sunt facultative.

(3) Contribuţiile pentru asigurări de sănătate sunt astfel stabilite şi administrate încât să se asigure fiecărui participant la fond plata serviciilor medicale şi medicamentelor de care are nevoie.
 

ARTICOLUL 135.5. „Fondul Naţional pentru Inovare”

(1) Fondul Naţional pentru Inovare este instituţie publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Guvernului.

(2) Fondul Naţional pentru Inovare se alimentează cu redevenţele plătite pentru fabricarea produselor şi utilizarea tehnologiilor realizate prin aplicarea invenţiilor şi inovaţiilor finanţate de Fond. În caz de nevoie, statul român poate sprijini Fondul Naţional pentru Inovare cu sume alocate de la bugetul de stat, potrivit legii.

(3) Veniturile Fondului Naţional pentru Inovare  sunt folosite pentru finanţarea activităţii de cercetare aplicată efectuată pentru transformarea invenţiilor şi ideilor inovatoare în noi tehnologii şi produse destinate comercializării.
 

 ARTICOLUL 135.8. „Casa de Economii şi Consemnaţiuni”

(1) Casa de Economii  şi Consemnaţiuni, prescurtat CEC, este instituţie de credit, cu personalitate juridică, al cărui capital se află în proprietate publică şi în administrarea statului român.

(3) Disponibilităţile băneşti ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni sunt folosite, exclusiv,  pentru acordarea de credite pentru investiţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

(4) Depozitele băneşti constituite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sunt garantate integral de statul român, potrivit legii.

(4) Profiturile realizate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni se fac venituri la Fondul Naţional de Capital Distributiv.
 

ARTICOLUL 135.9. „Regimul monopolului de stat”

(1) Constituie monopol de stat:

a) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a armamentului, muniţiilor şi explozibililor;

b) producerea şi importul, în vederea comercializării, a medicamentelor şi substanţelor stupefiante;

c) extracţia şi prelucrarea, în vederea comercializării, a bogăţiilor subsolului;

d) exploatarea şi comercializarea resurselor de apă;

e) exploatarea căilor ferate şi a drumurilor publice;

f) transportul, distribuţia şi comercializarea energiei electrice;

g) exploatarea fondului forestier aflat în proprietate publică;

h) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale.[...].

(4) Este interzisă exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către entităţi private.
 

ARTICOLUL 135.10. „Rezervele internaţionale ale României”

(1) Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite din aur deţinut în tezaur în ţară.

(2) Rezervele internaţionale ale României se creează, potrivit legii, prin cumpărarea de aur cu sumele băneşti provenite din:

a) emisiunile monetare efectuate de Banca Naţională a României;

b) excedentele bugetului de stat.

(3) Este interzisă contractarea de împrumuturi pentru sporirea rezervelor internaţionale ale României.

(4) Este interzisă acordarea de împrumuturi din rezervele internaţionale ale României.

(5) Rezervele internaţionale ale României sunt folosite numai pentru efectuarea de plăţi externe în situaţii excepţionale, când ţara se află în stare de mobilizare, de război, de urgenţă sau de asediu.

(6) Rezervele internaţionale ale României se află în proprietatea publică a poporului român şi sunt administrate de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

 

ARTICOLUL 150:

1) Revizuirea Constituţiei este iniţiată de Preşedintele României, de cel puţin o pătrime din numărul parlamentarilor, precum şi de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot.
 

ARTICOLUL 151:

(1) Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei trebuie adoptat de Parlament, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.

(2) În cazul în care Parlamentul respinge propunerea de revizuire iniţiata de Preşedintele României sau de cetăţeni, Autoritatea Electorală organizează referendum, în 30 zile de la data respingerii proiectului de către Parlament, pentru aprobarea proiectului de revizuire respins de Parlament.

(3) În cazul în care poporul aprobă proiectul respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate.

(4) Proiectul de revizuire aprobat de Parlament se supune aprobării poporului, prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării.

(5) Revizuirea Constituţiei este definitivă, după aprobarea ei de către popor, prin referendum.”

ARTICOLUL 152:

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar, indivizibil, democratic şi social al statului român, integritatea teritoriului, controlul poporului asupra statului, separaţia şi independenţa autorităţilor statului, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
 

......................................................................

 

NOTA ISPRAVNICULUI. Textul integral al proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de  Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat pe www.variantacojocaru.ro, pe nouaconstitutie.ro, pe site-ul UZPR și pe certitudinea.ro. Tot pe CERTITUDINEA este publicată și Expunerea de motive.
 

Afisari: 1900
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.

Greva Sanitas de la Spitalul CF 2: pacientă solidară cu grevistii

În ciuda tentativelor de a sparge, prin dezbinare, greva de avertisment a Sindicatului Sanitas, greva din 19.10.2016 a avut totuși loc, în toată țara. A fost o grevă de solidaritate cu colegii lor care, deși sunt angajați ai spitalelor, nu au beneficiat de majorări salariale, fiind încadrați la alte categorii de salarizare. În aceeași situație sunt personalul din DSP (Direcția de Sănătate Publică), cadrele medicale din sistemul de Asistență Socială (Centre de copii, aziluri de bătrâni, grădinițe etc.), personalul sanitar veterinar etc.

 

 

 

 

 

 

 

Două detalii merită menționate și subliniate în mod special. Greva de solidaritate a sindicaliștilor din Spitalul CF 2 (președinte Denisa Popovici) a beneficiat, la rându-i, de solidaritatea unor reprezentanți din Consiliul Național al Societății Civile, prin prezența și sprijinul logistic al Sindicatului Militarilor (prin colonelul Mircea Dogaru), al Alianței Naționale Sindicale Feroviare (prin liderul feroviar Gheorghe Țîrlea) și Asociația Socio-Culturale ”Iancu Jianu” din Caracal (prin președintele acesteia Giani Florescu). Al doilea detaliu a fost participarea la grevă (cu banderolă), a unei paciente din Bacău, internată în Spitalul CF 2...

 

Două detalii care sunt mai mult decât simbolice: oamenii încep să rezoneze la problemele altora, conștientizând din ce în ce mai des că necazul altora va ajunge și la ei, dacă nu contribuie la preîntâmpinarea acestuia...

 

Afisari: 1828
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter